Conferința internațională ICAS 2025
marți, 4 februarie 2025, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Inginerie din Hunedoara, în colaborare cu Universitatea Vitez, Facultatea de Tehnologia Informației, organizează în perioada 29-31 mai 2025, conferința internațională:
THE 13TH INTERNATIONAL CONFERENCE ON APPLIED SCIENCES – ICAS 2025
ICAS este un eveniment internațional, care aduce împreună ingineri, cercetători și specialiști din întreaga lume pentru a prezenta inovații recente în științele aplicate. Conferința are ca obiectiv principal facilitarea comunicării, extinderea și consolidarea colaborărilor, precum și încurajarea dialogului privind aplicabilitatea industrială a progreselor științifice.
Subiectele abordate vor fi structurate în jurul a cinci domenii principale:
- Științe fundamentale
- Tehnologie IT
- Inginerie electrică
- Inginerie mecanică
- Ingineria materialelor
Mai multe detalii sunt disponibile la adresa: https://icas.fih.upt.ro/
Conferința va avea loc în format hibrid, atât onsite, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, cât și online.
Participarea este deschisă tuturor celor interesați.
INVENTCOR 2025 – VI-a ediție
luni, 3 februarie 2025, postat de Raluca ILISIE
Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu organizează în format hibrid, ediția a VI-a a Expoziției Internaționale INVENTCOR, în perioada 3-5 aprilie 2025, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Tema principală a INVENTCOR 2025 este importanța dezvoltării spiritului creativ-inovativ, prin Puterea Exemplului cu implicarea tinerilor.
Evenimentul este dedicat educației non-formale pentru toate vârstele. INVENTCOR prezintă invenții, proiecte, produse, programe educaționale, standuri didactice ale universităților, institutelor de cercetare, companiilor și inventatorilor privați.
Înregistrarile pentru participare la INVENTCOR se pot face accesand documentele: Model Poster INVENTCOR, Guide Subbmision Form și Registration Form.
Pentru a avea o imagine privind participarile la aceasta expozitie, va rog sa transmiteti intentia dvs. de participare si pe urmatoarele adrese de e-mail: agnes.stepanian@upt.ro și andreia.lazarescu@upt.ro
„Semn de carte aniversar” la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara
luni, 3 februarie 2025, postat de Raluca ILISIE
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a demarat un proiect de suflet, care vine să întărească rolul acesteia în mediul academic, de promotor al lecturii, dar și al autorilor, profesori de renume ai Școlii Politehnice timișorene. Sub genericul „Semn de carte aniversar”, în fiecare lună va fi organizată, în incinta bibliotecii, o expoziție cu lucrările unor profesori consacrați ai UPT, născuți în luna respectivă.
Inițiativa are ca obiective să aducă în atenție colecțiile Bibliotecii UPT, dar și profesori de calibru, care au adus renumele universității. Utilizatorii bibliotecii, dar și alții, au astfel ocazia de a răsfoi opere din arhiva BUPT, iar studenții pot vedea cum arătau, în trecut, cursurile și caietele de laborator pe care azi le studiază cu metode mult mai moderne.
Prima expoziție, dedicată celor născuți în ianuarie, reunește lucrările următorilor:
· Ioan Bâtea (n. 31 ianuarie 1915 – Scărișoara, jud. Alba, d. 1992), matematician, cadru didactic în cadrul Institutului Pedagogic de 5 ani din Timișoara (din 1962 Universitatea din Timișoara), totodată și conferențiar prin cumul în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, între anii 1960-1962.
· Ilie Julean (n. 22 ianuarie 1930 – Curtici, jud. Arad, d. 2014) inginer, profesor universitar la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (ulterior Universitatea Politehnica Timișoara), Facultatea de Chimie Industrială în perioada anilor 1954-1997. Conducător de doctorat.
· Coleta De Sabata (n. 5 ianuarie 1935 – Arad, d.16 octombrie 2021 – Timișoara), doctor inginer, profesor universitar la Facultatea de Electrotehnică (1957-1989) şi rector al Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara în perioada octombrie 1981 – septembrie 1989. Prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara.
· Mircea Augustin Nemeș (n. 4 ianuarie 1940 – Blaj, jud. Alba, d. 14 august 2009), inginer, profesor universitar la Catedra de electroenergetică a Facultății de Electrotehnică si Electroenergetică din Universitatea Politehnica Timișoara. Prodecanul Facultății de Electrotehnică în perioada anilor 1986–1990, precum și decan, între anii 1990–2000.
· Ion Gheorghe Boldea (n. 07 ianuarie 1945 – Lugoj, jud. Timiș), inginer român, membru al Academiei Române (2016), profesor universitar în cadrul Departamentului de Inginerie Electrică al Facultății de Electrotehnică a Universității Politehnica Timișoara.
· Toma-Leonida Dragomir (n. 20 ianuarie 1945 – Sibiu), inginer român, profesor universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
· Vasile Dușa (n. 9 ianuarie 1945 – Presaca Ampoiului, jud. Alba), inginer român, profesor universitar în cadrul Facultății de Electrotehnică şi Electroenergetică, Universitatea Politehnica Timișoara.
· George Emilian Drăghici (n.16 ianuarie 1950), doctor inginer, profesor universitar la Facultatea de Mecanică, Universitatea Politehnica Timișoara.
APEL ÎN ATENȚIA UNIVERSITĂȚILOR DIN UE SAU ȚĂRILOR ASOCIATE PROGRAMULULI HORIZON
luni, 3 februarie 2025, postat de Raluca ILISIE
Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC) caută universități și instituții de învățământ superior pentru a concepe, găzdui și superviza împreună proiecte de doctorat de interes comun.
Candidații la doctorat își vor petrece jumătate din timp la universitatea lor de origine și jumătate la JRC. Fiecare instituție va acoperi costurile candidatului la doctorat în timpul șederii sale. Apelul cuprinde 25 de teme de cercetare, de la securitatea cibernetică și știința climei la științele comportamentale.
Se urmărește consolidarea legăturilor cu instituțiile academice, exploatarea de idei noi și tehnici noi. Prin acest program, se doreste integrarea cercetarii doctorale în unitățile științifice și formarea unei noi generații de absolvenți de doctorat pe interfața știință-politică.
Acest apel este deschis universităților și instituțiilor de învățământ superior care:
– au sediul într-un stat membru al UE sau într-o țară asociată Programului Horizon
– au dreptul de a acorda diplome de doctorat
– au autonomie administrativă, inclusiv semnarea de acorduri cu parteneri externi.
Termen limită al aplicației online este 18 martie 2025, ora 23.59 CET.
Rezultatele selecției vor fi anunțate până la 1 aprilie 2025.
Mai multe informații: https://lnkd.in/eUnvH3G8
Invitație la E³UDRES² Update
joi, 30 ianuarie 2025, postat de Ronkov Lucian
În luna februarie va avea loc o nouă ediție a E³UDRES² Update, în cadrul căreia vor fi analizate realizările alianței E³UDRES² în 2024 și se va oferi o perspectivă asupra a ceea ce va urma în 2025.
Evenimentul E³UDRES² Update, cu momentele importante ale anului 2024, va avea loc miercuri, 26 februarie 2025, între orele 15:00 – 16:00 (CET) | online prin MS Teams.
Pentru înregistrare se va accesa linkul următor: https://events.teams.microsoft.com/event/590a5270-a042-4c03-bb46-2e2d5f8dbca4@08d72bfb-9c6e-4a87-8cb5-e86e9a2c4b86
Pentru a participa la acest eveniment E³UDRES², este necesară înregistrarea prin linkul furnizat. După finalizarea înregistrării, în decurs de o oră veți primi un e-mail de confirmare care conține linkul către evenimentul online. Înregistrarea este posibilă cu până la 60 de minute înainte de începerea evenimentului.
Despre E³UDRES² Update
E³UDRES² Update este un eveniment informativ intern găzduit online pentru comunitatea E³UDRES². Evenimentul își propune să informeze despre cele mai recente evoluții din cadrul alianței, evenimente viitoare, planuri strategice și multe altele. Pe ediție, un subiect este prezentat și discutat într-un mod scurt, informativ și interactiv. Vă rugăm să nu ezitați să transmiteți această invitație oricărei persoane din instituțiile dumneavoastră care ar putea fi interesată! Pentru orice întrebări despre eveniment, vă rugăm să contactați office@eudres.eu.
Dacă nu puteți participa la acest eveniment voluntar, veți putea viziona ulterior o înregistrare a sesiunii – linkul va fi distribuit într-un e-mail separat.
Invitațiile la E³UDRES² Update sunt trimise tuturor persoanelor incluse în lista de contacte E³UDRES² din echipele E³UDRES² MS. Pentru orice întrebări, vă rugăm să contactați office@eudres.eu.
Comunicat de presa lansare proiect „UPT-BOOST: Stimularea Creșterii și Competitivității Economice”
miercuri, 29 ianuarie 2025, postat de Roxana Sirbu
Începând cu 1 decembrie 2024, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), în parteneriat cu SC Business Saga SRL, implementează proiectul „UPT-BOOST: Stimularea Creșterii și Competitivității Economice”, finanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Proiectul are ca scop actualizarea competențelor angajaților din regiuni mai puțin dezvoltate ale României, contribuind astfel la adaptarea la noile cerințe ale pieței muncii și la tranziția digitală și verde.
Proiectul urmărește să sprijine peste 620 de persoane angajate prin activități de formare și consiliere profesională, facilitând accesul acestora la oportunități de dezvoltare continuă și creșterea competitivității economice.
Date generale despre proiect:
| Titlul Proiectului
Codul mySMIS Beneficiar Partener Data semnare contract Data demarare proiect Data estimată de finalizare |
UPT-BOOST: Stimularea Creșterii și Competitivității Economice
313336 Universitatea Politehnica Timișoara SC Business Saga SRL 18 noiembrie 2024 1 decembrie 2024 30 noiembrie 2026 |
Valoarea totală a proiectului: 4.961.928,39 RON
– Buget Universitatea Politehnica Timișoara: 2.580.806,41 RON
– Buget SC Business Saga SRL: 2.381.121,98 RON
Grup țintă
Proiectul se adresează unui grup țintă format din 620 de persoane angajate, inclusiv manageri și non-manageri, din regiuni mai puțin dezvoltate ale României.
Structura grupului țintă:
- G1 – angajați care ocupa poziții de management (60 pers – reprezintă maxim 10% din cei 620) si care participa la programul de formare neautorizat Management, leadership și gândire strategica;
- G2 – angajați care ocupa poziții de non-manageri (100 pers – reprezintă min. 16% din totalul de 620) și care participa la programele autorizate ANC Specialist îmbunătățire procese (50 pers) si Specialist dezvoltare durabila (50 pers);
- G3 – angajați care ocupa poziții de non-manageri (460 de persoane) și care participă la programele de formare neautorizate, după cum urmează: Inovare, simplificare si transformare digitala (180 pers); Relaționare, comunicare si colaborare eficace (100 pers); Accelerarea performantei si orientarea către client (80 pers); Eficacitate personală și dezvoltare continuă (40 pers); Mediu, responsabilitate socială și guvernanță (60 pers).
Obiectiv general
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea și implementarea programelor de formare pentru actualizarea competențelor specifice ale angajaților, in concordanta cu evoluțiile tehnologice rapide si apariția de noi competente necesare pe piața forței de muncă, cu scopul de a facilita accesul acestora la oportunități de angajare și de a asigura păstrarea locurilor de muncă existente.
Prin proiect partenerii își propun să susțină tranziția digitala si verde care continua sa schimbe rapid modul in care majoritatea organizațiilor operează, consolidând țintele Strategiei Naţionale pentru locuri de muncă verzi 2018-2025, iar ca răspuns, proiectul sprijină companiile și angajații lor sa se dezvolte si să-și adapteze in mod constant cunoștințele și seturile lor de abilități tehnice si vocaționale.
Obiective specifice
1. Creșterea nivelului de conștientizare a angajaților și angajatorilor prin organizarea de campanii inovative, inclusiv webinarii tematice și evenimente de tip Exploratorium de business.
2. Furnizarea de servicii de consiliere profesională personalizate pentru minimum 620 de angajați, pentru stabilirea obiectivelor de dezvoltare a carierei.
3. Dezvoltarea competențelor profesionale și transversale (soft skills) ale angajaților prin programe de formare personalizate.
4. Crearea de mecanisme inovative pentru anticiparea nevoilor viitoare de competențe, inclusiv dezvoltarea unei aplicații software și realizarea unui studiu privind competențele viitorului.
Activități principale
– Organizarea de campanii de conștientizare și promovare a beneficiilor formării profesionale continue.
– Furnizarea de programe de consiliere profesională și sesiuni de coaching.
