Workshop „Structural Integrity of Additively Manufactured Materials”

Miercuri, 10 februarie 2021,  postat de Ronkov Lucian

Universitatea Politehnica Timișoara organizează în perioada 25 – 26 Februarie 2021: 1st Workshop on Structural Integrity of Additively Manufactured Materials în cadrul proiectului H2020-WIDESPREAD-2018, Grant No. 857124: Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing. Workshop-ul se va desfășura în sistem hibrid, online și „on site” la Biblioteca UPT.

Coordonatorii workshopului sunt Prof. Liviu Marșavina de la Universitatea Politehnica Timișoara, Prof. Roberto Brighenti de la Universitatea din Parma (Italia) și Prof. Filippo Berto de la NTNU Trondheim (Norvegia).

Rezumatele se pot trimite până la data de 20 Februarie 2021, iar lucrarile în extenso până la data de 31 Martie 2021. Lucrările vor fi publicate după recenzie în jurnalul „open access” de la Wiley: Material Design & Processing Communications.

Participarea la Workshop este gratuită, dar este necesară înregistarea. Mai multe informații și înregistrare la adresa: http://www.siramm.unipr.it/Workshop_SIAMM21.htm

ALTE ANUNȚURI, CERCETARE - COOPERARE, EVENIMENT

Proiectul Train2Validate

Joi, 4 februarie 2021,  postat de Ronkov Lucian

Universitatea Politehnica Timișoara va participa la un proiect în cadrul programului Erasmus+ KA203, care are ca obiectiv principal certificarea academică a calificării de validator materiale în format „ușor de citit” (easy-to-read validator) în rândul persoanelor cu dizabilități intelectuale.

Proiectul Train2Validate se va desfășura pe durata a trei ani și va fi implementat de un consorțiu format din 7 parteneri din 5 țări membre ale Uniunii Europene.

Echipa de cercetare a Universității Politehnica Timișoara este coordonată de prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carțiș și este alcătuită din conf.univ.dr. Simona Șimon, conf.univ.dr. Marcela Fărcașiu și lect.univ.dr. Annamaria Kilieny, din cadrul Departamentului de Comunicare și Limbi Străine, Facultatea de Științe ale Comunicării.

Mai multe detalii aici.

ALTE ANUNȚURI, CERCETARE - COOPERARE, EVENIMENT

Apel pentru ajutorarea colegului Mugurel Crăciun

Marti, 26 ianuarie 2021,  postat de Raluca ILISIE

Facem un apel urgent către toți colegii care îndeplinesc condițiile legale și medicale pentru a dona sânge pentru colegul nostru, Mugurel Crăciun, angajat în cadrul TeleUniversitatea Politehnica.

Acesta este internat la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara unde va face un transplant de măduva osoasă. Procedura este delicată și grea în urmă căreia va avea foarte mare nevoie de sânge și trombocite. Mugurel are grupa de sânge 0 pozitiv, dar pot dona și persoane cu alte grupe de sânge, în schimb pentru trombocite sunt acceptați doar donatori fidelizați (cei care se află în evidențele Centrului de Transfuzie Sanguină).

Cei care doresc să ajute, pot să o facă începând de astăzi, 26.01.2021. Donarea de sânge și trombocite se poate face la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Este foarte important să specificați numele pacientului și spitalul: Crăciun Mugurel ValentinSpitalul Louis Țurcanu din Timișoara.
Totodată, persoanele care doresc să-i ofere ajutor financiar, pot să o facă donând în contul: RO12INGB0000999900165013 Hassu Mihai Adrian  
        

ALTE ANUNȚURI

Vaccinarea anti-COVID pe înțelesul tuturor

Marti, 19 ianuarie 2021,  postat de Ronkov Lucian

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, organizează joi, 21 ianuarie 2021, ora 16:00, cea de-a XIX-a ediție a seriei de webinarii Împreună Online: Vaccinarea anti-COVID pe înțelesul tuturor? Participarea este gratuită iar participanții vor primi Certificate digitale Deschise.

Prezentatorii webinarului – conf.dr.ing. Florin Drăgan – rector Universitatea Politehnica Timișoara, prof.dr. Octavian Crețu – rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof.dr. Daniel Lighezan – prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof.dr. Cristian Oancea – prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof.dr. Emilian Popovici – vicepreședinte Societatea Română de Epidemiologie, lect.dr. Virgil Musta – Spitalul clinic de boli infecțioase și tropicale ”V. Babeș” Timișoara, dr. Teodora Moisil – medic primar, Spitalul clinic de boli infecțioase și tropicale ”V. Babeș” Timișoara  – vor fi la dispoziția participanților cu informații legate de vaccin și procesul de vaccinare, riscurile asociate cu acesta și campania de vaccinare, într-o discuție moderată de dr.ing. Diana Andone – director Centrul de e-Learning UPT.

Înscrierile se fac completând formularul:

https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_79lYLpRgSsyXAXi7buh8fw

Informații eveniment sunt disponibile și pe:

Pagina web: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/webinar-impreunaonline-vaccinarea-anti-covid-pe-intelesul-tuturor-cand-cum-si-unde-ne-vaccinam/

Facebook: https://www.facebook.com/CIDUPT/

Youtube: https://www.youtube.com/user/cidupt

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Program prelungit la BUPT

Miercuri, 13 ianuarie 2021,  postat de Ronkov Lucian

Pentru a veni în sprijinul studenților, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a prelungit programul de lucru în perioada sesiunii.

Astfel, în perioada 13-29 ianuarie 2021, programul bibliotecii este următorul:

- luni – joi: între orele 9:00 – 18:00

- vineri: între orele 9:00 – 16:00

ALTE ANUNȚURI

Școală de iarnă la UPT

Miercuri, 6 ianuarie 2021,  postat de Ronkov Lucian

În cadrul proiectului H2020-WIDESPREAD-2018, Grant No. 857124: Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing, Universitatea Politehnica Timisoara organizează Școala de iarnă: Trends on Additive Manufacturing for Engineering Applications în perioada 24 – 28 ianuarie 2021.

Cursurile vor fi susținute de specialiști internaționali în domeniul fabricației additive, evaluarea integrității și durabilității:

Prof. Liviu Marsavina, University Politehnica Timișoara, Romania – Presentation of the SIRAMM project;

Prof. Jan Torgensen, NTNU Trondheim, Norway – Opening the design space by removing constraints with Additive Manufacturing and Topology Optimization;

Prof. R. Brighenti, Prof. A. Spagnoli, Univ. of Parma, Italy – Review on AM of polymeric materials;

Dr. Ludvík Kunz, Institute of Physics of materials, Czech Academy of Sciences, Brno, Czech Republic – Fatigue properties of metallic materials produced by AM;

Prof. D. Constantinescu, UP Bucharest, Romania – Experimental Fracture Mechanics;

Dr. Silvia Tavernini, Univ. of Parma, Italy – How to apply for research funding: funding opportunities for Early Stage Researchers and grant writing tips;

Prof. Aleksandar Grbovic, Faculty Mechanical Engineering, Univ. of Belgrade, Serbia – Numerical simulation of fatigue crack growth;

Prof. Ferdinando Auricchio, Dept. of Civil Eng. & Architecture, Univ. of Pavia, Italy – Simulation for additive manufacturing: opportunities and challenges;

Prof. Aleksandar Sedmak, Faculty Mechanical Engineering, Univ. of Belgrade, Serbia – Application of fracture mechanics parameters on structural integrity assessment;

Prof. Filippo Berto, NTNU Trondheim, Norway – Local approaches in fatigue;

Prof. Roxana Ghita, University Politehnica Timișoara, RomaniaGender (im)balance in science and engineering across cultures.

Evenimentul se va desfșura în mod hibrid la Biblioteca UPT și online. Participarea la Scoala de iarna este liberă, dar este necesara înregistarea. Mai multe informații și înregistrare la adresa: http://www.siramm.unipr.it/1st_Winter_School.htm

ALTE ANUNȚURI, CERCETARE - COOPERARE, EVENIMENT

Vaccinare COVID-19

Luni, 4 ianuarie 2021,  postat de Ronkov Lucian

La nivel național a început campania de vaccinare împotriva COVID-19. Toate informațiile actualizate referitoare la această campanie de vaccinare pot fi accesate la linkul următor: https://vaccinare-covid.gov.ro/comunicate-oficiale/

 

