Filmul Exploratorul va fi proiectat la Experimentarium Tm
Miercuri, 24 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Pelicula Culturală împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara vă invită joi, 25 septembrie, de la ora 18.00, la Experimentarium Tm la proiecția filmului „Exploratorul”, în regia lui Titus Muntean și Xantus Gabor.
Filmul „Exploratorul” este unul dintre cele mai bune documentare științifice românești din ultimii ani. A fost realizat în 2013 și va fi prezentat în premieră la Timișoara, prin amabilitatea Fundației Arte Vizuale. Filmul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de biospeologie din lume, de la Cluj. „Exploratorul” a fost prezent anul trecut la TIFF, obținând o bună apreciere din partea criticilor.
Cei care vor participa la proiecția de film, vor avea posibilitatea, ca în deschidere, timp de o oră, să descopere diverse experimente de fizică, sub ghidajul avizat al domnilor: prof. dr. ing. Zeno Schlett și lect. dr. Ioan Damian.
Conferința internațională SMART 2014
Luni, 22 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
În perioada 18-21 septembrie a avut loc la Timișoara conferința internațională „SMART 2014 – Social Media in Academia: Research and Teaching”, organizată de EduSoft Bacău, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest.
Social Media reprezintă un subiect prioritar la nivel european și mondial, de un interes crescut și în zona academică, strâns legat de resurse și pedagogii educaționale deschise (OER), cursuri online masive deschise (MOOCs) sau învățare mobilă (e-learning și m-learning).
Mai multe informații despre conferință pot fi găsite aici sau pe rețelele sociale, utilizând tagul #smart2014tm.
Apel pentru candidaturi Erasmus+ de predare și training pentru 2014-2015
Vineri, 19 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Departamentul pentru Relații și Programe Internaţionale lansează apelul pentru depunerea candidaturilor în vederea efectuării mobilităților Erasmus+ de predare și training. Apelul este deschis tuturor cadrelor didactice din UPT. Detalii suplimentare puteţi găsi aici.
Imn UPT pentru descărcare
Marti, 16 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
În vederea organizării festivităților de deschidere vă rugăm să accesați teleu.ro/imn pentru descărcarea imnului UPT.
Recomandăm folosirea variantei scurte.
Premiere câștigători concurs de programare „Alexandru Rogojan”
Vineri, 12 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Luni, 22 septembrie 2014, ora 09.00, în amfiteatrul D1 – Alexandru Rogojan, cu ocazia deschiderii noului an universitar, va avea loc festivitatea de premiere a laureaţilor tradiţionalului concurs de programare „ALEXANDRU ROGOJAN” – ediţia a XXX–a, organizat sub egida Universităţii Politehnica Timişoara şi a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare. Mai multe detalii despre câștigători pouteți găsi aici.
UPT semnează un nou acord de colaborare cu Universitatea de Științe Aplicate din Westfalia
Luni, 8 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Marți, 9 septembrie 2014, ora 10:00, în Sala de Consiliu, Piața Victoriei nr. 2, et. 3, va avea loc semnarea unui nou acord cadru de colaborare între Universitatea Politehnica Timișoara, reprezentată de prof. univ. dr. ing Viorel-Aurel ȘERBAN în calitate de Rector, și Universitatea de Științe Aplicate din Westfalia Gelsenkirchen, reprezentată de prof. dr. Bernd KRIEGESMANN în calitate de Președinte. Acordul vizează intensificarea colaborărilor pe următoarele paliere:
- educație,
- cercetare,
- programe de doctorat,
- mobilități studenți și cadre didactice.
Conferință lansare proiect POS CCE
Miercuri, 3 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Vineri, 5 septembrie 2014, la ora 12:00, în Sala Senatului UPT, va avea loc conferința de lansare a proiectului “Platformă integrată de cercetare – dezvoltare pentru comportarea construcțiilor la acțiuni extreme“, desfășurat în cadrul POS CCE – Axa II, Operațiunea 2.2.1, a cărui beneficiar este Universitatea Politehnica Timișoara.
Obiectivul cadru al proiectului constă ȋn dezvoltarea capacității de cercetare a departamentelor din componența Facultății de Construcții a Universității Politehnica Timișoara, prin creșterea performanțelor şi capabilităților laboratoarelor şi integrarea acestora ȋntr-o platformă multidisciplinară circumscrisă direcțiilor tematice privind comportarea construcțiilor supuse la acțiuni extreme: hazard natural – cutremur şi efecte ale schimbărilor climatice, respectiv acțiuni generate de natura umană – explozii, incendii, erori de execuţie/exploatare etc.
COST ES1104
Marti, 2 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
În data de 9 septembrie 2014, începând cu ora 09:00, în Sala Mică a Senatului va avea loc cea de-a 5 întâlnire a membrilor acțiunii COST ES1104 Arid Lands Restoration and Combat of Desertification: Setting Up a Drylands and Desert Restoration Hub.
Este așteptată participarea a peste 30 de cercetători din 25 țări Europene și din Orientul Mijlociu.
Acţiunea COST ES1104 este coordonată de Dr. Benz KOTZEN de la Universitatea din Greenwich și se va finaliza în anul 2016. Ziua de marți este dedicată prezentării activității de cercetare desfășurată în mai multe țări Europene, a know-how-ului existent precum și a cerințelor din domeniu.
CEM 2014
Miercuri, 27 august 2014, postat de Laura Mirică
În perioada 3-5 septembrie 2014 va avea loc cel de-al IX-lea Workshop Internațional de Compatibilitate Electromagnetică CEM 2014, organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică INCDIE ICPE-CA București în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara. Workshopul va fi un bun motiv pentru diseminarea și promovarea cercetărilor științifice, atât românești cât și străine, cunoașterea celor mai noi realizări în domeniul tematic abordat, menținerea contactului direct în rândul specialiștilor, deschiderea, dezvoltarea de noi direcții de cercetare, identificarea posibilităților de creare a unor consorții cu popularizarea valorilor de cercetare în ceea ce privește abordarea de proiecte și participări la programele europene de cercetare.
Mai multe informații despre programul manifestării pot fi găsite aici.
Universitatea Politehnica Timișoara este reprezentată la Campionatul European Universitar de Badminton din Olanda
Marti, 29 iulie 2014, postat de Laura Mirică
Realizările de natură sportivă ale stundenților politehniști continuă să fie un motiv de mândrie instituțională. După câștigarea în primăvară a Campionatului Național Universitar de Badminton, Marius Corciuc, proaspăt abolvent al Facultății de Construcții, va reprezenta Universitatea Politehnica Timișoara în Olanda la Campionatul European Universitar de Badminton.
Din echipa timișorenilor mai fac parte: frații Mircea și Radu Vasiu (UPT), Călin Popescu (UPT), Oana Mircu (UVT) și Beatrice Csehak (UVT). Pregătirea tinerilor este indrumată de doamna antrenor Corina Dan.
Campionatul European se va desfășura la Rotterdam, Olanda, în perioada 1-10 august 2014, iar participarea timișorenilor este posibilă datorită sprijinului logistic și financiar oferit de Universitatea Politehnica Timișoara, Federația Română de Badminton și Federația Sportului Școlar și Universitar.
Căutare
Postări recente
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în perioada 15-17.05.2026
- Lansarea proiectelor UPT din programul PNRR IPCEI
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în perioada 07-08.05.2026
- Invitație de participare la Conferința ISETC'26
- Leadershipul începe cu influența - pași spre dezvoltare personală și profesională