Invitat special în cadrul Centrului de Cercetări în Inginerie și Management
Luni, 26 aprilie 2021, postat de Ronkov Lucian
În data de 23 aprilie 2021, Centrul de Cercetări în Inginerie și Management (CCIM) a deschis seria invitaților speciali, cercetători din domeniile vizate.
Primul invitat internațional al Centrului de Cercetări în Inginerie și Management a fost profesorul Arash SHAHIN. Arash Shahin este profesor la Departamentul de Management și director al Grupului de Cercetare în Managementul Calității de la Universitatea din Isfahan, Iran. Și-a susținut doctoratul în Ingineria Calității la Newcastle University, Marea Britanie. Interesele sale de cercetare includ ingineria și managementul calității, managementul lanțului de aprovizionare, managementul întreținerii și managementul inovației. Este autorul a 11 cărți, cinci capitole de carte și 500 de lucrări publicate în reviste și conferințe naționale și internaționale, din 1994.
La acest eveniment au participat cercetători, cadre didactice, doctoranzi, studenți și practicieni.
Demersul inițiat de CCIM se dorește a fi unul care să contribuie la îndeplinirea viziunii centrului și a obiectivelor asociate. Prin astfel de activități se dorește îmbunătățirea vizibilității internaționale și a calității cercetării.
CCIM este constituit la nivelul Departamentului de Management, Facultatea de Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara. În cadrul CCIM se desfășoară activități de cercetare pe două mari direcții de cercetare și anume “Inginerie și Management” și „Științe Administrative”.
CCIM organizează o serie de evenimente, iar membrii centrului sunt editori ai multor reviste cu impact la nivel internațional. Evenimentele centrului pot să fie vizualizate la adresa http://www.mpt.upt.ro/cercetare/centrul-de-cercetare/manifestari-stiintifice.html
Website-ul CCIM în limba română poate să fie accesat la adresa: http://www.mpt.upt.ro/cercetare/centrul-de-cercetare.html
Website-ul CCIM în limba engleză poate să fie accesat la adresa: http://www.mpt.upt.ro/eng/research/research-center.html
Căutare
Postări recente
- Workshop Digi Skills 2024
- FormPract - Proiect Stagii de practică
- Competiția deschisă - Știința în Școli
- Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”
- Invitație Kakehashi - UPT Nippon Autumn Fest