ALTE ANUNȚURI

Cinci decenii de Electronică și Telecomunicații în Timișoara

Miercuri, 16 decembrie 2020,  postat de Ronkov Lucian

Comunitatea academică a Facultății de Electronică, Telecomunicatii si Tehnologii Informaționale  marchează împlinirea a Cinci decenii de învățământ superior de Electronică și Telecomunicații în Timișoara.
Evenimentul va avea loc miercuri, 16 decembrie 2020ora 17,00, cu următorul PROGRAM și va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Facultății ETcTI și pe canalul de Youtube al Facultății ETcTI.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Cadru didactic al UPT, premiat de IEEE

Vineri, 11 decembrie 2020,  postat de Ronkov Lucian

As.dr.ing. Raul-Cristian Roman, cadru didactic în cadrul Departamentului de Automatică și Informatică Aplicată a Universității Politehnica Timișoara, a obținut premiul HONORABLE MENTION #1 în cadrul competiției 2020 BEST PHD THESIS AWARD COMPETITION organizate de Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) Robotics & Automation Society Romania Chapter.

Competiția a fost dedicată premierii celor mai bune teze de doctorat din domeniile roboticii și automaticii care au fost susținute public în Romania după data de 1 Ianuarie 2018. La startul acestei competiții au luat parte cei mai buni tineri cercetători din universități de prestigiu din România.

Premiul a fost acordat în cadrul unei sesiuni speciale organizate în cadrul conferinței internaționale 24th International Conference on System Theory, Control and Computing Joint Conference SINTES 24, SACCS 20, SIMSIS 24, CONTI 13 desfășurată la Sinaia, în care cei trei finaliști nominalizați ai competiției au prezentat rezultatele obținute în cadrul tezelor de doctorat. Jurizarea a fost făcută de nume de calibru din cadrul celor mai prestigioase universități din țară. Sesiunea a fost interactivă, au fost adresate întrebări și au fost formulate comentarii din partea participanților la conferință și a membrilor IEEE Robotics & Automation Society Romania Chapter.

As.dr.ing. Raul-Cristian ROMAN a obținut diploma de doctor în Ingineria Sistemelor în cadrul Universității Politehnica Timișoara în 2018, sub îndrumarea prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, membru corespondent al Academiei Române, titlul tezei fiind TEHNICI DE TIP MODEL-FREE DE ACORDARE A PARAMETRILOR REGULATOARELOR AUTOMATE.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

Proiect de peste 7 milioane de lei, implementat de UPT

Joi, 10 decembrie 2020,  postat de Ronkov Lucian

În cadrul implementării proiectului EEA-0502-CTR 2/2019 „Proiectarea combinatorială a unor pelicule inovative pentru plăcile bipolare ale electrolizoarelor cu membrane schimbătoare de protoni-acronim: Code-PEM” – finanţat în cadrul competiţiei 2018 pentru „Proiecte Colaborative de Cercetare”, asociată Mecanismului Financiar SEE (Granturi EEA), 2014-2021, încheiat între statele donatoare Norvegia, Islanda şi Liechtenstein şi Guvernul României – Universitatea Politehnica Timișoara a achiziționat un echipament pentru depunerea filmelor subțiri prin pulverizare magnetron.

Echipamentul va fi folosit la explorarea unor cupluri de materiale, pe baza generării și caracterizării unor biblioteci compoziționale, care să permită optimizarea principalului component – placă bipolară a electrolizoarelor cu membrane schimbătoare de protoni.

De dotare vor beneficia și studenții din departamentele de Ingineria Materialelor și a Fabricației, respectiv Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din Universitatatea Politehnica Timișoara, astfel încât să își lărgească spectrul de competențe în vederea inserției într-o piață europeană a muncii.

Valoarea totală a proiectului este de 7.104.509,02 lei, din care 85% reprezintă contribuția EEA iar 15% reprezintă contribuția de la bugetul de stat. Autoritatea contractantă este Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în calitate de Operator Program „Cercetare”.

Pe baza experienței complementare, proiectul integrează într-un parteneriat interdisciplinar grupuri de cercetare din România și Norvegia, prin Universitatea Politehnica Timișoara – în calitate de coordonator și SINTEF Industries. Informații suplimentare cu privire la Proiectul Code-PEM se pot obține accesand pagina de web a proiectului la adresa: https://www.sintef.no/projectweb/codepem/

ALTE ANUNȚURI, CERCETARE - COOPERARE, EVENIMENT


Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive