UPT găzduieşte conferinţa Polul de Creștere Timişoara

Vineri, 15 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Universitatea Politehnica Timişoara este gazda conferinţei cu tema “Dezvoltare teritorială pe baza fondurilor nerambursabile dedicate Investiţiilor Teritoriale Integrate (ITI) şi Grupurilor Economice de Cooperare Transnaţională (GECT)”, organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de Creștere Timişoara (ADI PCT)” în data de 18 decembrie 2017, începând cu ora 9:30, în amfiteatrul K1 al Centrului de Conferinţe al UPT, Bd Vasile Pârvan nr. 2B.

Grupurile Europene de Cooperare Teritorială au drept obiectiv facilitarea cooperărilor transfrontaliere şi internaţionale, permiţând autorităţilor locale şi regionale din state diferite să solicite şi să gestioneze direct fonduri europene.

Scopul principal este de a gestiona proiecte transfrontaliere sau interregionale de dezvoltare durabilă şi de consolidare a coeziunii economice şi sociale la nivel transfrontalier.

ALTE ANUNȚURI

Evaluarea cadrelor didactice şi a programelor de studii, la final

Miercuri, 13 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Evaluarea cadrelor didactice şi a programelor de studii din Universitatea Politehnica Timişoara de către studenţi, derulată în perioada 20 noiembrie – 8 decembrie 2017, s-a încheiat.

În perioada de evaluare din acest semestru s-au primit peste 9.000 de răspunsuri, prin care au fost evaluate 413 cadre didactice (275 de titulari de curs şi 138 pentru aplicații). În total au fost evaluate 377 de discipline.

În perioada următoare, la nivelul departamentelor, se vor analiza rezultatele pentru fiecare disciplină, acţiunea urmând să fie finalizată până la începutul celui de-al doilea semestru.

DIDACTIC

Studenţii îşi aleg reprezentanţii în Senat şi consiliile facultăţilor

Marti, 12 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

În perioada 10.12.2017 – 11.01.2018 se va desfășura procesul de alegeri parțiale pentru funcțiile de reprezentant al studenților în Senatul Universității Politehnica Timișoara și în Consiliile Facultăților din cadrul UPT.

Vezi AICI detalii suplimentare şi calendarul alegerilor.

ALTE ANUNȚURI

„Legendele Timişoarei” se dezvăluie la UPT

Luni, 11 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Cu istoria sa tumultuoasă, veche de secole, Timişoara nu putea fi ocolită de legende, de întâmplări controversate, pline de mister, unele de-a dreptul înfiorătoare. Cel care s-a ocupat, de-a lungul timpului, de culegerea acestor legende urbane, cunoscutul istoric timişorean Ioan Haţegan, lansează, în 13 decembrie, la ora 13:00, în Sala Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, cel de-al treilea volum din „Legendele Timişoarei”, o colecţie care se referă la istoria urbei de pe Bega din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Evenimentul este organizat cu sprijinul Fundaţiei Politehnica Timişoara.

Accesul este deschis publicului larg. În cadrul evenimentului va putea fi cumpărată și colecția întreagă.

EVENIMENT

iTEC – concurs naţional de programare

Joi, 7 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Liga AC din Timişoara (Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Timişoara) organizează, în perioada 8 – 10 decembrie a.c., concursul naţional de programare IT Engineering Contest (iTEC), eveniment ajuns la cea de-a XI-a ediţie, ce va reuni circa 370 de participanţi, elevi şi studenţi, din 30 de judeţe.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 8 decembrie, la ora 12:00, în corpul Electro al Universității Politehnica Timişoara (Bld. Vasile Pârvan, nr.2), amfiteatrul D1, iar decernarea premiilor, duminică, 10 decembrie, la ora 13:30, în holul ELECTRO (Bld. Vasile Pârvan, nr.2). De asemenea, vă aşteptăm şi în timpul concursului, pentru a putea vedea progresul participanţilor în timpul probelor. Acestea se vor desfăşura în laboratoarele facultăţii.

Mai multe detalii despre eveniment găsiţi aici.

EVENIMENT

Competențe și abilități digitale pentru creativitate

Joi, 7 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Vineri, 8 decembrie 2017, între orele 13:00 – 17:00, în amfiteatrul K1 al Centrului de conferinţe din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, se va desfăşura workshop-ul cu tema “Competențe și abilități digitale pentru creativitate”, organizat de Centrul de e-learning al UPT.

Cu 13 speakers de nivel internațional din SUA, Europa si România, workshop-ul se adresează tuturor actorilor din domeniul industriilor creative, cel cultural, studenților, profesorilor universitari, dar și celor din domeniul turistic.

Mai multe detalii despre eveniment găsiţi aici.

EVENIMENT

Studenții FMPT obțin Premiul I la Concursul GIFTED MANAGERS

Luni, 4 decembrie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Facultatea de Management în Producție și Transporturi, a participat în perioada 16-17 noiembrie 2017, la Concursul National Studentesc – Simulatorul de Business: GIFTED MANAGERS, organizat de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Facultatea de Știinte Economice, în parteneriat cu EXELO Training & Development. Echipa formată din studenții de la specializarea Inginerie și Management: Cristina Buică, Naomi Cărăbaș, Oana Ciucu, Cătălin Pleș și Silviu Cirică, îndrumată de As.dr.ec. Șerban Miclea, a obținut Premiul I în competiția cu alte cinci echipe din universitați de prestigiu din România.

EVENIMENT

Program de training de Antreprenoriat Creativ

Miercuri, 29 noiembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara organizează programul de training Creative Entrepreneurship (Antreprenoriat Creativ), în cadrul proiectului  InclusiveArt.

Înscrierile pentru programul de training Creative Entrepreneurship se pot face până în 11 decembrie 2017. Obiectivul programului este să pregătească persoane tinere și creative pentru a crește potențialul comunităților locale și a grupurilor dezavantajate prin practici sociale inclusive și inovatoare, de a folosi arta și cultura pentru a crea contexte incluzive pentru integrare și creștere creativă.

Training-ul va fi livrat într-o modalitate tip blended learning, adică prin sesiuni de training față în față dar și activități online pe o platformă de e-learning dedicată (Campusul Virtual al UPT).

Grupul ţintă este reprezentat de persoane tinere (sub 35 de ani), care locuiesc în următoarele județe din România: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi sau din Serbia: Severnobanatski, Srednjebanatski, Južnobanatski, Braničevski, Borski, Podunavski; fără loc de muncă, studenți sau tineri absolvenți cu interese în industriile creative și buni cunoscători ai limbii engleze.

Mai multe detalii despre program, despre modalităţile de înscriere şi despre programul de desfăşurare găsiţi aici și aici.

DIDACTIC

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, Doctor Honoris Causa al Universităţii Obuda

Marti, 28 noiembrie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban, a primit cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda o instituţie de învăţământ superior – titlul de Doctor Honoris Causa – din partea Universităţii Obuda din Budapesta.

Mai multe detalii aici.

ALTE ANUNȚURI

Profesorul László MAKRA va preda la UPT

Joi, 23 noiembrie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

In perioada 11 – 15.12.2017, Prof. univ. Dr. Habilitat László MAKRA de la Facultatea de Agricultură, Universitatea din Szeged, Ungaria, va efectua un stagiu de predare în cadrul Programului Erasmus+. În program sunt prevăzute sesiuni de cursuri pentru studenţii Facultăţilor de Mecanică şi Electrotehnică şi Electroenergetică, respectiv Chimie Industrială şi Ingineria Mediului. Programul de conferințe este indicat aici.

Profesorul László MAKRA este cunoscut pe plan internaţional ca reputat specialist climatolog, dar și colaborator al UPT, participând ca recenzor în comisiile de susţinere a lucrărilor de doctorat, fiind totodată și un colaborator asiduu în proiecte de tip POSDRU şi transfrontaliere HU-RO. Cercetările Domniei sale din domeniul aerosolilor şi bio-aerosolilor au contribuit esenţial la dezvoltarea studiilor climatologiei polenurilor şi a corelaţiilor dintre concentraţiile de polen din atmosferă şi incidenţa crescută a bolilor respiratorii.

Nu în ultimul rând, merită remarcată experiența pe care distinsul profesor a câștigat-o în timpul expedițiilor din Rep. Pop. Chineză (1990, 1994) și expediția indoneziană (1996), în care au fost studiate particularităţi ale concentraţiei de aerosoli din zona regiunii deşertice Takla Makan, respectiv ale zonei oceanice limitrofe Arhipelagului Indonezian.

DIDACTIC


Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive