Universitatea Politehnica Timișoara – membru fondator al primei alianțe a universităților tehnice din România

Luni, 27 iunie 2016,  postat de Laura Mirică

Conducerile universităților de top cu profil tehnic din țară – Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții din București – au înființat vineri, 24 iunie 2016Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT). Președinția alianței va fi ocupată prin sistem rotativ, în fiecare an, de câte un rector al celor cinci universități. Primul care a fost ales în această funcție este rectorul UPT, Viorel-Aurel Șerban.

Rectorii universităților de top cu profil tehnic din țară – Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții din București – au înființat vineri, 24 iunie 2016, .

Alianța își propune să reprezinte o platformă de colaborare pentru cele mai prestigioase universități cu profil tehnic din țară, precum și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare.

Atât marile companii, cât și întreprinderile mici și mijlocii, au nevoie de resursă umană bine pregătită pentru a putea performa pe o piață competitivă, iar în acest context ARUT vine în întâmpinarea recomandărilor Consiliului European privind Programul național de reformă al României pentru 2015, prin creșterea calității și relevanței învățământului superior tehnic pentru piața forței de muncă și prin consolidarea proiectelor de cercetare aplicată care vizează piața de consum.

Universitățile asociate au semnat deja o scrisoare deschisă prin care atrag atenția Guvernului asupra faptului că politicile din domeniul educației – și cu precădere cele din domeniul învățământului superior – au creat dezechilibre majore la nivelul sistemului de învățământ și au fost luate fără consultarea instituțiilor relevante din domeniu, cu riscuri foarte grave pentru viitorul apropiat al economiei și educației naționale.

EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive