UPT a câștigat finanțarea pentru Triplex Confinium

Vineri, 6 decembrie 2019,  postat de Ronkov Lucian

În urma afişării rezultatelor de selecţie a proiectelor Erasmus+ K203, secţiunea pentru parteneriate strategice în domeniul universitar, Universitatea Politehnica Timişoara şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism au câştigat finanţărea pentru proiectul Triplex Confinium – O abordare a lacunelor și neconcordanțelor vizibile în domeniul învățământului superior de arhitectură și urbanism, prin explorarea discontinuităţilor vizibile de-a lungul frontierelor naționale dintre România, Ungaria și Serbia.

Parteneriatul strategic Triplex Confinium va aborda lacunele și neconcordanțele dintre politicile spațiale ale fiecărei țări partenere, precum și tendințele educaționale, recunoscând că diferențele dintre parteneri sunt la fel de importante ca și asemănările.

Prin proiectarea și testarea de noi module educaționale comparative pentru arhitecți, cuprinzând domenii conexe precum antropologia, științele politice, geografia socială, dar și instrumentarul digital necesar interpretării datelor, va crește gradul de conștientizare al arhitecților față de aceste probleme comune.

Modulele se vor adresa unui grup de 21 de educatori și 28 de studenți care vor lucra împreună în două programe de formare intensivă. Pentru grupul țintă al proiectului, programul va crea oportunități pentru experiențe reale, in situ, subliniind aspectele teoretice și instrumentele necesare explorării teritoriale, precum și diversele tactici participative de implementare a proiectului de arhitectura.

Pe termen lung va fi creat un cadru pentru realizarea de noi parteneriate transnaționale între țările vecine – România, Serbia și Ungaria, axat pe competențele grupului țintă stabilit, cu scopul de a aborda probleme comune atât în ceea ce privește învățământul superior, cât și dezvoltarea regională.

Prin creșterea gradului de conștientizare a patrimoniului nostru comun ca resursă partajată, palpabilă, inițiatorii speră să încurajeze grupul țintă să promoveze excelența în domeniul practicii spațiale, prin implicarea directă a actorilor locali: voluntari, lideri comunitari, oficiali aleși, administratori, ONG-uri.

Bugentul aprobat, ce va fi distribuit între parteneri pe perioada de doi ani de implementare a proiectului este de 280.276 euro.

CERCETARE - COOPERARE, EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive