Handbaliștii aduc Cupa la Biblioteca UPT
Vineri, 22 martie 2019, postat de Ronkov Lucian
Luni, 25 martie, ora 12:00, în holul Bibliotecii UPT, toți cei interesați de handbal sunt invitați la o întâlnire cu echipa Politehnica Timișoara, câștigătoarea Cupei României. Campionii politehniști au obținut acest trofeu după 33 de ani, iar acum îl vor prezenta în fața suporterilor.
La evenimentul de suflet de la Biblioteca UPT va participa conducerea instituției, dar și îndrăgita formație Vest Phoenix Cover, care va interpreta câteva din șlagărele care i-au adus popularitatea.
Politehnica Timișoara a jucat duminică, 10 martie 2019, la Focșani, finala Cupei României la handbal masculin. Susținuți de o galerie admirabilă, elevii muntenegreanului Pero Milosevic au condus tot meciul și au triumfat contra Stelei, 31-27, după 15-14 la pauză! Căpitanului Cristian Fenici i-a fost înmânat trofeul, jucătorii au primit medalii, iar Marius Sadoveac a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului. Astfel, timișorenii s-au calificat pentru următorul sezon al cupelor europene!
Politehnica Timișoara cucerise o singură dată cupa națională, acum 33 de ani, în 1986, iar anul trecut a pierdut finala de la Constanța, cu HC Dobrogea Sud. În palmares mai figurează două titluri de campioană națională, în 1956, la handbal în 11, și în 1991, precum și mai multe participări în cupele europene: Cupa IHF (1985, 1988/89 – sfertfinalistă), Cupa Cupelor (1987), CCE (1991), Cupa Challenge (2007/08 – sfertfinalistă), Cupa EHF (2016).
Căutare
Postări recente
- Apel la contribuții: Simpozionul privind Cercetarea Științifică Francofonă în Europa Centrală și de Est
- Competiții deschise - Proiecte de mobilități pentru cercetători din diaspora - 2026
- Apel la propuneri de tematici de cercetare pentru stagii de cercetare doctorală și postdoctorală “Eugen Ionescu” 2026-2027
- Invitatie Higher Education Transformation Week, Brussels
- Lansare apel ERC Starting Grant 2027: ERC-2027-STG