In memoriam Gavril Urdea

Marti, 18 iulie 2023,  postat de Ronkov Lucian

Colectivul Facultății de Mecanică, dar și întreaga comunitate a Universității Politehnica Timișoara deplânge trecerea la cele veșnice a profesorului universitar doctor inginer Gavril Urdea, cadru  didactic și fost decan al Facultății de Mecanică, care a contribuit, cu tact și dedicare, la formarea a zeci de promoții. de absolvenți, ai Facultății de Mecanică, pentru care a reprezentat un model de profesionalism, corectitudine și demnitate umană.

Gavril Urdea sa născut la data de 11 iunie 1936, în localitatea Ciumeghiu, jud. Bihor, într-o familie numeroasă, cu 8 copii. Resursele materiale ale familiilor au fost limitate, aspect ce la determinat să se implice activ, alături de părinți și frați, în activitățile gospodărești. Cu toate acestea, în paralel, a obținut rezultate remarcabile la învățătură, astfel că, după absolvirea școlii generale din localitatea natală, a urmat cursurile liceale la Oradea, iar mai apoi, studiile universitare la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara, secția. .  Tehnologia Construcțiilor de Mașini, pe care le-a finalizat în anul 1962.

În anul 1975, a susținută teza de doctorat cu tema „Comanda adaptivă la mașini de rectificat rotund exterior între vârfuri”, domeniu de cercetare în care a excelat.

Încă de la absolvire, a fost cooptat în corpul didactic al Catedrei TCM, unde a parcurs treptele ierarhiei profesionale ale asistentului la profesor universitar, astfel:

• 1962-1970 Asistent,  Catedra de TCM
• 1970-1978 Şef de lucrări, Catedra de TCM
• 1978-1990 Conferenţiar, Catedra de TCM
• 1990-2004 Profesor, Catedra de TCM

A fost titularul disciplinelor de Mașini-unelte și agregate, Centre de prelucrare „Mașini-unelte”, Bazele cercetării mașinilor-unelte, Sisteme flexibile de fabricație.

Rezultatele activității sale didactice și de cercetare remarcabile, s-au concretizat în spațiul public a 17 cărți și îndrumare, din care 2 unic autor, 7 prin autor, a peste 90 de articole publicate în reviste și conferințe naționale și internaționale și a 3 invenții și inovații. . De asemenea, a participat la implementarea a 52 de contract de cercetare, din care 16 contract de cercetare ştiinţifică, în zona de componente de automatizare, maşini cu comenzi adaptive, standuri şi instalaţii.

Contribuții prof.univ.dr.ing. Gavril Urdea la dezvoltarea și inovarea disciplinelor cu specific mecanic, au fost deosebit de importante, astfel încât aceasta aduce aportul și contribuția decisivă la înființarea în anul 1990 a Secțiunii de Mașini-Unelte, precum și la dotarea catedrei și SPM-ului cu componente hidraulice, electrice şi electronice de automatizare, maşini de rectificat rotund şi plan, strunguri cu comenzi numerice, maşini de frezat, maşini de găurit, maşini de filetat şi altele.

Drept recunoaștere și apreciere a profesionalismului desăvârșit, îi este acordată în anul 1980 distincția de „Conferențiar evidențiat” oferită de Ministerul Educației și Învățământului.

Profesorul Gavril Urdea sa implicat activ inclusiv pe zona de management a activității universitare, ocupând pe acest palier, funcțiile de:

•  Prodecan, între anii 1975-1976 și 1989-1990;
• Secretar științific facultate, între anii1976-1984;
• Decan, între anii 1996-2000.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive