Oportunitate de publicare în revista Applied Sciences (MDPI) – Special Issue „Advances in Biomedical Signal and Image Processing”
Vineri, 3 octombrie 2025, postat de Raluca ILISIE
Oportunitate de publicare în revista Applied Sciences (MDPI) - Special Issue „Advances in Biomedical Signal and Image Processing”. Ediția este coordonată de dr. Beatrice Arvinti și vizează lucrări din domeniul ingineriei biomedicale.
Termen limită: 20 ianuarie 2026.
Detalii complete în documentul atașat.
Contact: beatrice.arvinti@upt.ro
Semn de carte aniversar – sărbătoriții lunii octombrie
Vineri, 3 octombrie 2025, postat de Raluca ILISIE
Expoziția lunară a BUPT, aflată la et. II, omagiază profesorii Universității Politehnica Timișoara, lansând cititorilor și mai ales, studenților politehniști, invitația de a-și cunoaște profesorii prin cărțile acestora, fiind în egală măsură, un semn de carte aniversar și unul de prețuire.
Ion N. SPOREA (n. 2 octombrie 1930 – Padina Matei, jud. Caraș Severin), profesor universitar la Universitatea Politehnica din Timişoara, Catedra de Tehnologie Mecanică.
Dintre cărțile de specialitate, lucrările științifice publicate, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se regăsesc 11 teze de doctorat, 20 de cursuri, laboratoare, lucrări științifice.
Vladimir-Ioan CREȚU (n. 9 octombrie 1950 – Cluj), profesor emerit la Departamentul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara.
În cadrul Universității Politehnica Timișoara dl. Prof. univ. dr. ing. Vladimir Ioan CREȚU a fost Directorul departamentului de Calculatoare și Tehnologia Informației (1992-2016), Co-director al Centrului de cercetare în Automatică și Calculatoare (2001-2011), Director al Centrului de Cercetare în Calculatoare și Tehnologia Informației începând cu 2011.
Dintre cărțilede specialitate, lucrările științifice publicate, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se regăsesc 24 teze de doctorat, 39 de cursuri, îndrumătoare de lucrări și lucrări științifice.
Sorin LUGOJAN (n. 11 octombrie 1955), inginer român, cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișoara, Departamentul de Matematică.
Dintre cărțile de specialitate, lucrările științifice publicate, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se regăsesc 14 lucrări științifice.
Francisc Carol KLEPP (n. 23 octombrie 1940 – Timișoara), a fost cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișoara între anii 1963-1993, unde a ținut cursuri de analiză matematică, algebră liniară și geometrie analitică, matematici speciale etc.
Dintre cărțile de specialitate, lucrările științifice publicate, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se regăsesc 31 de cursuri și lucrări științifice.
Tiberiu Dimitrie BABEU (n. 26 octombrie 1935 – Timișoara, d. 30 octombrie 2018), a fost profesor la Universitatea Politehnica Timișoara, Catedra de Rezistența Materialelor. Datorită meritelor sale științifice, profesionale și didactice, a fost ales șef al Catedrei de Rezistența Materialelor (1991 – 2000), respectiv director tehnic al SPMME din cadrul Politehnicii Timișoara.
Dintre cărțile de specialitate, lucrările științifice publicate, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se regăsesc 39 de teze de doctorat, 36 de cursuri, laboratoare, lucrări științifice.
Mircea POPA (n. 28 octombrie 1955), a fost profesor emerit la Departamentul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara.
În cadrul UPT, domnul prof.univ.dr.ing. Mircea POPA a deținut mai multe funcții de conducere: 2004 – 2012, prodecan al Facultății de Automatică și Calculatoare din Timișoara; 2012 – 2016, prorector al Universității Politehnica din Timișoara; 2012 – 2016, membru în CA, etc.
Dintre cărțile de specialitate, lucrările științifice publicate, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara se regăsesc 2 teze de doctorat, 34 de cursuri, îndrumătoare de lucrări și lucrări științifice.
Parcare campus UPT în perioada 3-5 octombrie
Joi, 2 octombrie 2025, postat de Ronkov Lucian
În perioada vineri, 3 octombrie, ora 22:00 – duminică, 5 octombrie, ora 07:00, vă rugăm să nu parcați autoturismele în incinta campusului universității.
Sâmbătă, 4 octombrie, începând cu ora 18:00, va avea loc evenimentul „Noaptea Campusului Deschis” în cadrul căruia vor fi organizate peste 60 de activități științifice și culturale în toate spațiile universității.
Vă rugăm să respectați această măsură pentru a facilita buna desfășurare a evenimentului și pentru a evita orice posibile avarii sau inconveniente.
Vă așteptăm să celebrăm împreună știința și cercetarea din Politehnică la „Noaptea Campusului Deschis”.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!
E³UDRES² Arena Meet & Greet – Întâlniri săptămânale online
Miercuri, 1 octombrie 2025, postat de Raluca ILISIE
Noua platformă E³UDRES² Arena, lansată oficial astăzi, oferă studenților și cadrelor didactice acces la resurse, cursuri, noutăți și oportunități de colaborare în cadrul Alianței. În completarea acesteia, comunitatea este invitată să participe la întâlnirile online „E³UDRES² Arena Meet & Greet”, organizate în fiecare miercuri, în perioada 8 octombrie – 17 decembrie 2025, între orele 13:00 – 14:00 (ora României).
https://events.teams.microsoft.com/event/13a4e1be-63e9-4ea4-a0cd-dfedf2bea8af@08d72bfb-9c6e-4a87-8cb5-e86e9a2c4b86
https://upt-ro.zoom.us/j/92370263739?pwd=CwP6FaZcLcWoHocabAtacxOkah5bKW.1
-
Platforma E³UDRES² Arena: https://arena.eudres.eu
-
Video de prezentare: https://youtu.be/tuwGwogc_Cw
-
Tutorial – autentificare în Learning Hub: https://youtu.be/Miaq4n3TqSw
-
Tutorial – utilizarea Learning Hub: https://youtu.be/f34HhpL0XSQ
Hai la Startup Idea Competition 2025 (#SIC)
Marti, 30 septembrie 2025, postat de Raluca ILISIE
InoHub UPT dă startul cea mai faină experiență antreprenorială pentru studenți din Timișoara!
Dată: 7–9 noiembrie 2025
Locație: Cowork Timișoara – The Office (Calea Aradului 11)
Trei zile în care treci de la idee → la proiect real. Vei lucra în echipă, vei primi feedback de la mentori cu experiență și vei învăța cum să pui bazele unui business cu potențial.
Poți veni cu o idee sau fără, singur sau în echipă (2–5 membri, cu cel puțin un student UPT). Dacă nu ai echipă, no worries îți găsești una direct la eveniment.
Ce câștigi din experiență:
- Înveți să identifici probleme reale și să validezi soluții
- Lucrezi într-o echipă multidisciplinară
- Înveți să prezinți ca un antreprenor adevărat în fața juriului
- Pe lângă know-how și conexiuni, sunt puse la bătaie premii în valoare totală de 16.000 RON.
Înscrie-te aici: https://bit.ly/startupideascompetition25
Evenimentul e deschis tuturor studenților din Timișoara (indiferent de universitate), atâta timp cât în echipă există cel puțin un student UPT.
Parcare în zona corpului D Electro
Vineri, 26 septembrie 2025, postat de Ronkov Lucian
Membrii comunității UPT sunt rugați ca, în perioada vineri, 26 septembrie, ora 17:00 – sâmbătă, 27 septembrie, ora 14:00,să nu parcheze autoturismele în proximitatea Corpului D al UPT.
În această zonă va avea loc petrecerea de început de an pentru studenții de anul I, organizată la spațiul UPT Campus Creativ.
Vă rugăm să respectați această măsură pentru a facilita buna desfășurare a evenimentului și pentru a evita orice posibile avarii sau inconveniente.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!
E³UDRES² Live Lecture Day!
Vineri, 26 septembrie 2025, postat de Ronkov Lucian
Data: Miercuri, 08 octombrie 2025
Unde: Eveniment Online – transmis în direct de la toate instituțiile partenere E³UDRES²
E³UDRES² Live Lecture Day este un eveniment online cu mai multe sesiuni, în care studenți, cercetători, cadre universitare și factori de decizie din întreaga Europă se reunesc pentru a explora idei noi și a contribui la conturarea viitorului regiunilor noastre.
Detalii complete despre eveniment și linkul de înscriere se regăsesc în documentul atașat și la https://forms.office.com/pages/responsepage.aspx?id=VAd7p8H9YkqXLIQl_7_L0iwOtfTgGidPkBcFcrUOhIhUMUtSV0FLQzlUWU1LWVhXMjhPR01GRjZRSi4u&route=shorturl
E³UDRES² Online Panel Discussion
Miercuri, 24 septembrie 2025, postat de Ronkov Lucian
Comunitatea academică este invitată să participe la evenimentul E³UDRES²Online Panel Discussion | 1 October 2025 | intitulat The Role of Academia in Shaping European Integration Amidst the Context of the War in Ukraine (Rolul instituțiilor academice în configurarea procesului de integrare europeană pe fondul războiului din Ucraina)
Detalii complete și linkul de înscriere se regăsesc la https://events.teams.microsoft.com/event/ba76c65e-7ec8-449c-bca3-1dbc23e690ac@08d72bfb-9c6e-4a87-8cb5-e86e9a2c4b86
Data: 01 Octombrie 2025 – on line
Programul Interreg NEXT HUSKROUA – Apelul 2 deschis pentru propuneri de proiecte!
