Premiul pentru cea mai influentă lucrare

Joi, 13 noiembrie 2014,  postat de Laura Mirică

Universitatea Politehnica Timișoara are deosebita bucurie de a vă informa că domnul Prof. Dr. Ing. Habil. Radu MARINESCU a obținut premiul „Most Influential Paper”, în cadrul IEEE International Conference on Software Mantainance and Evolution (ICSME, 2014), care a avut loc în Victoria (Canada), în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2014. Premiul a fost obținut pentru lucrarea „Detection Strategies: Metrics-Based Rules for Detecting Design Flaws” din 2004.

Acest premiu deosebit de important se acordă prin tradiție doar în cadrul câtorva conferințe de prim rang, și se referă la un articol care a demonstrat cel mai semnificativ impact în comunitatea științifică pe parcursul a zece ani de la publicarea sa. Impactul este de obicei corelat cu numărul de citări, dar perspectiva cantitativă este mereu ponderată printr-o evaluare calitativă. Astfel, decizia de a acorda acest premiu aparține unui juriu care, pornind de la cele mai citate articole publicate cu zece ani în urmă în cadrul conferinței, selectează acel articol pe care îl consideră a fi avut cel mai mare impact asupra domeniului. În cazul premiului obținut de către domnul Prof. Marinescu este vorba despre domeniul mentenanței sistemelor software.

Domnul Prof. Marinescu este deosebit de onorat de acest premiu, descriind experiența ca fiind una formidabilă. În urma prezentării susținute în cadrul conferinței ICSME 2014, domnia sa a primit mai multe invitații de a susține prelegeri în cadrul unor evenimente științifice internaționale și a unor firme de renume.

EVENIMENT

  •  
  •  

Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive