WOW! UPT pregătește MENIURI DE SĂRBĂTOARE, PENTRU TOATE GUSTURILE!
Vineri, 29 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Stimată comunitate UPT,
Pentru Sărbătoarea Crăciunului 2024, unitățile UPT – Cantina Studențească, Casa Politehnicii nr. 1 și Casa Politehnicii nr. 2 – au pregătit meniuri festive variate și rafinate, concepute cu grijă de personalul nostru calificat, la prețuri accesibile, cu un adaos academic.
Astfel, vă puteți bucura de preparatele preferate pentru masa festivă de Crăciun, savurând momente speciale alături de cei dragi, fără grija pregătirilor!
Vă invităm să consultați oferta fiecărei unități și să transmiteți comenzile până cel târziu miercuri, 11 decembrie 2024.
Ofertele sunt următoarele:
Vă mulțumim și vă dorim Sărbători Fericite!
Ultima ediție a E³UDRES² Update în 2024
Joi, 28 noiembrie 2024, postat de Ronkov Lucian
Comunitate E³UDRES² e invitată la ultima ediție a E³UDRES² Update în 2024! Această ediție va avea un accent special pe tema Microcreditelor E³UDRES². Cei care se vor înscrie vor afla detalii despre cadrul acestor microcredite, precum și despre implementarea lor viitoare.
E³UDRES² Update
De la concept la realitate: implementarea microcreditelor E³UDRES²
Miercuri, 11 decembrie 2024
15:00 – 16:00 (CET) | online prin MS Teams
Faceți clic aici pentru a vă înregistra: <https://events.teams.microsoft.com/event/c476db5f-e60f-4b02-b1e8-feb3d190b473@08d72bfb-9c6e-4a87-8cb5-e86e9a2c4b86>
Pentru a participa la E³UDRES² Update este necesară înregistrarea prin linkul furnizat. După finalizarea înregistrării, în decurs de o oră veți primi un e-mail de confirmare care conține linkul către evenimentul online. Înregistrarea este posibilă cu până la 60 de minute înainte de începerea evenimentului.
Despre E³UDRES² Update
E³UDRES² Update este un eveniment informativ intern găzduit online pentru comunitatea E³UDRES². Evenimentul își propune să informeze despre cele mai recente evoluții din cadrul alianței, evenimente viitoare, planuri strategice și multe altele. Pe ediție, un subiect este prezentat și discutat într-un mod scurt, informativ și interactiv.
Consultații dermatologice gratuite pentru angajații UPT
Miercuri, 27 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Stimată comunitate UPT,
Vă informăm că, în zilele de 9 decembrie 2024, 13 decembrie 2024 și 16 decembrie 2024, se vor desfășura consultații dermatologice gratuite.
Acestea vor avea loc la Cabinetul de Medicina Muncii (Cămin 2 MV, etaj 1, camera 15) și vor fi realizate de:
- Dr. Ștefania Avram, medic specialist dermatovenerologie
- Dr. Cristina Isain, medic rezident dermatovenerologie
Consultațiile sunt adresate angajaților UPT care prezintă leziuni dermatologice de orice natură. După caz, se va efectua și examinarea cu dermatoscopul.
Pentru programări, vă rugăm să apelați:
- 0256-403791 – Cabinetul de Medicina Muncii
- 0751-095633 – Dr. Cristina Gosta
Invitație prezentare Curs antreprenoriat – Învață să faci bani în era tehnologiei!
Luni, 25 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Stimată comunitate UPT,
Vă invităm marți, 26 Noiembrie, la ora 17:00, în sala Auditorium a Centrului de Conferințe UPT, să aflați de la Val Muresan (fondatorul unui startup tech cumpărat de Intel) și Adrian Erimescu (fondator Imobiliare.ro, cumpărat de Ringier in 2016), cum vă poate ajuta cursul NextGen Entrepreneurship să valorificați tehnologiile viitorului (AI, Blockchain & Quantum Computing) și să vă creșteți exponențial șansele de reușită în afaceri!
De ce să participați la acest curs?
- Tehnologii de viitor
- Învățați să aplicați Inteligența Artificială, Blockchain și Calculul Cuantic pentru a dezvolta soluții inovatoare (fără să fie nevoie să fiți expert în tehnologie în prealabil).
- Structură practică
- Cursul vă ghidează în diverse procese practice: de la validarea ideilor la scaling și atragerea investițiilor.
- Mentorat de elită
- Experții internaționali și antreprenorii care predau în acest program au experiență reală în lansarea și dezvoltarea startup-urilor.
- Networking
- Participarea vă oferă șansa de a interacționa cu alți studenți, profesori și lideri din industrie, extinzându-ți rețeaua profesională.
_________________________________________________________________________________________________________________
Cui se adresează?
- Studenților UPT din ani terminali (anul 3, 4) sau masteranzilor.
- Cadrelor didactice din UPT.
- Persoanelor (din interiorul sau exteriorul UPT-ului) interesate să combine inovația tehnologică cu antreprenoriatul.
________________________________________________________________________________________________________________
Detalii importante:
- Perioada: 7 Martie – 12 Aprilie
- Limba: Engleză
- Format: 4 module intensive (antreprenoriat, produs, strategii de scaling, leadership).
- Eveniment Q&A: 26 Noiembrie, ora 17:00, în în sala Auditorium a Centrului de Conferințe UPT– o ocazie perfectă pentru a pune întrebări și a clarifica orice detalii.
_________________________________________________________________________________________________________________
Înscrieri și detalii complete:
Curs: nextgen.upt.ro
Sesiune Q&A: https://bit.ly/QnA26Noi
Workshop Digi Skills 2024
Miercuri, 20 noiembrie 2024, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală și Centrul Multimedia, împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și Ent-r-e-novators, cu sprijinul Accelerate Future HEI organizează vineri, 22 noiembrie 2024, cea de-a noua ediție a workshopului Digital Skills and Competences / Competențe și abilități digitale, cu tema Competente digitale în inteligență artificială și comunitate / Digital Skills in AI & Community Workshop.
Această ediție se va desfășura în două părți:
- Workshop competente digitale în inteligență artificială și comunitate – DigiSkills 2024
Inteligența artificială generativă prezintă un potențial disruptiv în domeniul educației, revoluționând paradigmele tradiționale de predare și învățare și modul în care educăm, învățăm și ne implicăm în cunoaștere. Atelierul va aborda întrebările:
Ce competențe vor fi așteptate de la educatori și studenți în viitor?
Cum sunt schimbate practicile educației și științei deschise de către GAI?
Care sunt reglementările și orientările pentru utilizarea GAI în învățământul superior?
- Consolidarea inovării prin implicarea cetățenilor în știință: Crearea unei punți între mediul academic și public în era digitală
Pe măsură ce știința deschisă și știința cetățenească devin esențiale pentru reducerea decalajului dintre mediul academic și domeniul public, acest workshop ar trebui să inspire dialogul, parteneriatul și schimbul de idei. Ne concentrăm pe dezvăluirea modului în care principiile științei deschise pot cataliza inovarea prin democratizarea accesului la cercetarea științifică și modul în care știința cetățenească poate stimula implicarea publicului în știință, contribuind semnificativ în diverse domenii.
Se vor prezenta și dezbate cele două teme de către specialiști de nivel național și internațional (din SUA, Austria, Germania, Belgia și România), studenți și experți, care vor demonstra prin exemple practice, impactul pe care competențele digitale și IA îl pot avea în comunitate, industrii creative, educație și cum acestea pot stimula inovarea.
Prezentările se vor desfășura în română și în engleză, iar participanții vor primi Digital Skills Workshop Participant Open Badges (Certificate digitale deschise) online și în plus, Certificate de participare pentru participanții fizic, în sală. Participarea este gratuită și vă puteți înscrie pentru participarea online completând formularul de mai jos:
- Înregistrare Online: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_cOXheVwCSceSMUCArdTKug
Programul complet al evenimentului este următorul:
Agenda Workshop Digital Skills in AI & Community 2024
|
Ora |
Agenda |
|
12:00 |
Deschidere / Opening conf.dr.ing. Florin Drăgan, Rector Universitatea Politehnica Timișoara |
|
Partea I |
Workshop competente digitale în inteligență artificială și comunitate |
|
12:05 – 12:35 |
dr.ing Diana Andone, director Departamentul de ID/IFR și Educație digitală, Reglementări și ghiduri privind inteligența artificială generativă pentru învățământul superior |
|
12:35 – 12:55 |
ș.l.dr.ing Ciprian Orhei, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, UPT Detecția AI pentru clădiri urbane / AI detection for urban buildings |
|
12:55 – 13:15 |
Dr. Christian M. Stracke, Rheinische Friedrich-Wilhelms-Universität Bonn, Germania Etică în IA și educație |
|
13:15 – 13:30 |
Prof. Dr.-Ing. habil. Manfred Krafczyk, Vice President for Digital Transformation and Sustainability, Technische Universität Braunschweig, Germany IA și educație |
|
13:30 – 13:50 |
Mark Frydenberg, Universitatea Bentley, SUA Capcanele IA pentru predare |
|
13:50 |
Coffee Break |
|
Partea II |
Consolidarea inovării prin implicarea cetățenilor în știință: Crearea unei punți între mediul academic și public în era digitală |
|
14:00 – 14:10 |
Deschidere Franziska Wehner, HFD |
|
14:10 – 14:30 |
Muki Haklay, liderul echipei de „Citizen Sceince”, Learning Planet Institute / Profesor de Știința Informației Geografice, UCL Știința în rândul cetățenilor: de ce universităților ar trebui să fie interesate de „Citizen Science” și cum să o susțină |
|
14:30 – 14:45 |
Michaela Moser, STPUAS Efectuarea cercetării cu comunitățile. Potențialul și provocările cercetării bazate pe comunitate |
|
14:45 – 15:15 |
Sarah De Coninck, cercetător în psihologie, UCLL De la curiozitate la implicare: strategii pentru implicarea cetățenilor în cercetare |
|
15:15 – 15:35 |
prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu & acad.prof.dr.ing. Liviu Marsavina, UPT Discuții privind știința deschisă |
|
15:35 – 15:45 |
Franziska Wehner, HFD Introducerea sesiunii de prezentare |
|
15:45 – 16:25 |
PCarla Gamelas Reis, IPS and Aaron Schröcke, HFD Sesiunea de prezentare |
|
16:25 – 16:30 |
Franziska Wehner, HFD Sesiunea de final a Workshop-ului |
FormPract – Proiect Stagii de practică
Miercuri, 20 noiembrie 2024, postat de Roxana Sirbu
Universitatea Politehnica Timişoara a câştigat un proiect cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Ocupațional Educație și Ocupare 2021-2027, FormPract, pentru sprijinirea studenţilor din anii terminali pentru trecerea de la şcoală la viaţa activă, care beneficiază de o finanţare totală de 2.451.691,86 de lei, din care 2.402.658,03 lei cofinanțare europeană prin Fondul Social European+, ce urmează a fi implementat în perioada 1 Noiembrie 2024 – 30 Octombrie 2026.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competenţelor practice pentru 400 studenţi (Facultatea de Mecanică, Facultatea de Construcții, Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Facultatea de Management în Producție și Transporturi și Facultatea de Chimie Industriala si Ingineria Mediului), înmatriculați în sistemul de învățământ superior având domiciliul în regiunea de dezvoltare Vest, în perioada 2024-2026, prin optimizarea stagiilor de practică în vederea îmbunătăţirii inserţiei acestora pe piaţa muncii, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere, cu puternice fenomene de globalizare cu forţele transformative la nivel de societate.
Cei 400 de studenți vor putea participa la minim două din direcțiile de acțiune ale programului INTEGRAT: workshopuri socio-emoționale, coaching profesional cu expert din industrie, cursuri de formare profesională ANC, programe de antreprenoriat social, inovativ- spin-off si start-up academic- și stagii de practică profesionale/cercetare.
Efectele pozitive asupra grupului țintă vor fi multiple și integrate într-un set de măsuri care maximizează potențialul de angajare al persoanelor din grupul țintă: pe de o parte creșterea nivelului și a capacității acestora de ocupare a unui loc de muncă prin derularea stagiilor de practică, iar pe de altă parte îmbogățirea competențelor socio-emoționale și de angajare, antreprenoriale, precum și a competențelor și cunoștințelor profesionale.
Relații suplimentare despre proiect se pot obține de la managerul de proiect, Luisa Izabel Dungan, tel. 0724230340, luisa.dungan@upt.ro.
Competiția deschisă – Știința în Școli
Marti, 19 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a aprobat, prin OMCID nr. 22196/14.11.2024, lansarea competiției ”Știința în Școli”, din cadrul PN IV, Program 5.10 Știință și Societate.
Știința în școli (SS-SC)- 2024
Scop – Susținerea inovării în programe STEAM şi apropierea elevilor şi tinerilor de experimente științifice prin experiențe de învățare, proiecte lucru în echipă, vizite în laboratoare, prelegeri ale cercetătorilor în şcoli şi licee, dezbateri, concursuri, evenimente asociate “Săptămâna Ştiinţei în Şcoli”. Susţinerea activităţii elevilor în platforme de tip Fab-Lab.
Informaţiile referitoare la Competiţia Știința în Școli 2024 si Pachetul de Informatii, pot fi accesate la următorul link:
https://uefiscdi.gov.ro/news-competitia-deschisa-stiinta-in-scoli
Informatii utile:
Platforma pentru depunere propuneri de proiecte va fi disponibilă din data de 22 noiembrie 2024.
Cererea de finanţare şi declaraţiile se vor încarca în platforma de depunere on-line https://uefiscdi-direct.ro.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare este 18 decembrie 2024, ora 23:59.
Persoanele de contact din cadrul Serviciului Promovare, Monitorizare și Valorificare Proiecte CDI şi Rezultate Ştiinţifice sunt:
Agnes STEPANIAN – e-mail: agnes.stepanian@upt.ro; tel:0256403010
Ioana BRAZDĂU – e-mail: ioana.brazdau@upt.ro; tel:0256403040
Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”
Vineri, 15 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Stimată comunitate UPT,
Vă invităm să participați la seminarul tehnico-științific susținut de dr. ing. Sergiu Goma, cercetător român din diaspora (SUA) pe tema:
„Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări fundamentale ale arhitecturilor de calcul actuale pentru procesarea imaginii în timp real”, care va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2024, între orele 18:00 și 19:30, în Amfiteatrul Ioan Anton (fosta sală 150) din cadrul Facultății de Mecanică, UPT.
Obiectivul seminarului:
- Identificarea limitărilor arhitecturii von Neumann: Explorarea modului în care structura sa intrinsecă generează provocări actuale, în special în ceea ce privește mișcarea datelor.
- Inovații în arhitectura de calcul: Analiza soluțiilor emergente care abordează aceste limitări.
- Aplicabilitate în procesarea imaginilor: Discutarea impactului acestor limitări asupra aplicațiilor de procesare a imaginilor în timp real și prezentarea soluțiilor viitoare care ar putea îmbunătăți performanțele.
- Discuții interactive și colaborare:
- Participanții sunt invitați să contribuie activ cu idei și soluții pentru viitorul arhitecturilor de calcul.
- Vor fi explorate oportunități de colaborare între mediul academic și cel privat, precum și alte proiecte de interes comun.
Public țintă:
Seminarul se adresează studenților (licență, master, doctorat), cercetătorilor, inginerilor, cadrelor didactice și profesioniștilor din domeniul electronicii aplicate (hardware și software), sistemelor de calcul și procesării imaginilor. Este o ocazie valoroasă pentru toți cei interesați să înțeleagă mai bine provocările actuale și direcțiile viitoare în dezvoltarea arhitecturilor de calcul. De asemenea nu este exclusă participarea altor specializări întrucât vom discuta și despre posibilitate inițierii unor proiecte interdisciplinare viitoare.
ÎMPREUNĂ PUTEM CONSTRUI O COMUNITATE ȘTIINȚIFICĂ DE SUCCES. POVESTEA POATE ÎNCEPE ACUM ȘI CU IMPLICAREA TA!
Vă așteptăm în număr cât mai mare!
Invitație Kakehashi – UPT Nippon Autumn Fest
Joi, 14 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Stimată comunitate UPT,
Avem deosebita plăcere de a vă invita să descoperiți legătura cu Japonia prin intermediul UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, un eveniment ce va avea loc la Universitatea Politehnica Timișoara, în perioada 22 – 29 noiembrie 2024.
Kakehashi – care înseamnă „punte de legătură” în limba japoneză – este conceptul ce ghidează acest festival unic, organizat de JUTSU – Centrul de artă și tehnologie pentru colaborarea cu Japonia din cadrul UPT. Evenimentul aduce împreună comunitatea academică și publicul timișorean într-o săptămână plină de activități educaționale, artistice și academice, menite să faciliteze dialogul intercultural și schimbul de experiență tehnologică și științifică.
Program complet:
- Vineri, 22 noiembrie, 18:00, Biblioteca UPT – Hol central: Deschiderea festivalului, recital de pian cu piese japoneze și vernisajul expoziției „Kakehashi – Connecting Bridges”;
- Sâmbătă, 23 noiembrie, 17:00, Rectoratul UPT – Sala Mare a Senatului: Prelegerea Excelenței Sale, Ambasadorul Japoniei, Dl. Takashi Katae: „Overview of Japan’s foreign policy and Japan-România strategic partnership”;
- Duminică, 24 noiembrie, 9:30, Rectoratul UPT – Sala Mare a Senatului: Conectare online cu Universitatea Tohoku din Japonia, Institutul internațional de cercetare IRIDeS: „Învățând din experiența dezastrelor: prevenție, reconstrucție și vindecare”;
- Luni, 25 noiembrie, 18:00, Biblioteca UPT – Sala Polivalentă:
- Prezentare: „Japonia, locuri și peisaje și reprezentarea lor în artă: poduri faimoase” – prof.dr. Camelia Nakagawara;
- Film artistic: The Lines That Define Me (Liniile care mă definesc) – povestea unei transformări personale prin caligrafia cu pensula;
- Marți, 26 noiembrie, 18:00, Biblioteca UPT – Sala Polivalentă: „Punți interculturale”:
- „România în Japonia” prin colegii de la Centrul Cultural Japonez al Universității Babeș-Bolyai din Cluj;
- „Japonia în România” prin Ikebana – demonstrație și atelier pentru public cu artista ikebana Monica Veress;
- Miercuri, 27 noiembrie, 17:45, Rectoratul UPT – Sala Mică a Senatului: Seara jocului Uta-garuta:
- Prezentare – prof.dr. Camelia Nakagawara;
- Demonstrație a jocului Uta-garuta – Jutsu Karuta Club;
- Film anime: Chihayafuru, prezentat de Anime Culture Club, Cluj;
- Joi, 28 noiembrie, 18:00, Biblioteca UPT - Sala Polivalentă: Film anime: Suzume, prezentat de Anime Culture Club, Cluj;
- Vineri, 29 noiembrie, 18:00, Rectoratul UPT – Sala Mare a Senatului:
- Jurnalistul și corespondentul special NHK, Michihiro Chikata, vorbește despre experiența sa în 1989 când a venit în România în toiul Revoluției;
- Documentar NHK: Căderea regimului Ceaușescu (cu traducere simultană);
- Închiderea oficială a festivalului.
Participare: Toate activitățile sunt gratuite, dar accesul este condiționat de înregistrare prealabilă prin formularul disponibil aici: https://forms.gle/HubNodynZdWBQusLA. Numărul de locuri este limitat, iar formularul se va închide odată ce toate locurile sunt ocupate.
Pentru mai multe detalii despre activitățile Centrului Jutsu, urmăriți pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/UPTCentrulJUTSU
Pentru întrebări sau informații suplimentare: camelia.nakagawara@upt.ro
Lansare competiție SOLUȚII – 2024
Marti, 12 noiembrie 2024, postat de Raluca ILISIE
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a aprobat, prin OMCID nr. 22178/11.11.2024, lansarea competiției SOL-2024-28, din cadrul Programului 5.6. Provocări, Subprogramul 5.6.3 Soluții, pentru Soluție de monitorizare integrată a fenomenelor naturale și antropice declanșatoare de riscuri societale, pentru siguranța populației din zona afectată – Oraș Slănic, Județ Prahova
Soluții 2024
Scop – Creșterea contribuției cercetării științifice pentru a răspunde provocărilor societale cu care se confruntă orașul Slănic, Județul Prahova, precum și prin furnizarea de servicii de cercetare geologică și geofizică. Monitorizarea cu mijloace moderne, non invazive și tehnici de la distanță a deplasării/înclinării terenului/obiectivelor de interes din imediata apropiere a zonei afectate și din aria adiacentă, pe termen lung, pentru a caracteriza și înțelege în detaliu dinamica acestora, precum și emiterea de alerte către autorități publice, atunci când o anumită valoare limită prestabilită este atinsă / depășită. Instituție responsabilă: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În termen de 10 zile calendaristice de la data lansării/publicării anunţului, potențialii contractori trebuie să transmită:
· expresia de interes (Anexa I);
· declarația privind eligibilitatea participării la proiecte de cercetare-dezvoltare (Anexa II).
Expresia de interes împreună cu declarația de eligibilitate se pot depune până la data de 22.11.2024 – ora 15.00, în platforma de depunere: https://uefiscdi-direct.ro/.
Informaţiile referitoare la Competiţia Soluţii 2024, pot fi accesate la următorul link: https://uefiscdi.gov.ro/news-lansare-competitie-solutii_1
Persoanele de contact din cadrul Serviciului Promovare, Monitorizare și Valorificare Proiecte CDI şi Rezultate Ştiinţifice sunt:
Agnes STEPANIAN – e-mail: agnes.stepanian@upt.ro; tel:0256403010 Ioana BRAZDĂU – e-mail: ioana.brazdau@upt.ro; tel:0256403040
Căutare
Postări recente
- E³UDRES² Live Lecture Days 2026 | 7–8 octombrie
- Call for papers: IEEE EDUCON 2027 Global Engineering Education Conference in Timișoara
- Apel la candidaturi: Young Energy Researchers Conference and Awards 2027
- Lansare apel UNITE
- Invitație – Workshop „Managementul riscurilor de securitate cibernetică în domeniul cercetării”, 24 septembrie 2026

