Educația online la nivel universitar: provocări și perspective

Miercuri, 8 iulie 2020,  postat de Ronkov Lucian

Peste 100 de participanți implicați direct în sistemul de învățământ propun o dezbatere online pentru îmbunătățirea sistemului educațional românesc în cadrul workshop-ului „Experiența privind educația online la nivel universitar în România. Provocări și perspective viitoare”, eveniment organizat de Asociația „Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România și în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Centrul pentru Studiul Democrației și Asociația AD REM.

Universitatea Politehnica Timișoara va fi reprezentată de conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan – Rectorul UPT și dr. Diana Andone – directorul CeL.

Participarea este gratuită iar înscrierile sunt deschise. Înscrierile se fac prin transmiterea unui email la adresa office@tinedenoi.ro, iar link-ul de acces în cadrul evenimentului va fi transmis prin mail-ul de confirmare a înregistrării. Dezbaterea online, pe Zoom, va avea loc pe 9 iulie, ora 18:00, și urmărește să continue demersurile pentru sistemul educațional românesc, să încurajeze și să consolideze dialogul dintre principalii actori interesați de sistemul educațional și să faciliteze promovarea modelelor de bune practici. Toți actorii din sistemul educațional sunt invitați să participe, pentru a reprezenta, din diferite perspective, sistemul de învățământ: profesori, studenți, părinți, specialiști în educație din societatea civilă sau instituții publice.

Workshop-ul va avea următorii vorbitori în panel:

- Florin Drăgan – Rector Universitatea Politehnica Timișoara,

- Daniel David – Rector Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca,

- Remus Pricopie – Rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative,

- Liliana Romaniuc – Consilier de Stat Guvernul României,

- Petrișor-Laurențiu Țucă, Președinte Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România,

- Diana Andone – Directorul Centrului de e-Learning, Universitatea Politehnică din Timișoara,

- Alexandru Holicov – Director General Adservio,

- Sergiu Musteață – Stanford University,

- Andreea Paul – Președinte INACO – Inițiativa pentru competitivitate,

- Gabriel Bădescu – Centrul pentru Studiul Democrației & Universitatea Babeș-Bolyai ,

- Madlen Șerban – fost Președinte al European Training Foundation.

Moderatori:

- Andreea Sava – Moderator Asociația „Ține de Noi”,

- Răzvan Orășanu – Președinte Asociația „Ține de Noi”.

ALTE ANUNȚURI, EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive