French Cinema – Madame Hyde

Luni, 9 ianuarie 2023,  postat de Raluca ILISIE

Lectoratul Francez al Universității Politehnica Timișoara și Lectoratul Francez al Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara și cu Agenția Universitară a Francofoniei, vă invită la film.

Vă așteptăm joi, 12 ianuarie 2023, la ora 18.30, la Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT.
Vom viziona împreună un film în limba franceză, cu subtitrare în limba română: Madame Hyde, realizat de Serge Bozon în anul 2017.
Rezumat: Doamna Hyde, o profesoară de fizică timidă, la un liceu din suburbie, este disprețuită de elevii săi. Într-o zi, este lovită de trăznet în timpul unui experiment în laboratorul său și simte în ea o energie nouă, misterioasă și periculoasă … Adaptare liberă după opera lui Robert Louis Stevenson.
Intrarea este liberă.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

La 100 de ani de campus universitar în Timișoara, studenții Politehnicii vin cu o viziune pentru anul 2045

Marti, 3 ianuarie 2023,  postat de Raluca ILISIE

Am intrat în 2023, an în care Timișoara devine capitală europeană a culturii. Și tot în 2023 sărbătorim 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Școlii Politehnice timișorene, Facultatea de Mecanică, o clădire emblematică, atât prin stilul arhitectural, cât mai ales prin funcția pe care a îndeplinit-o, data de 11 noiembrie 2023 fiind, practic, actul de naștere al Campusului Universitar Timișoara. Iar cuvintele pe care Regele Ferdinand le-a rostit atunci și care au devenit motto-ul Politehnicii timișorene – „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domneşte într-însa” – s-au întipărit adânc în conștiința bănățenilor.

Ulterior, baza materială a Politehnicii timișorene se dezvoltă în ritm alert, ajungând în prezent la 100 de imobile ce stau mărturie a tuturor evenimentelor din ultima sută de ani și care constituie un patrimoniu neprețuit nu doar al universității, ci al întregului oraș.

În timp însă, Timișoara s-a schimbat, iar la dezvoltarea modernă a orașului o contribuție esențială a adus-o Politehnica. Acum, la 100 de ani de la edificarea primei clădiri a Campusului Universitar Timișoara, studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT vin cu o nouă viziune – Campus UPT 2045 – de dezvoltare a acestuia, în ton cu vremurile de azi.

Mai multe detalii găsiți AICI.

ALTE ANUNȚURI

Gala Premiilor de Excelență 2022

Vineri, 16 decembrie 2022,  postat de Raluca ILISIE

În primul secol al existenței sale, Politehnica timișoreană a dovedit cu prisosință rolul definitoriu pe care l-a avut în dezvoltarea modernă a orașului, a regiunii și chiar a țării, prin absolvenții săi, prin școlile create aici de profesori care, cu dedicare și profesionalism, au inoculat generațiilor întregi de studenți acel spirit despre care vorbea și Regele Ferdinand în urmă cu 100 de ani și un adevărat cult al excelenței, care dăinuiește și astăzi între zidurile Școlii. „Politehnica noului secol”, așa cum este astăzi, una dintre instituțiile de învățământ superior recunoscute pe plan național și internațional pentru nivelul ridicat de educație și cercetare, nu ar fi aici fără recunoașterea și susținerea acordată mereu excelenței în activitatea de predare, în cercetare, în sport, cultură sau în dezvoltarea relației cu mediul economic.

Acestea sunt coordonatele pe care, în urmă cu mai mulți ani, s-a instituit tradiția de a răsplăti și de a încuraja pe cei care s-au dovedit preocupați de dezvoltarea profesională, de inovare și de performanță în activitățile depuse.

Și în acest an, Universitatea Politehnica Timișoara a reconfirmat că susține și recunoaște adevăratele valori, răsplătind eforturile depuse, prin organizarea unui eveniment care omagiază întreaga comunitate academică – Gala Premilor de Excelență UPT 2022.

Mai multe detalii despre eveniment, găsiți AICI.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Sute de participanți la cea de-a VII-a ediție a workshop-ului internațional „Competențe digitale pentru educație și inovare”

Joi, 15 decembrie 2022,  postat de Raluca ILISIE

Sute de participanți au fost împreună atât online, cât și fizic, la cea de-a VII-a ediție a workshop-ului internațional dedicat competențelor digitale în educație și inovare. Evenimentul, organizat de Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia – Universitatea Politehnica Timișoara, în colaborare cu Alianța Universităților Europene E³UDRES², proiectul de cercetare și inovare pentru regiuni europene inteligente și durabile E.I.N.S și Asociația IEEE România, a înregistrat un real succes, cu 27 de speakeri, experți europeni, cadre didactice cu experiență, precum și studenți antreprenori și oameni din domeniul industriilor creative.

 

Mai multe detalii găsiți AICI.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Deschiderea Salonului Internațional INVENTCOR 2022

Marti, 13 decembrie 2022,  postat de Ronkov Lucian

Joi, 15.12.2022 de la ora 10:00 va avea loc Festivitatea de Deschidere Salonului Internațional INVENTCOR 2022, ediția a III-a pe platforma ZOOM.

INVENTCOR prezintă invenții, proiecte de cercetare, produse, programe educaționale, standuri didactice experimentale ale universităților, institutelor de cercetare, companiilor multinaționale și ale inventatorilor privați.

Vă adresăm invitația de a participa la acest eveniment accesând link-ul din programul Inventcor.

În zilele următoare, catalogul și afișele INVENTCOR 2022 vor fi disponibile pe pagina evenimentului FB https://fb.me/e/1i6Z8zDTV și site-ul http://corneliugroup.ro/inventcor.htm

Pentru o desfășurare impecabilă a evenimentului, vă rugăm să vă conectați la ora 9:45 pe platforma ZOOM.

Topic: INVENTCOR 2022

Time: Dec 15, 2022 10:00 Bucharest

Please download and import the following iCalendar (.ics) files to your calendar system.

Daily:

https://upt-ro.zoom.us/meeting/tJ0scuysrzIsH9ciPILdD0nurwjBeKyocdtx/ics?icsToken=98tyKuChrz4vHtWcthyERox5BY_4Z-jzmFhdgvpelS_MLyR3Mg3jJPVIELdUCdfT

Join Zoom Meeting

https://upt-ro.zoom.us/j/99155419653?pwd=N1ROMGNyRHduRWN0c2NYVXphWGtEQT09

Meeting ID: 991 5541 9653

Passcode: InventCor

 

ALTE ANUNȚURI, CERCETARE - COOPERARE, EVENIMENT

Seară de film: Good Luck Algeria

Marti, 13 decembrie 2022,  postat de Ronkov Lucian

Lectoratul Francez al Universității Politehnica Timișoara și Lectoratul Francez al Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara și cu Agenția Universitară a Francofoniei, lansează o invitație la film.

Proiecția va avea loc joi, 15 decembrie 2022, la ora 18:30, la Institutul Francez din Timișoara.

Va putea fi vizionat filmul în limba franceză „Good Luck Algeria”, realizat de Farid Bentoumi în anul 2016.

Rezumat: Sam și Stéphane, doi prieteni din copilărie, proiectează cu pasiune schiuri de ultimă generație. Dată fiind concurenţa foarte puternică, firma lor este în pericol de faliment. Pentru a o salva, trebuie să facă faţă unei provocări: Sam trebuie să se califice la Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Algeria, ţara de origine a tatălui său. Dincolo de performanța sportivă, această provocare îl obligă pe Sam să se reîntoarcă la origini.

Intrarea este liberă.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Premiul „Ștefan Grosu”, decernat de ASTR, obținut de un colectiv de autori de la UPT

Luni, 12 decembrie 2022,  postat de Ronkov Lucian

Monografia „Convertoare de curent continuu hibride”, având ca autori un colectiv de la Departamentul de Inginerie Electrică al Universității Politehnica Timișoara (Octavian Cornea, Dan Hulea și Nicolae Muntean) a obținut Premiul „Ștefan Grosu” decernat de Academia de Științe Tehnice din România.

Lucrarea sintetizează experiența colectivului de autori, derulată de-a lungul a 10 ani de cercetare, în conceperea și implementarea în aplicații de energii regenerabile și automotive a unor noi configurații de echipamente cu electronică de putere.

Este un alt succes al autorilor și al Editurii „Politehnica”, după alte două premii obținute de către aceeași lucrare, decernate de către Academia Română (2021) și Academia Oamenilor de Știință (2020).

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

„Teza mea în 3 minute”

Joi, 8 decembrie 2022,  postat de Ronkov Lucian

„Teza mea în 3 minute” este o conferință cu caracter pluridisciplinar, pentru doctoranzii din toate domeniile girate de IOSUD-urile celor patru universități ale Alianței Timișoara Universitară. Conferința se adresează doctoranzilor din anii I-III de studiu și pornește de la premisa deschiderii științei spre societate. De aceea, scopul conferinței este acela de a oferi doctoranzilor cadrul propice pentru a-și prezenta tema de cercetare într-o formă clară, concisă și accesibilă unui public nespecializat.

Descriere

Doctoranzii au la dispoziție 3 minute pentru prezentarea celor mai semnificative aspecte legate de tema cercetării lor doctorale, într-o formă clară și concisă, dezvoltându-și astfel competențele de comunicare și capacitatea de diseminare eficientă a rezultatelor cercetării.

Pentru a crește impactul prezentării, fiecare comunicare va fi însoțită de un slide static (tip power point presentation). Se va urmări o corelare între prezentarea orală structurată și slide-ul ppt.

Limba de comunicare

Limba de comunicare a conferinței este româna sau engleza.

Detalii de înscriere

Propunerile vor avea următorul format:

Nume și prenume doctorand:

Anul de studii:

Școala doctorală și domeniul de doctorat:

Universitatea:

Titlul prezentării:

Rezumat (max. 100 cuvinte):

Cuvinte cheie (5):

Limba de comunicare:

Propunerile vor fi trimise într-un document (Word) la următoarele adrese de email:

alexandru.munteanu@e-uvt.ro

bianca.calin96@e-uvt.ro

Termen limită de trimitere a propunerilor: luni, 13 februarie 2023

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Atelier scriere proiecte de cooperare în domeniul universitar

Joi, 8 decembrie 2022,  postat de Ronkov Lucian

Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale va organiza Atelierul PartneriatE+ (https://www.erasmusplus.ro/evenimente-det/vrs/IDev/2185) pentru scrierea de proiecte de parteneriate de cooperare in domeniul universitar (Erasmus+ KA220-HED).

Atelierul ParteneriatE+ se adreseaza celor care:

  • sunt interesati sa depuna candidaturi pentru proiecte de parteneriat de cooperare ERASMUS+ cu impact la nivel organizational si comunitar
  • au identificat in organizatie/institutie nevoi de dezvoltare a capacitatii institutionale prin dezvoltarea personala si profesionala a personalului cu scopul cresterii calitatii educatiei oferite studentilor
  • au autoritatea si capacitatea de a valorifica in organizatie/institutie competentele dobandite in cadrul atelierului prin finalizarea scrierii, depunerea unei candidaturi si implementarea unui proiect Erasmus+
  • pot sa isi asume participarea la atelier si sunt dispusi sa completeze integral formularele de candidatura si de evaluare.

Atelierul ParteneriatE+ se va desfasura in perioada 18 – 20 ianuarie 2023 la Bucuresti. Evenimentul va fi sustinut de doi formatori Erasmus+, iar participantii vor putea folosi cunostintele dobandite pentru a depune candidaturi in cadrul Apelului 2023 (termen limita: 22 martie 2023).

Termenul limita pentru inregistrare este 15 decembrie 2022, iar formularul de inscriere se completeaza pe pagina: https://www.erasmusplus.ro/evenimente-jolo-appl/vrs/IDform/2345. Persoanele din UPT care sunt selectate de ANPCDEFP pentru acest program de formare sunt rugate sa anunte Departamentul Relatii Internationale ca vor lua parte la atelier trimitand un e-mail catre Lect. Dr. Claudia Stoian, Sef Birou Erasmus+, claudia.stoian@upt.ro.

ALTE ANUNȚURI, CERCETARE - COOPERARE

Cea de-a șaptea ediție a Workshopului Internațional - Competențe digitale pentru educație și inovare / Digital Skills for Education & Innovation International Workshop 

Miercuri, 7 decembrie 2022,  postat de Raluca ILISIE

Vineri, 9 decembrie 2022, orele 13:00 – 18:00, Amfiteatrul K1, Centrul de Conferințe UPT – HIBRID

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia, împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și Proiectul de cercetare și inovare pentru regiuni europene inteligente și durabile E.I.N.S, organizează vineri, 9 decembrie 2022, între orele 13:00 – 18:00, cea de-a șaptea ediție a workshopului Competențe și abilități digitale/Digital Skills and Competences, cu tema Competențe digitale pentru educație și inovare / Digital Skills for Education & Innovation Workshop.

În această ediție vor prezenta și dezbate teme de actualitate, specialiști de nivel național și internațional, studenți antreprenori și experți din companii, care vor demonstra prin exemple practice, impactul pe care competențele digitale îl pot avea în educație și cum acestea pot stimula inovarea și antreprenoriatul.

Evenimentul va avea loc fizic în Timișoara, în Amfiteatrul K1,  Centrul de Conferințe UPT, B-dul Vasile Pârvan, Nr. 2 B, dar și online și se adresează actorilor din domeniul educației, inovării și al industriilor creative. Participarea este gratuită și vă puteți înregistra online aici: https://elearning.upt.ro/comunitate/digital-skills-for-education-innovation-international-workshop/

Prezentările se vor desfășura în română și în engleză, iar participanții vor primi Digital Skills for Education & Innovation Participant Open Badges (Certificate digitale deschise) online și în plus, Certificate de participare pentru participanții fizic, în sală.

 

Prezentarea unor povești de succes în domeniul educației și inovării, viitoarele planuri educaționale și de inovare prevăzute de universități, școli și companii, precum și diverse concepte privind Competențe Digitale, Open science, Antreprenoriat digital, Realitate Augmentată/Virtuală/Extinsă, Media Experimentală, Blockchain dar și prezentări ale unor start-up sprijinite de către UPT, vor fi punctele de interes ale acestui workshop.

Workshopul va include și studii de caz despre impactul pe care digitalizarea l-a avut asupra educației și culturii, cu exemple din Europa și Timișoara, precum și despre inițiativele și proiectele care pot modela educația viitorului, printre care Traace, Augwearedu, Acadigia, OpenDigCompEdu.

Vezi programul și informații despre vorbitori aici: https://elearning.upt.ro/comunitate/digital-skills-for-education-innovation-international-workshop/

Workshop-ul internațional hibrid Competențe digitale pentru educație și inovare este organizat de Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia – Universitatea Politehnica Timișoara, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și Proiectul de cercetare și inovare pentru regiuni europene inteligente și durabile E.I.N.S, Asociația IEEE România.

E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, Alianța de Universități Europene promovează dezvoltarea orașelor mici și mijlocii și a mediilor lor rurale, transformându-le în regiuni inteligente și durabile, conturând și contribuind la crearea unui viitor prosper, cu o mai bună calitate a vieții pentru o societate europeană în plin progres.

https://eudres.eu/

Proiectul de cercetare și inovare pentru regiuni europene inteligente și durabile E.I.N.S co-creează noi modele pentru universitățile antreprenoriale, stimulează dezvoltarea educației antreprenoriale, oferă sprijin avansat pentru inovare și crearea de afaceri și îmbunătățește colaborarea în triunghiul cunoașterii dincolo de stadiul tehnicii actual.

https://www.eudres.eu/eins

IEEE România încurajează și sprijină activitățile de promovare a ingineriei printr-o varietate de acțiuni, materiale de suport create și împărtășite între colegii din IEEE, organizează conferințe în care sunt prezentate studii din experiențele educaționale, seminarii și webinarii pentru inspirarea celor mai bune practici.

https://romania-edu.ieeer8.org/

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT


Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive