Conversia energiei – curs gratuit la ExperimentariumTM

Miercuri, 5 aprilie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

În perioada 28 Aprilie 2017 – 16 Iunie 2017, Universitatea Politehnica Timişoara organizează la Experimentarium TM un curs gratuit intitulat „Conversia energiei”. Cursul este susținut de experți din cadrul UPT și din industrie, este gratuit și se adresează tuturor celor interesați de acest domeniu de cercetare.

Cursul se va desfășura la Departamentul de Hidrotehnică, str. G. Enescu 1A amfiteatrul H4. Detalii suplimentare găsiți aici.

EVENIMENT

Prezentare fake news

Marti, 4 aprilie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Joi, 6 aprilie, de la ora 10:00, la Facultatea de Științe ale Comunicării, în amfiteatrul Ca3, va avea loc prezentarea cu tema „Liber arbitru vs. fake-news” susținută de publicistul Marius Ghilezan.

EVENIMENT

Zilele Carierei – ediția a X-a

Luni, 27 martie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Cel mai mare târg universitar de joburi din România, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara în perioada 29 – 30 martie a.c.,  la Restaurantul Universitar Politehnica, ajunge la ediția a X-a. Evenimentului de orientare în carieră i se adaugă și o componentă diplomatică, Execelența Sa Päivi Pohjanheimo, Ambasadoarea Finlandei, participând la festivitatea de deschidere.

Standurile celor 66 de companii prezente, pot fi vizitate în perioada 29 – 30 martie 2017, în intervalul orar 10:00 – 18:00, la Restaurantul Universitar Politehnica. Momentul festiv al acestei ediții este programat miercuri, 29 martie a.c., cu începere de la ora 12:00.

Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat aici.

Companiile participante și ofertele acestora pot fi găsite aici.

EVENIMENT

Dezvoltări recente în Teoria Dilatării

Vineri, 24 martie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara vă invită la Seminarul Științific cu tema “Unele dezvoltări recente în Teoria Dilatării” care va avea loc Miercuri, 29.03.2017, ora 10 la sala Polivalentă a bibliotecii UPT.

Seminarul îl are ca invitat pe Domnul Prof. univ. dr. Gheondea Aurelian de la Institul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române care va susține conferința, Nuclee pozitiv semidefinite invariante la acțiuni de *- semigrupuri.

EVENIMENT

Susținere teză de abilitare Ioan Sorin HERBAN

Joi, 23 martie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Vineri, 31 martie 2017, începând cu ora 12:00, va avea loc susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul “THEORETICAL AND EXPERIMENTAL RESEARCH ON STRUCTURES AND HISTORICAL SITES USING ADVANCED SURVEYING ENGINEERING METHODS“, elaborată de Conf.dr.ing. Ioan Sorin HERBAN.

Manifestarea va avea loc la Facultatea de Construcții, Str. Traian Lalescu nr. 2, Amfiteatrul CA.

EVENIMENT

Open Education Week 2017

Luni, 20 martie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Vineri, 31 martie 2017, orele 9-14, Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul de ID/IFR și e-Learning organizează a IV-a ediție a Workshop-ului internațional „Open Education. Educația deschisă – de la teorie la practică”. 

La eveniment vor fi prezenți 13 speakeri de nivel internațional: dr. Andreia Inamorato dos Santos (European Commission’s JRC – Institute for Prospective Technological Studies (IPTS)), prof. dr. Mark Brown, Dublin City University, Irlanda, Mark Frydenberg – Bentley University, MA, USA și colegi de la 3 universitati din România și din companii. Organizatorii își propun să răspundă unor întrebări precum: ce reprezintă resursele educaționale deschise OER și cursurile masive deschise online MOOCs; cum se pot accesa, utiliza și integra în educația universitară.

Workshopul se adresează profesorilor universitari, studenților, profesorilor din învățământul pre-universitar, specialiștilor din companiile de training, IT, sau din departamentele de resurse umane.

Participarea este liberă, prezentările se vor desfășura in limbile română și engleză și se va elibera certificat de participare.

EVENIMENT

Invitaţie eveniment aniversar Marie Sklodowska Curie

Vineri, 10 martie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Comisia Europeană sărbătorește 20 de ani de burse de cercetare Marie Sklodowska Curie printr-un eveniment organizat la USAMVB Timișoara, în perioada 16-17 martie: 20 Years of Marie Skłodowska-Curie Actions: Past, Present & Future in Career Development of Researchers.

