Zilele Filmului Brazilian
Luni, 25 noiembrie 2019, postat de Ronkov Lucian
Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara va găzdui, în zilele de 27, 28 și 29 noiembrie 2019, cea de-a 4-a ediție a Zilelor Filmului Brazilian, eveniment organizat în colaborare cu Ambasada Republicii Federative a Braziliei în România. Această ediție aduce atât cinefililor, cât și celor pasionați de cultura braziliană trei lungmetraje, creații cinematografice ce îmbină genurile dramă, romantic și biografic.
Programul filmelor:
Miercuri, 27 noiembrie, Sala Polivalentă (Biblioteca UPT), ora 18.00
Dois Filhos de Francisco (Cei doi fii a lui Francisco)
Brazilia, 2005, 2h 12 min, Biografie, Dramă; Regia: Breno Silveira
Un loc modest în Pirenópolis, în Goiás, o familie mare și un vis. Este povestea lui Francisco, un om simplu și sărac, care, împotriva realităților cotidiene grele pe care le trăia, s-a zbătut să-și vadă visul împlinit: să-și vadă doi din cei nouă copii ai săi, vedete în lumea muzicii…
Joi, 28 noiembrie, Sala Polivalentă (Biblioteca UPT), ora 18.00
Primo Basílio (Vărul Basílio)
Brazilia, 2007, 1h 46 min, Dramă, Romantic; Regia: Daniel Filho
Luisa și Jorge sunt un cuplu obișnuit, cu o condiție economică foarte bună. Totuși, monotonia vieții lor devine insuportabilă pentru Luisa, iar aceasta se implică într-o relație amoroasă cu vărui ei, Basílio, proaspăt sosit de la Paris. Acest triunghi amoros devine periculos odată cu apariția Julianei, o servitoare invidioasă și răzbunătoare, care găsește scrisorile de dragoste a Luisei către Brasilio. Odată cu acestea încep și jocurile șantajului…
Vineri, 29 noiembrie, Sala Polivalentă (Biblioteca UPT), ora 18.00
Vinicius (Vinicius)
Brazilia, 2005, 2h 1 min, Documentar, Biografic; Regia: Miguel Faria Jr.
Documentarul evocă viața și opera poetului și compozitorului Vinicius de Moraes, aducându-se în atenția publicului aspecte legate de viața, opera, prietenii, familia acestuia.
Filmele sunt subtitrate în limba engleză, iar intrarea este liberă.
Căutare
Postări recente
- Workshop Digi Skills 2024
- FormPract - Proiect Stagii de practică
- Competiția deschisă - Știința în Școli
- Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”
- Invitație Kakehashi - UPT Nippon Autumn Fest