Zilele Carierei – editia a VIII-a
Luni, 28 martie 2016, postat de Laura Mirică
Miercuri, 30 martie 2016, începând cu ora 9:00, la Restaurant Universitar Politehnica din Complexul Studențesc, va avea loc festivitatea de deschidere a Zilelor Carierei, Ediția a VIII-a. Manifestarea este destinată studenților, absolvenților, dar și companiilor și instituțiilor de profil interesate să ofere oportunități de carieră pentru tineri.
Programul evenimentului va cuprinde:
- două zile de stand
- prezentări de cariere și oameni de succes – absolvenți ai UPT
- sfaturi utile pentru pregătirea portofoliului de angajare
- prezentări de companii și produse
- concursuri tehnice
- de vorba cu specialistii
- traininguri tehnice
- vizite în companii.
Evenimentul va fi deschis publicului larg între orele 10:00 – 17:00 în zilele de 30 și 31 martie 2016.
Profesorul Alin ALBU-SCHÄFFER – Doctor Honoris Causa al UPT
Luni, 28 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Joi, 31 martie 2016, începând cu ora 16:00, în Sala Mare a Senatului UPT va avea loc ceremonia decernării titlului academic de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universității Politehnica Timișoara domnului Profesor dr. ing. Alin ALBU-SCHÄFFER. Cu această deosebită ocazie, domnul Profesor Alin ALBU-SCHÄFFER va susține disertația “From torque‐controlled to intrinsically compliant humanoid robots “.
Cariera strălucită a domnului Alin ALBU-SCHÄFFER s-a întrezărit încă din timpul anilor de studii la Politehnica Timișoara. A fost un student eminent, obținând notă maximă la toate disciplinele importante pentru formarea sa ca viitor specialist în Robotică, precum şi la lucrarea de diplomă. Prin rezultatele cercetărilor sale Prof. Dr. Ing. Albu-Schäffer a contribuit semnificativ la domeniul modelării și al conducerii în regim dinamic a roboţilor, precum și la proiectarea sistemelor robotizate.
Cele mai importante realizări ale sale constau in dezvoltarea unei noi generații de sisteme de roboti ușori, concepute pentru interacțiunea cu operatori umani sau cu medii necunoscute.
Mai multe detalii despre Profesorul Alin ALBU-SCHÄFFER pot fi aflate din Broșura de Doctor Honoris Causa.
Conferință “Mathematical and Mechanical Models of the Vocal Cords”
Miercuri, 23 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Vineri, 25.03.2016, începând cu ora 12.00, va avea loc în amfiteatrul 150 al Facultății de Mecanică conferința cu titlul “Mathematical and Mechanical Models of the Vocal Cords” susținută de Prof. Livija Cveticanin de la Universitatea din Novi Sad. Acest eveniment încheie un ciclu de prelegeri susținute în această săptămână de renumita profesoară din Serbia pentru studenții specializării “Inginerie Medicală” de la Facultatea de Mecanică, în cadrul unui acord inter-instituțional de colaborare Erasmus+ inițiat de prof.dr.ing. Nicolae Herișanu .
Prof. Livija Cveticanin este o personalitate științifică de prim rang, cu largă recunoaștere internațională și o implicare deosebită în numeroase proiecte și colaborări internaționale, fiind prezentă pentru a 4-a oară în universitatea noastră.
Sunt invitați să participe toți cei interesați – cadre didactice, studenți de la ciclul de licență sau master și doctoranzi.
Susținere teză de abilitare Conf. univ. dr. Mirela-Cristina POP
Vineri, 18 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Marți, 22 martie a.c., începând cu ora 10.00, va avea loc susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul “Problématiques de la traduction et des langues entre théorie, pratique et didactique”, elaborată de conf. univ. dr. Mirela-Cristina POP.
Manifestarea va avea loc în sala de conferințe a Consiliului de Studii Universitare de Doctorat, Universitatea de Vest din Timișoara, str. Paris nr. 1.
Ziua Mondială a Apei – Workshop “Apa și joburile”
Joi, 17 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Luni, 21 martie a.c., începând cu ora 10:00, Departamentulul de Hidrotehnică organizează workshop-ul “Apa și joburile”.
Manifestarea științifică este organizată în contextul Zilei Mondiale a Apei și se va desfășura la Departamentul de Hidrotehnică, strada George Enescu 1/A, sala H 4.
Curs gratuit pe tema Conversia energiei
Joi, 10 martie 2016, postat de Laura Mirică
În perioada 15 Aprilie 2016 – 10 Iunie 2016, Universitatea Politehnica Timişoara organizează la Experimentarium TM un curs gratuit intitulat “Conversia energiei”. Cursul este susținut de experți din cadrul UPT și din industrie, este gratuit și se adresează tuturor celor interesați de acest domeniu de cercetare.
Cursul se va desfășura la Departamentul de Hidrotehnică, str. G. Enescu 1A amfiteatrul H4. Detalii suplimentare găsiți aici.
Susținere teză de abilitare Conf.dr.ing. Tamás NAGY-GYÖRGY
Joi, 10 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Luni, 14 martie a.c., începând cu ora 10:00, va avea loc susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul “ASSESSMENT OF STRUCTURAL RETROFITTING AND ENERGY EFFICIENCY THROUGH TESTING, MODELLING AND MONITORING”, elaborată de Conf.dr.ing. Tamás NAGY-GYÖRGY.
Manifestarea va avea loc la Facultatea de Construcții, Str. Traian Lalescu nr. 2, Amfiteatrul CA.
Workshop Open Education – concepts, tools, resources, practices
Miercuri, 9 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Vineri, 11 martie a.c., orele 11:00 – 15:00, Centrul de e-Learning, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea “Ioan Slavici” Timișoara, Asociația Smart City și IEEE Romania Education Chapter organizează workshop-ul internațional Open Education – concepts, tools, resources, practices. Acest eveniment se desfășoară în cadrul Săptamânii Educației Deschise 2016.
Workshop-ul va avea loc în Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrul de documentare și transfer tehnologic (Biblioteca UPT), Bul. Vasile Pârvan Nr. 2B, Timișoara. Prezentările se vor desfășura în limbile română și engleză, iar participarea este liberã.
Susținere teză de abilitare Conf. dr. ing. Robert Gabriel IANOȘ
Miercuri, 9 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Vineri, 11 martie a.c., începând cu ora 10:00, va avea loc susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul “Temperature and atmosphere influence during combustion synthesis of metal oxide (nano)powders”, elaborată de Conf .dr. ing. Robert Gabriel IANOȘ.
Manifestarea va avea loc la Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului, B-dul V. Pârvan nr.6, Sala B17.
Incursiune în arta dicționarelor
Luni, 7 martie 2016, postat de Roxana Sirbu
Fundația Politehnica și Biblioteca Universității Politehnica Timișoara organizează joi, 10 martie a.c., de la ora 17,00, în cadrul proiectului Biblioteca culturală a UPT, lansarea volumelor semnate de prof. univ. dr. Marin BUCĂ și conf. univ. dr. Mariana CERNICOVA
- Dicționar analogic și de sinonime
- Dicționar de câmpuri frazeologice
Vor vorbi despre cărți și despre autori prof. univ. dr. Brândușa ARMANCA și conf. univ. dr. Simona CONSTANTINOVICI.
Evenimentul are loc în Sala Polivalentă a Bibliotecii Universității Politehnica, Bd. Vasile Pârvan nr. 2 B și este deschis publicului larg.
Căutare
Postări recente
- Lansarea proiectelor UPT din programul PNRR IPCEI
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în perioada 07-08.05.2026
- Invitație de participare la Conferința ISETC'26
- Leadershipul începe cu influența - pași spre dezvoltare personală și profesională
- Notă de informare privind domeniul integrității