– Dezvoltarea și implementarea de programe de formare autorizate și neautorizate pentru manageri și non-manageri.
– Crearea unei aplicații software inovatoare pentru evaluarea competențelor angajaților.
Rezultate așteptate
– Conștientizarea și informarea a peste 620 de persoane privind beneficiile participării la programe de formare continuă.
– Finalizarea cu succes a formării profesionale pentru toți participanții din grupul țintă.
– Realizarea unui studiu detaliat privind competențele viitorului și a unei aplicații software pentru sprijinirea dezvoltării profesionale.
Date de contact
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA BUSINESS SAGA
Roxana-Mihaela SÎRBU – Manager de proiect Septimiu POPA – Coordonator activități partener
Email: roxana.sirbu@upt.ro Email: septimiu@business-saga.ro
Training School in „Advances in fatigue of materials and data analysis”
miercuri, 29 ianuarie 2025, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timisoara organizează în această vară prima Școală de Training din cadrul proiectului COST – Fatigue Benchmarck Repository – CA23109. Pe parcursul a trei zile, participanții în cadrul Școlii de Training se vor afla în compania unor cercetărori renumiți în domeniul oboselii materialelor, care le vor împărtăși cunoștințe și experiențe din practica curentă în analiza și predicția duratei de viață la oboseală a materialelor și componentelor mecanice. Pentru participare și înregistrare este necesar trimiterea unei aplicații până cel tarziu 30 Martie 2025. Prioritate au cercetătorii tineri cu vârstă de până la 40 de ani.
Programul și detaliile de înscriere sunt disponibile AICI.
Invitație la conferință de lansare proiect UPT BOOST! – Actualizăm competențele, asigurăm viitorul!
luni, 27 ianuarie 2025, postat de Roxana Sirbu
Avem deosebita plăcere de a vă invita la conferința de lansare a proiectului “UPT BOOST – Stimularea Creșterii și Competitivității Economice”, implementat în parteneriat de către Universitatea Politehnica Timișoara și Business Saga SRL în perioada 01.12.2024-30.11.2026.
Detalii eveniment:
- Data: Joi, 30 ianuarie 2025
- Ora: Începând cu 11:00
- Locație: Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (Biblioteca Centrală, UPT), B-dul Vasile Pârvan nr. 2B, Timișoara
Proiectul “UPT BOOST” își propune să sprijine un grup țintă de minimum 620 de angajați din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, prin:
- Dezvoltarea și actualizarea competențelor, inclusiv în domeniile economiei verzi și digitalizării;
- Furnizarea de programe de formare profesională adaptate nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii, consiliere vocațională și aptitudinală, programe de coaching și evenimente de tip Exploratorium.
Agenda evenimentului:
- Introducere și prezentarea obiectivelor strategice ale proiectului
- Prezentarea parteneriatului dintre Universitatea Politehnica Timișoara și SC Business Saga SRL
- Beneficiile directe pentru cei 620 de membri ai grupului țintă și impactul proiectului asupra organizațiilor
- Sesiuni de întrebări și răspunsuri
- Discuții libere și oportunități de networking
Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături la acest eveniment important!
Pentru mai multe informații, ne puteți contacta la:
- Roxana-Mihalea SÎRBU – Manager de proiect, e-mail: roxana.sirbu@upt.ro
- Septimiu POPA – Coordonator activității partener Business Saga SRL, e-mail: septimiu@business-saga.ro
Confirmare prezență prin scanare cod QR de aici sau accesați link:https://forms.office.com/e/Nj3qi2kPyv
Program Interreg IPA România-Serbia – Al doilea apel pentru propuneri
luni, 20 ianuarie 2025, postat de Raluca ILISIE
Al doilea apel pentru propuneri de proiecte are un buget total de 10,3 milioane EUR, din care 8,8 milioane EUR sunt fonduri IPA. Apelul este deschis exclusiv pentru Prioritatea 1 – Protecția mediului și gestionarea riscurilor, Obiectivul specific 1.2 – Promovarea energiei din surse regenerabile în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001, inclusiv criteriile de durabilitate prevăzute în aceasta, și Obiectivul specific 1.3 – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,.
În aria eligibilă a Programului sunt cuprinse trei județe din România (jud. Timiș, jud. Caraș-Severin, jud. Mehedinți) și 6 districte din Republica Serbia (Banatul de Nord, Banatul Central, Banatul de Sud, Borski, Branicevski și Podunavski).
Autoritățile responsabile de program au elaborat un model de notă conceptuală (https://romania-serbia.net/second-call-for-proposals/ ) și invită toți stakeholderii interesați, prin intermediul site-ului web al programului(https://romania-serbia.net/) și al canalelor de social media, să își prezinte propunerile de proiecte prin completarea modelului de notă conceptuală.
Notele conceptuale vor fi transmise prin e-mail: ipacbc@brct-timisoara.ro și romania-serbia@mdlpa.gov.ro
Notele conceptuale primite în termenul limită vor fi evaluate de un Comitet de evaluare, luând în considerare informațiile furnizate în notele conceptuale și respectând criteriile stabilite în grila de evaluare anexată Ghidului solicitantului.
Pe baza punctelor acordate se elaborează o listă finală cu notele conceptuale, în ordinea descrescătoare a punctajelor. Lista finală va cuprinde toate notele conceptuale propuse care au obținut punctajul minim necesar de 70 de puncte și care vor fi aprobate de comitetul de conducere. Selectarea notelor conceptuale se va face în timpul unei reuniuni a comitetului de conducere. Numai notele conceptuale care se încadrează în alocările financiare ale prezentei cereri de propuneri vor fi invitate să redacteze un formular de cerere complet care va fi încărcat in platforma JEMS(https://jems-rors.mdlpa.ro/ ).
Valoarea fondurilor IPA solicitată pentru un proiect va fi între 2 000 000 EURO – 4 000 000 EURO.
- Finanțarea UE va acoperi 85% din cheltuielile eligibile;
- Bugetul de stat al României va asigura un procent suplimentar de 13% pentru organismele publice și ONG-urile românești;
- Restul sumei reprezintă contribuția proprie a partenerilor români din proiect (2%);
- Pentru partenerii sârbi, valoarea contribuției proprii va reprezenta 15%
Termenul-limită pentru depunerea notelor conceptuale: 03.03.2025.
In cazul in care depuneti o Notă conceptuală pe apelul menționat mai sus vă rugăm sa transmiteti spre informare Departamentului de Cercetare pe următroarele adrese de e-mail: agnes.stepanian@upt.ro si anamaria.feier@upt.ro
Research Report 2024
joi, 16 ianuarie 2025, postat de Ronkov Lucian
Au început pregătirile pentru elaborarea volumului Research Report 2024 în care vor fi prezentate cele mai importante rezultate ale activității de cercetare obținute în anul 2024, reflectate în proiecte de cercetare naționale și internaționale, proiecte cu finanțare europeană, contracte cu mediul de afaceri, premii obținute pentru activitatea de cercetare, teze de abilitare și de doctorat, conferințe internaționale organizate în anul 2024 cu UPT organizator/co-organizator, brevete de invenție.
Puteți descărca template-ul in care aveți posibilitatea să completați decsrierea actrivității de cercetare din anul 2024 la următoarele link-uri
- 1. Proiecte de cercetare naționale, internaționale și contracte cu terți, derulate/finalizate în anul 2024
- 2. Conferinţe cu participare internaţională cu UPT implicat ca şi organizator sau coordinator
- 3. Cărți de referință, publicate la edituri de prestigiu din ţară sau străinătate, în anul 2024, cu prim autor/majoritatea autorilor din UPT
- Premii și alte distincții obținute pentru activitatea de cercetare în anul 2024 – puteti consulta ca model formatul volumului curent Research Report 2023
https://www.research.upt.ro/assets/files/Anuar-2023.pdf
- 5. Teze de abilitare
Vă rugăm să transmiteți toate materialele cu care doriți să fiți menționați în volumul Research Report 2024 la următoarele adrese de email: claudia.secrieru@upt.ro și agnes.stepanian@upt.ro, până în data de 24 februarie 2025.
Puteți consulta și formatul volumului curent Research Report 2023 la adresa: https://www.research.upt.ro/assets/files/Anuar-2023.pdf
Căutare
Postări recente
- Theory in Practice Conference 2027 | Oportunitate pentru studenți și tineri cercetători
- AI Prototyping Bootcamp | Oportunitate pentru studenți – 20–22 noiembrie
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în data de 13.11.2026
- „Translation as a Bridge Between Languages and Disciplines”
- De la Zilele Carierei la Timișoara Career Connect by ATU!