În ultimii 20 de ani Comisia Europeană a finanțat 100 000 de burse de cercetare Marie Sklodowska Curie pentru cercetători de înalt nivel. Cu prilejul aniversării, țările europene organizează celebrări, iar USAMVB Timișoara are privilegiul să fie gazda acestui eveniment în România.

Programul de finanțare a burselor Marie Sklodowska Curie (MSCA) va fi prezentat de personalități de înalt nivel, reprezentând Comisia Europeană: dl. Bodo RICHTER, Director adjunct al unității Acțiunile Marie Skłodowska-Curie, de la Direcția Generală Educație, Tineret, Sport și Cultură și dna Laura Elena APOSTOL, Directoarea Unității MSCA pentru Schimb de personal de cercetare și inovare.

Ministerul Cercetării și Inovării din România va fi reprezentat la eveniment de dna Alexandra VANCEA, Consilier pentru Afaceri Europene și Punct Național de Contact pentru Acțiunile Marie Sklodowska Curie.

Pe lista invitaților la eveniment se află oameni de știință români care au câștigat proiecte de cercetare MSCA, care își vor prezenta poveștile de succes.

Pe agenda evenimentului se află subiecte de actualitate: dezvoltarea carierei cercetătorilor, pregătirea doctorală inovativă la nivel european, bursele de cercetare Marie Sklodowska Curie, schimbul de personal de cercetare și bursele individuale, teme care vor fi dezbătute de cadre didactice și cercetători din universitățile din țară.

Evenimentul se adresează cadrelor didactice, doctoranzilor și post doctoranzilor.

Agenda evenimentului poate fi consultată aici. Înregistrarea participanților se face aici.

EVENIMENT

Seara Filmului German

Marti, 7 martie 2017,  postat de Laura Mirică

Joi, 9 martie, de la ora 18, în sala Polivalentă a Bibliotecii UPT va avea loc proiecția peliculei The Cut/Tăietura, în regia lui Fatih Akin (2013/2014).

Filmul tratează un subiect istoric extrem de sensibil: genocidul populației armene din Imperiul Otoman (1915-1916). The Cut/Tăietura prezintă povestea lui Nazareth, un tânăr armean deportat în lagăre de muncă silnică, ce ajunge să supraviețuiască măsurilor luate de către autoritățile otomane. El este separat de familia lui încă de la începutul evenimentelor, însă află că fiicele sale s-ar putea să mai fie în viață într-un lagăr aflat la trei zile de mers, astfel că Nazareth pornește în căutarea lor.
Filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Proiecția filmului este organizată în colaborare cu Centrul Cultural German din Timișoara și Institutul Goethe București.

EVENIMENT

International Conference on Applied Sciences ICAS2017

Luni, 6 martie 2017,  postat de Lorena VASILESCU

Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu University of Banja Luka – Republic of Serbia organizează, în perioada 10 – 12 mai 2017, conferința internațională ICAS2017.

The International Conference on Applied Sciences se va concentra asupra câtorva domenii de aplicare, exploatare și influență a științelor aplicate și a tehnologiilor asupra industriei.

Sunt invitate să participe toate persoanele interesate de următoarele teme: știința materialelor; mecatronică; inginerie electrică; ingineria calculatoarelor; științe fundamentale.

CERCETARE - COOPERARE

UPT a câștigat un HUB Digital de la Google

Vineri, 24 februarie 2017,  postat de Laura Mirică

Proiectul Atelierul Digital sponsorizat de Google și-a anunțat câștigătorii. Printre cele 10 universități din România, care au câștigat un HUB Digital, se numără și Universitatea Politehnica Timișoara, singura din orașul de pe Bega. Rezultatul a fost posibil prin implicarea studenților și a cadrelor didactice care au parcurs trainingul online, finalizând modulele interactive și acumulând puncte pentru universitate.

Totodată, Atelierul Digital a oferit unui număr de 3 studenți posibilitatea de a beneficia de o experiență educațională la New York. Cei calificați pentru bursa din Statele Unite ale Americii au avut punctaj maxim la toate cele 23 de module ale cursului. Denisa-Andreea Fumărel, studentă în anul III, la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, este una dintre persoanele alese pentru a pleca la New York.

Mulțumim tuturor pentru implicare și pentru că au făcut posibil ca UPT să câștige HUB-ul Digital, contribuind astfel la modernizarea spațiului în care studenții politehniști își exersează abilitățile antreprenoriale.

EVENIMENT


Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive