Conferință internațională de instalații la Timișoara
Joi, 22 martie 2018, postat de Raluca ILISIE
În zilele de 22 – 23 martie 2018, la Timișoara se desfășoară cea de-a XXVII-a ediție a conferinței internaționale ”Instalațiile pentru Construcții și confortul ambiental”. Evenimentul este organizat Asociația Inginerilor de Instalații din România și de Colectivul de Instalații de la Departamentul de Construcții Civile și Instalații din cadrul Universității Politehnica Timișoara, iar de trei ani desfășoară sub egida filialei timișorene a Academiei Române.
Problematica ediției din acest an se referă la abordarea confortului prin prisma performanței energetice a clădirilor. La eveniment sunt înregistrați 80 de participanți, din Italia, Serbia, Slovenia, Ungaria și România.
Deschiderea festivă a avut loc în amfiteatrul ”Constantin Avram” al Facultății de Construcții de la UPT, iar lucrările vor continua vineri, 23 martie a.c., în amfiteatrul K1 al Centrului de Conferințe al UPT.
Tot vineri, 23 martie, de la ora 16:00, va avea loc ASHRAE ”Danube” Chapter Meeting, o sesiune de comunicări a studenților din Ungaria, Serbia și România.
Căutare
Postări recente
- Workshop Digi Skills 2024
- FormPract - Proiect Stagii de practică
- Competiția deschisă - Știința în Școli
- Seminar tehnico-științific: „Dincolo de arhitectura von Neumann – limitări și perspective în procesarea imaginii în timp real”
- Invitație Kakehashi - UPT Nippon Autumn Fest