Conferința Professional Communication and Translation Studies
Joi, 25 martie 2021, postat de Ronkov Lucian
La 20 de ani de la prima sa ediție, conferinţa cu participare internaţională Comunicare profesională si traductologie – Professional Communication and Translation Studies 12 (PCTS12), are loc în 26-27 martie 2021, pentru prima dată în format virtual. Organizată de Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, cu sprijinul Facultății de Științe ale Comunicării din Universitatea Politehnica Timișoara, conferința, desfășurată sub genericul Cultură digitală, comunicare și traductologie (DIGITAL CULTURE, COMMUNICATION AND TRANSLATION), atrage 170 de participanți din 23 de țări.
La această ediție organizatorii beneficiază de parteneriate științifice de prestigiu, atrăgând două academii, trei asociații profesionale și patru centre de cercetare importante din țară și din străinătate. Pe lângă prezentările în plen și pe secțiuni dedicate celor patru axe ale conferinței (comunicare profesională; lingvistică; traductologie și pedagogia limbilor străine) conferința mai prilejuiește patru ateliere de lucru, o dezbatere în panel, o prezentare de carte și posibilități de networking.
Programul complet și amănunte se pot găsi la https://sc.upt.ro/ro/pcts12, iar pagina de Facebook https://www.facebook.com/ProfessionalCommunicationAndTranslationStudies oferă, în timp real, informații actualizate despre acest eveniment de excepție.
Debutul manifestării are loc joi, 25 martie, cu două ateliere de lucru și o prezentare în plen.
Căutare
Postări recente
- Annual Research Report Politehnica University Timișoara 2025
- The Great E³UDRES² Showcase Contest 2026 – oportunitate pentru studenții UPT
- E³UDRES² Live Lecture Days 2026 – Apel pentru cadre didactice
- Competiții deschise din cadrul PN IV
- Workshop la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale