Gala Premiilor de Excelență 2022

Vineri, 16 decembrie 2022,  postat de Raluca ILISIE

În primul secol al existenței sale, Politehnica timișoreană a dovedit cu prisosință rolul definitoriu pe care l-a avut în dezvoltarea modernă a orașului, a regiunii și chiar a țării, prin absolvenții săi, prin școlile create aici de profesori care, cu dedicare și profesionalism, au inoculat generațiilor întregi de studenți acel spirit despre care vorbea și Regele Ferdinand în urmă cu 100 de ani și un adevărat cult al excelenței, care dăinuiește și astăzi între zidurile Școlii. „Politehnica noului secol”, așa cum este astăzi, una dintre instituțiile de învățământ superior recunoscute pe plan național și internațional pentru nivelul ridicat de educație și cercetare, nu ar fi aici fără recunoașterea și susținerea acordată mereu excelenței în activitatea de predare, în cercetare, în sport, cultură sau în dezvoltarea relației cu mediul economic.

Acestea sunt coordonatele pe care, în urmă cu mai mulți ani, s-a instituit tradiția de a răsplăti și de a încuraja pe cei care s-au dovedit preocupați de dezvoltarea profesională, de inovare și de performanță în activitățile depuse.

Și în acest an, Universitatea Politehnica Timișoara a reconfirmat că susține și recunoaște adevăratele valori, răsplătind eforturile depuse, prin organizarea unui eveniment care omagiază întreaga comunitate academică – Gala Premilor de Excelență UPT 2022.

Mai multe detalii despre eveniment, găsiți AICI.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive