Impactul și moștenirea programului „Capitale Europene ale Culturii” în dezbatere internațională
Miercuri, 9 octombrie 2024, postat de Raluca ILISIE
În perioada 9-12 octombrie a.c., Timișoara găzduiește conferința internațională „Impactul și moștenirea programului Capitale Europene ale Culturii”. Evenimentul este organizat în parteneriat de Rețeaua Universitară a Capitalelor Europene ale Culturii (UNeECC), Alianța Timișoara Universitară și Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Aproximativ 70 de cercetători din țări precum România, Ungaria, Austria, Belgia, Croația, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Slovacia și Slovenia participă la dezbateri care abordează teme relevante, printre care: provocările moștenirii programului „Capitală Europeană a Culturii”, implicarea și participarea publicului la evenimentele culturale, precum și relația dintre artă, tehnologie și știință în epoca contemporană.
Deschiderea festivă va avea loc joi, 10 octombrie, începând cu ora 9:00, în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, fiind urmată de discursurile invitaților speciali: Arthur Le Gall (director, KEA European Affairs), Silvia Fierăscu (conferențiar și cercetător, Universitatea de Vest din Timișoara) și Carlo Ferretti (director al departamentului de cercetare și inovare, Consorzio Materahub).
Datorită parteneriatului cu Centrul de Proiecte, participarea timișorenilor la conferință este gratuită. Toate prezentările și discuțiile vor avea loc în limba engleză. Pentru mai multe detalii despre evenimentele publice ale conferinței, vizitați site-ul oficial al conferinței. - https://uneecc.org/conferences/current-annual-conference
Căutare
Postări recente
- Annual Research Report Politehnica University Timișoara 2025
- The Great E³UDRES² Showcase Contest 2026 – oportunitate pentru studenții UPT
- E³UDRES² Live Lecture Days 2026 – Apel pentru cadre didactice
- Competiții deschise din cadrul PN IV
- Workshop la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale