Premiere lucrări științifice Academia Română
Miercuri, 19 iunie 2024, postat de Raluca ILISIE
A intrat în tradiția Academiei Române ca în fiecare an să premieze cele mai valoroase lucrări științifice (pe domenii de activitate) elaborate de universitari și cercetători români, precum și de colaboratorii acestora din străinătate.
Conform Regulamentului de acordare al premiilor, în anul 2024 vor fi premiate lucrările apărute (tipărite în reviste științifice și edituri de prestigiu din țară și străinătate) în anul 2022.
Se pot trimite cărți (tratate sau monografii științifice, NU manuale didactice), precum și serii de articole pentru o temă specifică.
Propunerile se centralizează la nivel de Departament și vor fi transmise până în data de 28 iunie 2024, în format fizic 2 exemplare – în atenția prof.univ.dr.ing. Liviu Marşavina – prorector și in format electronic, pe următoarele adrese de e-mail: liviu.marsavina@upt.ro și agnes.stepanian@upt.ro. Conform adresei Nr. 678 / 10.06.2024 primită de la Academie, lucrările vor fi însoțite și de o recomandare în care să se specifice secția vizată.
Pentru informații cu privire la prevederile Regulamentului de acordare a premiilor accesati site-ul: https://acad.ro/institutia/premii_regulament.html – Capitolul 2 – Premii anuale (art.3-7)
Căutare
Postări recente
- Ultima șansă: cursuri profesionale gratuite pentru personalul UPT prin programul Accelerate Future HEI
- Sesiune de prezentare, dezbatere ,,Fațade ventilate A1 și securitatea la incendiu”
- Making Alliances Inclusive for Every Student | 21 octombrie 2026
- Noaptea Campusului Deschis revine la UPT cu cea de-a IV-a ediție
- E³UDRES² Update | Centre de excelență pentru cercetare aplicată