Marti, 23 septembrie 2025, postat de Ronkov Lucian
Vă aducem la cunoștință că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Direcția Generală Cooperare Teritorială Europeană, informează despre o oportunitate de colaborare în contextul lansării celui de-al doilea apel deschis pentru propuneri de proiecte în cadrul Programului Interreg VI-a NEXT HUSKROUA(Ungaria-Slovacia-România-Ucraina), menit să deservească dezvoltarea regiunii de graniță comună a celor 4 state prin intensificarea cooperării între regiunile eligibile din Ucraina și zonele eligibile ale statelor membre.
Ce se finanțează?
Se pot depune proiecte în parteneriat transfrontalier care să contribuie la Priorități și Obiective Specifice din cadrul Programului, precum:
- Prioritatea 1: Cooperare pentru o regiune de frontieră rezistentă și ecologică
- Obiectivul Specific 1.1: Adaptarea la schimbările climatice, prevenirea riscurilor
- Obiectivul Specific 1.1: Biodiversitate și poluare redusă
- Prioritatea 2: Cooperare pentru o regiune de frontieră sănătoasă și atractivă Obiectivul Specific 2.1: Acces egal la asistență medicală Obiectivul Specific 2,2: Cultură și turism
- Prioritatea 3: Cooperare pentru o regiune de graniță cooperantă
- Obiectivul Specific 3.1: Relații armonioase de vecinătate prin cooperare
- Acest obiectiv include activități specifice IS02: O Europă mai sigură și mai securizată.
Cine poate aplica?
Pot beneficia de proiecte finanțate prin program: entitățile publice locale sau centrale cu atribuții în zona eligibilă, organizații echivalente celor de drept public și organizații non-guvernamentale.
Pentru aplicanții eligibili din România, viitoarele proiectele vor fi parteneriate cu cel puțin un partener din județele Maramureș, Satu-Mare și Suceava (sau instituții cu atribuții în județele Maramureș, Satu-Mare și Suceava) și un partener din regiunile eligibile ale Ucrainei Transcarpatia, Ivano-Frankivsk și Cernăuți, la care se pot implica suplimentar parteneri din Ungaria (județele Szabolcs-Szatmâr-Bereg și Borsod-Abańj-Zemplćn) și Slovacia (regiunile autonome Košice și Prešov). Numărul de parteneri este maxim 6, inclusiv partenerul principal.
Tipuri de proiecte eligibile:
Proiecte la scară mică (SSP) – buget între 70 mii euro 300 mii euro;
Proiecte normale cu sau fără infrastructură(RSP) – buget între 300 mii euro 1,5 milioane euro.
Care este termenul de depunere?
Proiecte la scară mică și proiecte normale fără infrastructură — depunere online până Ia 30 noiembrie 2025, ora 16:00 (ora României)
Proiecte normale cu infrastructură — depunere online până la 15 februarie 2026, ora 16:00 (ora României)
Toate detaliile privind Apelul 2, termenele de depunere, criteriile de eligibilitate pentru aplicanți, acțiuni și cheltuieli se regăsesc la adresa: https://next.huskroua-cbc.eu/calls/2nd-call-for-proposals/
Documentul de program în limba română este disponibil la adresa: https://www.mdlpa.ro/pages/interreghuskroua20212027
Pe toată perioada anterioară depunerii aplicanții pot solicita informații, îndrumări și clarificări de la persoanele de contact după cum urmează:
- Autoritatea Națională din România: Ioana Maiorescu, e-mail ioana.maiorescu@mdlpa.gov.ro
- Secretariatul Comun, Budapesta: Dănuț Ene, e-mail info@next.huskroua-cbc.eu
- Punctul de informare Satu Mare: Franciska Őri-Pákay, e-mail satu-mare@huskroua-cbc.eu
- Punctul de informare Sighetu Marmației: Marian Ferțadi, e-mail sighetu-marmatiei@huskroua-cbc.eu
Bursele ANIS 2025: termenul limită pentru înscriere se prelungește până pe 30 septembrie 2025
Luni, 22 septembrie 2025, postat de Ronkov Lucian
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii anunță prelungirea termenului limită pentru înscrierea proiectelor la cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS până pe 30 septembrie 2025, inclusiv. Asistenții universitari, lectorii și doctoranzii de la orice facultate din țară pot aplica la una dintre cele 8 categorii propuse în cadrul programului. După evaluare, câștigătorii vor fi recompensați pentru inovație în procesul de predare cu câte un grant în valoare de 5.000 de euro fiecare.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei „Bursele ANIS 2025” ce va avea loc pe 12 noiembrie la Iași.
„Viața de mâine, nu cea de poimâine, este indisolubil legată de tehnologie. Nu sunt suficiente forme de a sublinia cât de important și critic este să ne concentrăm pe subiectele și metodele de predare pentru a avea adulți și o societate funcțională. Suntem deja în urmă la multe capitole privind competențele digitale (la jumătate față de media UE) și adoptarea tehnologiilor. Bursele ANIS recunosc și încurajează cadrele didactice îndrăznețe dar în același timp mențin în atenția publică importanța educației digitale în toate formele. Dacă am duce la extrem, am putea spune că acesta este un subiect de siguranță națională în viitor, pentru care membrii nostri s-au mobilizat în mod record în acest an, cu cel mai mare număr de burse disponibil”, a arătat Corina Vasile, Director Executiv al ANIS.
Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2025), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii. Toate criteriile de eligibilitate pot fi consultate online.
Înscrierile se pot realiza prin transmiterea dosarului complet pe adresa burse@anis.ro. Regulamentul programului este disponibil AICI, iar formularul de înscriere este disponibil AICI. Pot aplica lectorii universitari, asistenții și doctoranzii de până în 40 de ani, care în anul universitar 2025–2026 predau discipline ce includ tehnologii precum Big Data, AI/Machine Learning, IoT, Cloud, Cybersecurity, Quantum Computing, Healthtech sau proiecte din categoria Tech for All, menite să aducă tehnologia în facultăți non-IT.
Proiectele pot fi complet noi sau actualizate semnificativ (minimum 50% în ultimul an, ori 60% în ultimii doi ani). După evaluarea aplicațiilor și interviurile cu comitetul de selecție, câștigătorii vor fi anunțați pe 12 noiembrie, în cadrul Galei „Bursele ANIS”.
Bursele vor fi acordate proiectelor care îndeplinesc cel mai bine criteriile de evaluare, juriul urmărind să premieze excelența și inovația. Ne dorim să susținem inițiative de cea mai înaltă calitate, iar numărul final de burse acordate va reflecta potențialul excepțional al proiectelor selectate.
Procesul de evaluare
Toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care aplicanții vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele patru criterii de evaluare sunt: caracterul inovator al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele și materia cursului/laboratorului, metoda, ce se referă la profilul candidatului și utilizarea unor metode inovatoare de predare și continuitatea programului și după anul universitar curent. În luna octombrie finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare (lista completă a membrilor comitetului de evaulare anexată), iar în noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate, în valoare de 5.000 de euro fiecare, în cadrul Galei Burselor ANIS.
De la debut, programul a sprijinit 82 de proiecte didactice, oferind 410.000 de euro cadrelor universitare din 21 de centre universitare. Multe dintre acestea au generat parteneriate de cercetare și dezvoltare între mediul academic și companii private.
Ediția din 2025 este posibilă cu sprijinul Adobe Romania, Amazon Romania, Bitdefender, Booking Holdings România, Cognizant Technology Solutions Romania, DB Global Technology, Endava Romania, Eviden România, IBM România, Orange Services, Siemens România, Societe Generale Global Solution Centre și SoftServe România.
###
Despre ANIS
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) este asociația reprezentativă a industriei de IT din România. ANIS are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani, fiind un partener de dialog credibil care poate contribui la crearea de politici publice care să faciliteze valorificarea tehnologiei pentru dezvoltarea socio-economică.
Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro.
Căutare
Postări recente
- Call for papers: A 13-a ediție a Workshop Open Education & Science Practices 2026
- PROPUNERI DE SCOATERE DIN FUNCȚIUNE/DECLASARE M.F./O.I./PUBLICAȚII - 2026
- O nouă apariție editorială și o recunoaștere internațională pentru Prof. univ. emerit Ioan Sârbu și Asist. univ. Alexandru Dorca
- Calendar competițional orientativ pentru perioada 2026-2027 - PNCDI IV
- Call for abstracts – NordYrk 2026 Conference