Conferința Professional Communication and Translation Studies sub auspiciile digitalizării
Sambata, 29 martie 2025, postat de Raluca ILISIE
Conferinţa cu participare internaţională Comunicare profesională și traductologie – Professional Communication and Translation Studies 14 (PCTS14) va avea loc în perioada 3–4 aprilie 2025, la Timișoara, în format hibrid.
Organizată de Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, cu sprijinul Facultății de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT), conferința, desfășurată sub genericul Cultură digitală, comunicare și traductologie (Digital Culture, Communication and Translation), atrage peste 150 de participanți din 12 țări.
La această ediție, organizatorii beneficiază de parteneriate științifice de prestigiu, colaborând cu academii, asociații profesionale, școli doctorale și centre de cercetare importante din țară și din străinătate.
Pe lângă prezentările în plen și pe secțiuni, dedicate celor patru axe ale conferinței (comunicare profesională, lingvistică, traductologie și pedagogia limbilor străine), programul include și trei ateliere de lucru, o masă rotundă și diverse posibilități de networking.
Programul complet și alte informații sunt disponibile pe site-ul oficial:
https://sc.upt.ro/ro/pcts14-2025/programme-2025
Pagina de Facebook a conferinței https://www.facebook.com/ProfessionalCommunicationAndTranslationStudies oferă informații actualizate, în timp real, despre acest eveniment de excepție.
Deschiderea festivă va avea loc joi, 3 aprilie, în amfiteatrul K1 al Centrului de Conferințe al Universității Politehnica, Bd. Vasile Pârvan nr. 2B, și va fi urmată de prezentările în plen.
Căutare
Postări recente
- Apel la contribuții: Simpozionul privind Cercetarea Științifică Francofonă în Europa Centrală și de Est
- Competiții deschise - Proiecte de mobilități pentru cercetători din diaspora - 2026
- Apel la propuneri de tematici de cercetare pentru stagii de cercetare doctorală și postdoctorală “Eugen Ionescu” 2026-2027
- Invitatie Higher Education Transformation Week, Brussels
- Lansare apel ERC Starting Grant 2027: ERC-2027-STG