GLOREP 2018 la Universitatea Politehnica Timișoara
Miercuri, 14 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara organizează, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara „Mihai I al României”, Universitatea din Petroșani, cu sprijinul Asociației Balcanice de Mediu (Balkan Environmental Association – BENA) și al Fundației Politehnica Timișoara, SIMPOZIONUL INTERNATIONAL “GLOBAL AND REGIONAL ENVIRONMENTAL PROTECTION (GLOREP2018) http://glorep.upt.ro/, care se va desfășura la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, în perioada 15-17 noiembrie 2018. Președintele de onoare al conferinței este prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel ȘERBAN, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Evenimentul științific se află la cea de-a 2-a ediție și este dedicat problematicilor de mediu globale și regionale, făcând parte din salba de conferințe organizate de BENA, anual, în spațiul balcanic, cu specific legat de protejarea mediului. Evenimentul include mai multe secțiuni științifice în cadrul cărora oameni de știință din România și din străinătate (Albania, Canada, Croația, Macedonia, Grecia, Germania, Serbia, Slovacia, Ungaria, Turcia, China, Iran) vor prezenta lucrări de anvergură și vor dezbate teme din domeniile managementului de mediu și dezvoltării durabile, impactului asupra sănătății publice, schimbărilor climatice și evaluarea riscurilor de mediu, resurselor regenerabile de energie, planificarea urbană – smart cities, educația ecologică și conștientizarea publică.
Simpozionul este dedicat sărbătoririi Centenarului și va fi completat de un program artistic organizat de studenți ai Facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest din Timișoara, decan prof.dr. Violeta Zonte. În holul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara se va vernisa și o expoziție de excepție a artistului plastic Mihai Teodor Olteanu și se vor expune și panouri omagiale dedicate celui ce a învins gravitația, inventatorul Traian Vuia (expozitie pusă la dispoziție de Muzeul Banatului). De asemenea, evenimentul marchează aniversarea a 98 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara de către Regele Ferdinand, în noiembrie 1920.
Programul detaliat al lucrarilor stiințifice poate fi descarcat urmand link-ul: http://glorep.upt.ro/resource/Final_Programme.pdf
Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, 15 noiembrie, începând cu ora 9:30, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, Bd Vasile Pârvan, nr. 2.
Mai multe detalii se găsesc pe pagina dedicată evenimentului.
Căutare
Postări recente
- Invitație prezentare Curs antreprenoriat - Învață să faci bani în era tehnologiei!
- Workshop Digi Skills 2024
- FormPract - Proiect Stagii de practică
- Competiția deschisă - Știința în Școli
- Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”