Oportunități de studiu și cercetare în Statele Unite

Joi, 29 septembrie 2016,  postat de Laura Mirică

În data de 6 octombrie 2016, orele 14, la Sala Multimedia a Bibliotecii Centrale UPT, comisia Fulbright România va realiza o prezentare a tuturor ofertelor de burse pentru masteranzi, doctoranzi, cercetători și cadre didactice.

Mai multe informații găsiți aici.

CERCETARE - COOPERARE, DIDACTIC, EVENIMENT

Seminar de încheiere a proiectului GEROS

Miercuri, 28 septembrie 2016,  postat de Laura Mirică

Mâine, 29 septembrie 2016 de la ora 10:00 se va desfășura seminarul de încheiere a proiectului ”Partnership for Promoting Green Energy in the Rural Area of the Romanian-Serbian Cross-border Region”. Evenimentul va avea loc în sala 203 a Facultății de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara.

Informații suplimentare privitoare la program găsiți aici.

EVENIMENT

LIGHT EDU Symposium 2016

Marti, 27 septembrie 2016,  postat de Laura Mirică

Universitatea Politehnica Timișoara ,Facultatea de Arhitectură și Urbanism în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș organizează în perioada 3-5 octombrie simpozionul LIGHT EDU 2016 cu tema Right to light/Dreptul la lumină.
Evenimentul se adresează unui public țintă variat compus din arhitecți, designeri de interior, inginerie electricieni, studenți arhitecți și electroniști. Mai multe detalii găsiți aici.

EVENIMENT

Deschidere an universitar 2016-2017

Vineri, 23 septembrie 2016,  postat de Laura Mirică

În data de 26 septembrie 2016 vor avea loc festivitățile de deschidere a anului universitar 2016-2017.  Programarea evenimentelor se poate consulta aici 

EVENIMENT

Noi distincții AGIR pentru UPT

Marti, 20 septembrie 2016,  postat de Laura Mirică

Premiul AGIR 2015  pentru  „Științe aplicate” a fost acordat distinșilor domni profesori ai Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr. Vasile Marinca și prof.univ.dr.ing.habil Nicolae Herișanu pentru lucrarea „The Optimal Homotopy Asymptotic Method. Engineering Aplications”, Editura SPRINGER, 2015. Ceremonia a avut loc la sediul Asociației Generale a Inginerilor din România, București, în data de 16.09.2016.

EVENIMENT

Manifestare cu ocazia Zilei Inginerului 2016

Marti, 13 septembrie 2016,  postat de Laura Mirică

Miercuri, 14 septembrie 2016, cu ocazia Zilei Inginerului 2016, Asociaţia Generală a Inginerilor din Romania, Sucursala Timiş, împreună cu Primăria Municipiului Timişoara, Universitatea Politehnica Timişoara şi Aquatim SA îl vor omagia pe inginerul Stan Vidrighin. Manifestarea va avea loc cu începere de la ora 12, în Sala Senatului UPT.

Mai multe detalii găsiţi aici.

EVENIMENT

Curs – Introduction to Powder Metallurgy

Miercuri, 31 august 2016,  postat de Laura Mirică

Vineri, 2 septembrie 2016, ora 11:00, în sala 105 clădirea SPM a Facultății de Mecanică, se va desfășura cursul organizat în cadrul Şcolii de Vară Advanced Materials and Structures – Introduction to Powder Metallurgy prezentat de Prof. Xingke Zhao  de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Beijing.

Cursul va fi urmat de prezentarea echipamentului de sinterizare în plasmă HPD 2.5, produs de firma FCT SYSTEME GmbH, Germania, aflat în dotarea Departamentului Ingineria Materialelor și a Fabricației din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

EVENIMENT

Decernarea premiilor „The Scott-Gădeanu Travelling Award”

Luni, 4 iulie 2016,  postat de Laura Mirică

Miercuri, 6 iulie, orele 12:00, la Facultatea de Construcții, Departamentul CMMC (str. Ioan Curea nr. 1) sala M2, va avea loc prezentarea celor mai bune lucrări de licență, susținute în sesiunea iunie 2016, la Facultatea de Construcții a Universității Politehnica Timișoara,  în vederea acordării premiului profesional „The Scott-Gădeanu Travelling Award”.

Premiul 1 pentru cea mai bună lucrare de licență în domeniul ingineriei structurale este în valoare de 1500 GBP și se acordă pentru efectuarea unei călătorii de documentare tehnică a studentului respectiv, urmată de o prezentare tip eseu a rezultatelor în fața colegilor studenți și a comisiei de premiere.

Premiul 2 este in valoare de 300 GBP, iar premiul 3 este în valoare de 200 GBP.

În atașament se regăsește componența comisiei de examinare și premiere a candidaților.

Acest premiu a fost inițiat în urmă cu 8 ani, în cadrul fundației Scottish Romanian Universities Exchange – SRUE, înființată la începutul anilor 2000, cu sediul la Edinburgh, la inițiativa domnului John SCOTT, membru al conducerii executive a ramurii scoțiene a Institution of Structural Engineers, din Marea Britanie, și a domnului prof. dr.ing. Liviu Gădeanu, Decan al Facultății de Construcții, în perioada 1990-1996.

EVENIMENT

Noi distincții câștigate de membrii UPT

Joi, 30 iunie 2016,  postat de Laura Mirică

Profesorii universitari Ion Boldea, Radu-Emil Precup și Mircea Bogdan Rădac se numără printre laureații Galei Marii Loje Naţionale a României (MLNR), organizată în parteneriat cu Academia Română. A VI-a ediție a avut loc pe 21 iunie 2016, la Ateneul Român.

Dintre cele șapte premii acordate, Politehnica Timișoara a câștigat două. Academicianul Ion Boldea a fost distins cu Premiul Henri Coandă pentru Științe Aplicate, pentru lucrarea „Synchronous Generators” CRC Press, iar domnii profesori Radu-Emil Precup și Mircea Bogdan RĂDAC au fost distinși cu Premiul Spiru Haret pentru Educație, Mediu, Social pentru  „Grup de cinci lucrări privind tehnicile de învățare pentru sistemele de conducere automată”.

Aducem felicitări celor trei distinși membri ai comunității noastre academice și le mulțumim pentru că duc spiritului inovator al Politehnicii mai departe.

EVENIMENT

Premii multiple la Interactive Digital Media Student Contest

Marti, 28 iunie 2016,  postat de Laura Mirică

La a III-a ediție a Concursului studențesc Interactive Digital Media Student Contest, organizată vineri 24 iunie de Centrul Multimedia, au fost prezentate 22 de proiecte dezvoltate de 26 studenți de la licență și master de la Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest, Universitatea Vasile Goldiș din Arad și MIT Massachusetts Institute of Technology, SUA. Studenții au prezentat proiectele în fața unui juriu care a reunit reprezentanți ai mediului economic și cadre didactice universitare, beneficiind și de o interacțiune directă cu experți în domeniu care au oferit și opinii privind dezvoltarea ulterioară a aplicațiilor, posibilitățile de îmbunătățire sau de promovare în mediul economic.

La această ediție au participat ca și invitați elevi de liceu implicați în CoderDojo Timișoara, recent întorși cu premii de la competiția internațională desfășurată la Dublin.

Câștigătorii Concursului Interactive Digital Media Student Contest 2016

EVENIMENT


Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive