Vino și lasă-te încântată, un dar muzical de Ziua Femeii!
Miercuri, 1 martie 2023, postat de Raluca ILISIE
Pentru a vă sărbători și a vă arăta recunoștința, vă invităm la spectacolul Contesa Maritza, susținut în premieră de Opera Naţională Română Timişoara, un festin vizual, o muzică în care abundă melodii molipsitoare, o poveste predictibilă și, nu în ultimul rând, un divertisment, care păstrează exuberanța și efervescența anilor ’20.
Cântată în premieră la Theater an der Wien, la 28 Septembrie 1924, partitura însumează toate calitățile unei comedii romantice, însă în veselia și optimismul afișat dezvăluie emoții neașteptate, născute din umbrele istoriei din spatele ei. Într-un decor inspirat de lumea fizică și emoțională a Maritzei, susținut de costume care sugerează grația și eleganța unei epoci plină de culoare, artiștii prezenți pe scenă vă invită să descoperiți această lume a iubirii, a spiritului, a nevoii de a visa.
Durata spectacolului este de o oră, iar accesul este liber tuturor doamnelor și domnișoarelor din UPT.
Distribuție spectacol:
Contesa Maritza – NARCISA BRUMAR
Contele Tassilo – BOGDAN ZAHARIEA
Baronul Kálmán Zsupan – MIHAIL DOGOTARI
Lisa – GABRIELLA VARVARI
Moderator – CRISTIAN RUDIC
Vă dorim o primăvară minunată!
Căutare
Postări recente
- ROBO-STEP: Stagii de practică în Mecatronică și Robotică la UPT
- Apel propuneri proiecte - Program Interreg IPA România-Serbia
- Bursă pentru Școala Internațională de Vară organizată de Universitatea de Științe Aplicate Fulda (Germania)
- Târg de Crăciun caritabil la Facultatea de Mecanică
- Competitia Proiecte complexe bilaterale România - Statele Unite ale Americii – din cadrul 5.8 - Programului Cooperare europeană și internațională 5.8.3 - Subprogramul Bilateral/Multilateral