Ceai de poveste, la Biblioteca UPT
Miercuri, 16 ianuarie 2019, postat de Ronkov Lucian
Studenții din anul II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, specializarea Mobilier și amenajări interioare, invită pe toți cei interesați joi, 17 ianuarie 2019, la ora 15:30 la un… ceai de poveste. Este tema expoziției pe care viitorii arhitecți au amenajat-o în holul central al Bibliotecii UPT.
Concret, studenții au pornit de la un spațiu propus pentru amenajare la demisolul unei clădiri existente în zona Bălcescu din Timișoara, pe care l-au amenajat ca ceainărie. S-a urmărit conturarea, dezvoltarea și finalizarea unui proiect de amenajare care să genereze un spațiu ambiental cu o imagine contemporană, coerentă și unitară, de înalt nivel, în funcție de profilul specific ales al ceainăriei. Studenții au ales și tematica amenajării, fiecare încercând să ne introducă în povestea sa.
Proiectul s-a desfășurat în 3 etape: concept, proiect tehnic, detalii de execuție. Proiectele rezultate din munca de un semestru a celor 30 de studenți au fost reunite în cadrul expoziției de la Biblioteca UPT, iar cele mai bune dintre acestea vor fi prezentate și susținute în cadrul vernisajului. Colectivul didactic ce a asigurat coordonarea proiectelor și amenajarea expoziției este format din ș.l.dr.arh. Beatrice Lucaci, drd.arh. Alma Hapenciuc și drd.arh. Cristian Ciobanu.
Căutare
Postări recente
- Potențiale centre de excelență pentru cercetare aplicată E³UDRES² (pCoE).
- Informare privind lansarea de către MAE a selecției pentru premiul național „Ambasador Mihnea Constantinescu” 2025 pentru combaterea antisemitismului și discursului instigator la ură
- Ceremonia de acordare a titlului de Profesor Onorific domnului Professor PhD Qingyan Meng
- Semn de carte aniversar – sărbătoriții lunii decembrie
- Monografie de conf.dr.ing. Anghel Cernescu, de la UPT, publicată de prestigioasa editură Elsevier