O provocare pentru studenții la arhitectură
Miercuri, 3 iulie 2019, postat de Ronkov Lucian
Studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, aflați în anul I master la specializarea „Tendinte, materiale si tehnologii noi în arhitectura de interior”, la disciplina Proiectare (semestrul II), s-au aflat în fața unei provocări: amenajarea unui restaurant cu trei stele Michelin.
Scenariul ipotetic considerat propune amenajarea unui restaurant de lux ce urmează să fie amenajat într-o clădire istorică din orașul Avignon. Restaurantul va fi co-finanțat de către două noi stele ale gastronomiei franceze, proaspeți recipienți ai celei de a treia stele Michelin, și Casa de Modă Christian Lacroix.
Strategia de marketing are în vedere realizarea unui restaurant de nișă, cu standardele de calitate caracteristice restaurantelor cu trei stele Michelin și care s-ar adresa unui segment select/internațional de clientelă, format în principal din profesioniști și oameni de teatru, cu vârste cuprinse între 40 și 65 de ani, clientelă care apreciază cultura franceză/Provence, teatrul de avangardă și bucătăria fină/haute cuisine.
Conceptul proiectului de amenajare interioară/interior design/va împleti trei teme:
- Spiritul regiunii Provence și al orasului Avignon,
- Elemente ale esteticii lui Christian Lacroix,
- Referiri la arta teatrală,
- Se are în vedere realizarea unui interior elegant, rafinat si personalizat, cu note contemporane,
- Numele restaurantului va fi „Lou Cantagril” (Greierele care cântă, în provensală).
Proiectele realizate de studenți, coordonați de arh.dr.ing. Mihai Muțiu și dr.arh. Cristina Povian, vor fi reunite în cadrul unei expoziții al cărei vernisaj va avea loc joi, 4 iulie 2019, începând cu ora 12:00, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara.
Căutare
Postări recente
- Workshop Digi Skills 2024
- FormPract - Proiect Stagii de practică
- Competiția deschisă - Știința în Școli
- Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”
- Invitație Kakehashi - UPT Nippon Autumn Fest