Formula Student
Miercuri, 15 octombrie 2014, postat de Laura Mirică
Facultatea de Mecanică vă invită joi, 16.10.2014, la ora 19:00, în sala 151, etaj 2, la prezentarea proiectului „Formula Student” (FS_UPT).
Se vor prezenta elementele importante ale proiectului, care are ca și produs final un vehicul monopost realizat de o echipa studențească. Datorită complexității și particularităților de management ale proiectului, se dorește implicarea tuturor studenților și cadrelor didactice din universitatea noastră, din toate facultățile, care pot și doresc să sprijine unul dintre cele mai incitante proiecte. Astfel, UPT va putea să participe în cadrul competițiilor studențești internaționale începând cu anul 2015.
Sunt bineveniți studenți ai tuturor facultăților, pasionați de construcția de autovehicule, deoarece, conform regulamentului, competiția este deschisă atât vehiculelor clasice, cu motor cu ardere internă, cât și celor cu propulsie electrică și/sau hibridă. Sunt vizate poziții în echipa FS_UPT pentru Chassis, Powertrain (Engine and Transmission), Brakes and Steering, Electronics (ECU management), Web design, Fundraising, Media. Mai multe informații puteți găsi aici.
Căutare
Postări recente
- Annual Research Report Politehnica University Timișoara 2025
- The Great E³UDRES² Showcase Contest 2026 – oportunitate pentru studenții UPT
- E³UDRES² Live Lecture Days 2026 – Apel pentru cadre didactice
- Competiții deschise din cadrul PN IV
- Workshop la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale