Gala aniversară „Politehnica™ 100% performanță”

Miercuri, 6 noiembrie 2019,  postat de Ronkov Lucian

La 11 noiembrie 2019, Politehnica timișoreană intră în anul 100 al existenței sale, iar cu această ocazie va sărbători performanța, una dintre valorile care au stat mereu la baza activității sale și care au dus-o la prestigiul de care se bucură astăzi pe plan local, național și internațional.

Centrul de Conferințe al UPT va găzdui, în 11 noiembrie 2019, începând cu ora 11:00, Gala aniversară „Politehnica™ 100% performanță” (100 de politehniști de succes pentru 100 de liceeni merituoși), un proiect demarat încă din primăvara acestui an, care acum a ajuns la punctul culminant.

Proiectul urmărește susținerea performanței încă de la nivel de liceu, prin crearea unui sistem de identificare, stimulare și motivare a elevilor capabili de performanță, nu doar ca rezultate la învățătură, ci și ca urmare a aptitudinilor intelectuale, creative, artistice ori sportive deosebite.

În acest scop, au fost identificați 100 de tineri cu capacități deosebite din liceele din regiune, și nu numai, și sprijiniți pentru a-și pune în aplicare pasiunea și a o transforma într-o profesie și carieră strălucitoare.

Totodată au fost desemnați 100 dintre cei mai de succes absolvenți ai UPT, absolvenți care fac cinste școlii prin rezultatele personale și profesionale obținute – antreprenori, edili, personalități culturale, sportivi de performanță, specialiști în poziții cheie în cadrul multinaționalelor, care, alături de prieteni apropiați ai Politehnicii, să constituie o rețea de mentoring pentru sprijinirea celor 100 de liceeni valoroși. Elevii selectați pot să cunoască, astfel, lupta, provocările, motivația celor 100 de personalități, astfel încât aceștia să poată deveni modele de urmat pentru tineri.

Elevii selectați au fost invitați la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a înțelege istoria și performanța UPT, pentru a fi puși în legătură cu cei 100 de mentori din rândul absolvenților de succes, pentru a participa la workshop-uri de autocunoaștere și planificare educațională și a carierei și pentru acordarea a 100 de premii de excelență, în valoare de 1000 de euro fiecare. Și asta nu e tot. Traseul profesional al celor 100 de elevi merituoși va fi monitorizat și susținut de Universitatea Politehnica Timișoara și după acordarea premiilor.

EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive