Prof.dr.ing. Marius-Emil Oteșteanu, Profesor Emerit al UPT
Miercuri, 15 mai 2024, postat de Ronkov Lucian
Facultatea de Electronică Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează joi, 16 mai 2024, începând cu ora 11:00, în amfiteatrul K1 al Centrului de Conferințe al UPT, ceremonia de decernare a titlului de Profesor Emerit, la propunerea Consiliului Departamentului Comunicații, domnului prof.dr.ing. Marius-Emil Oteșteanu.
Cu o personalitate excepțională și calități umane remarcabile, profesorul Marius Oteșteanu s-a remarcat prin contribuții științifice de amploare și prin abordarea meticuloasă a aspectelor didactice și manageriale. Prin combinarea sinergică a acestor aspecte, el a facilitat transferul de cunoștințe inginerești de înaltă calitate către numeroasele generații de studenți, promovând în același timp armonia în cadrul echipei didactice și al cercetătorilor pe care i-a coordonat, consolidând astfel poziția colectivului în domeniul cunoașterii.
După absolvirea liceului „CD LOGA” în anul 1973, a urmat cursurile Facultății de Electrotehnică secția Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia (azi Universitatea Politehnica Timișoara), pe care a absolvit-o în anul 1978 cu media 9.95 și Diplomă de merit.
După patru ani de stagiu în producție la AEM Timișoara s-a transferat la facultate, la Universitatea Politehnica Timișoara. În perioada 1981 – 1983 a fost student doctorand. A susținut în 1983 teza cu titlul „Posibilităţi de implementare a microprocesoarelor în testarea industrială a contoarelor de energie”, sub îndrumarea prof. dr. ing. Pop Eugen.
De-a lungul activității academice a urcat treptele de carieră din învățământul superior, fiind numit profesor universitar în anul 1998. Din anul 2005 este conducător de doctorat. Sub conducerea sa au fost finalizate un număr de 9 teze de doctorat din care una în cotutelă internațională cu profesor din Germania.
De-a lungul carierei a participat la diverse specializări în țară și străinătate care au creat premisa colaborării susținute de-a lungul întregii activități.
De asemenea se poate remarca recunoașterea de care s-a bucurat profesorul Marius Oteșteanu prin participarea ca profesor invitat sau vizitator în programele internaționale la care Universitatea Politehnica Timișoara este parteneră.
Activitatea profesorului Marius Oteșteanu nu s-a limitat numai la cea didactică și științifică ci s-a implicat activ și în cea administrativă de-a lungul timpului ocupând pe rând diverse funcții. Ca prim șef al nou înființatei catedre de Telecomunicații a avut un rol determinat în înființarea secției de Telecomunicații și în structurarea primului plan de învățământ și aplicarea lui cu o tranziție accelerată de la cel existent spre cel nou, în conformitate cu noile cerințe ale învățământului, conducând catedra în perioada 1990-1992. În perioada 1992 – 1995 a îndeplinit funcția de Secretar științific al Facultății de Electronică și Telecomunicații.
După ce a îndeplinit funcția de prodecan în perioada 2000-2001 a urmat o perioadă de 8 ani, 2004-2012, când a îndeplinit funcția de decan, perioadă în care a contribuit direct la îmbunătățirea procesului de învățământ precum și la dezvoltarea strategică a facultății.
Din poziția de prorector pe care a ocupat-o în perioada 2012 – 2020 a contribuit la modernizarea infrastructurii informatice a universității, precum și a celorlalte activități legate de procesele didactice și de cercetare.
Căutare
Postări recente
- Workshop Digi Skills 2024
- FormPract - Proiect Stagii de practică
- Competiția deschisă - Știința în Școli
- Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”
- Invitație Kakehashi - UPT Nippon Autumn Fest