Concursul de matematică „Valeriu Alaci” continuă online
Marti, 24 martie 2020, postat de Ronkov Lucian
Elevi din 13 județe s-au înscris și anul acesta la Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, ediția a VI-a. Prin urmare, Universitatea Politehnica Timișoara a hotărât să organizeze etapa online a concursului pentru a veni în întâmpinarea tinerilor liceeni care doresc să își testeze cunoștințele la matematică.
Etapa de calificare online va avea loc miercuri, 25 martie 2020, orele 18-20, pe platforma Campus Virtual a Universității Politehnica Timișoara. Mai multe detalii despre modul de desfășurare a etapei online pot fi găsite în regulamentul concursului postat pe site-ul oficial http://concursulvaleriualaci.upt.ro/.
De asemenea, detalii despre derularea rundelor finale vor fi comunicate ulterior.
Despre Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”
Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat din țară, precum și elevilor din alte țări.
Competiția este organizată de către Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică, Facultatea de Automatică și Calculatoare, respectiv Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Parteneri în organizarea acestui concurs sunt Inspectoratele Școlare Județene Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, precum și licee și grupuri școlare din județele respective.
Căutare
Postări recente
- Apel la contribuții: Simpozionul privind Cercetarea Științifică Francofonă în Europa Centrală și de Est
- Competiții deschise - Proiecte de mobilități pentru cercetători din diaspora - 2026
- Apel la propuneri de tematici de cercetare pentru stagii de cercetare doctorală și postdoctorală “Eugen Ionescu” 2026-2027
- Invitatie Higher Education Transformation Week, Brussels
- Lansare apel ERC Starting Grant 2027: ERC-2027-STG