Lansarea proiectelor UPT din programul PNRR IPCEI
Joi, 7 mai 2026, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara organizează vineri, 8 mai 2026, începând cu ora 10:30, în Sala Mare a Senatului UPT, lansarea oficială a celor trei proiecte care vor fi implementate în cadrul programului PNRR IPCEI, Important Projects of Common European Interest, în perioada 2026–2028.
Evenimentul marchează un moment important pentru dezvoltarea ecosistemului regional de inovare în domeniul microelectronicii, al sistemelor avansate și al tehnologiilor pentru industria automotive, prin colaborarea dintre mediul academic, industrie și parteneri instituționali.
Prin aceste proiecte, UPT își consolidează rolul de pol regional de competență științifică și tehnologică, punând bazele unui ecosistem durabil de educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și transfer de cunoștințe. Totodată, universitatea va putea oferi partenerilor economici și de cercetare facilități și servicii specializate, adaptate nevoilor industriei.
În cadrul evenimentului vor avea loc intervenții ale conducerii universității, ale reprezentanților partenerilor implicați și ale autorității de management. De asemenea, vor fi prezentate cele trei proiecte desfășurate la UPT în cadrul programului IPCEI:
Proiectul 1, RUE 5, Apel 1
„Traductoare inteligente eficiente din punct de vedere energetic pentru sisteme auto, inovație de-a lungul lanțului valoric”, ASSET IxC UPT, în parteneriat cu Aumovio România.
Proiectul 2, RUE 8, Apel 1
„Percepție, Procesare Inteligentă și Comunicații, inovație în lanțul valorilor cu Universitatea Politehnica Timișoara”, PPIC, în parteneriat cu NXP România.
Proiectul 3, RUE 4, Apel 2
„Dezvoltarea de soluții inovative în domeniul automotive, SDV, cu ajutorul modelelor de IA avansate”, SINAPSA, în parteneriat cu Aumovio România.
Partea a doua a evenimentului va fi dedicată unor workshopuri tematice, organizate în jurul direcțiilor specifice celor trei proiecte.
Membrii comunității UPT interesați de temele abordate sunt invitați să participe la acest eveniment dedicat cercetării aplicate, inovării și colaborării dintre universitate și industrie.
Căutare
Postări recente
- Lansarea proiectelor UPT din programul PNRR IPCEI
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în perioada 07-08.05.2026
- Invitație de participare la Conferința ISETC'26
- Leadershipul începe cu influența - pași spre dezvoltare personală și profesională
- Notă de informare privind domeniul integrității