97 de ani de fotbal polist
luni, 3 decembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Marți, 4 decembrie, de la ora 13:00, cadrele didactice, studenții și angajații UPT sunt invitați la conferința „Societatea Sportivă Politehnica la 97 de ani de la înființare”. Evenimentul va avea loc în amfiteatrul K1 din Centrul de Conferințe al UPT și este dedicat istoriei fotbalului polist. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, președintele ASU Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, prorector, și jurnalistul Octavian Stăncioiu.
Artefacte vechi din 100 de ani
luni, 3 decembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Artefacte dintr-o mare cultură populară, unicate șlefuite în zeci de ani de utilizare, s-au încărcat cu semnificații și au rămas cu frumusețea intrinsecă a formei, puse în valoare de compoziții neașteptate. Este ceea ce propune artistul vizual M.C Donici într-o nouă expoziție de etnosculptură, intitulată „Artefacte vechi din 100 de ani”, montată la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Exponatele fac parte din colecția personală a artistului și au fost adunate pe parcursul a zeci de ani.
„Expoziția se vrea o prezență directă a celor 100 de ani de coagulare în realitate. O coloană mobilă înaltă de 10 m va fi prezentă în cadrul expozițional, marcând meandrele perioadei. Montată în holul central al Bibliotecii UPT, la intersecția multor drumuri interioare, ea poate fi văzută în luna decembrie 2018. În societatea globalizantă de astăzi, vom putea supraviețui prin conștiința culturală și pentru asta vom avea nevoie de educație – morală, nu doar funcțională – în care să alocăm și noi 10% din PIB acestui domeniu fundamental”, susține artistul.
Vernisajul expoziției de etnosculptură va avea loc marți, 4 decembrie, la ora 15:00. Expoziția „Artefacte vechi din 100 de ani” este un eveniment al Asociației Culturale Arte-Factum.
Primul pas spre antreprenoriat, prin SAS UPT
joi, 29 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Societatea Antreprenorială Studențească din Universitatea Politehnica Timișoara (SAS UPT) și Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică (COSPol) țin să dea o mână de ajutor studenților care intenționează să-și deschidă o afacere proprie.
Astfel, după evenimentul Antreprenor 21, derulat la sfârșitul lunii octombrie, când studenții cu aptitudini antreprenoriale din UPT au avut ocazia să asculte mai mulți antreprenori de succes și să afle care sunt sunt pașii necesari demarării unei afaceri de succes, cum se elaborează un plan de afaceri, care sunt strategiile de implementare a unei afaceri și soluțiile de finanțare ale acesteia, în 27 noiembrie 2018, studenții UPT, dar și din alte universități, au avut ocazia de a se întâlni și a sta de vorbă cu Toma Grozăvescu, fondatorul primei agenții de growth hacking din Romania.
Acesta le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă să fii antreprenor, despre greutățile inerente oricărui început, despre calitățile pe care trebuie să le aibă un antreprenor de succes, despre importanța marketingului, despre pașii care trebuie urmați pentru a pune în practică o idee originală, creativă. Dialogul a fost unul interactiv, cu întrebări și răspunsuri, într-un limbaj apropiat studenților.
Societatea Antreprenorială Studențească din UPT își propune să organizeze cât mai multe astfel de întâlniri între studenți și antreprenori, cel puțin una în fiecare lună, dar și să ofere permanent consiliere celor care pășesc în lumea grea, dar frumoasă, a antreprenoriatului.
Editura Politehnica a redevenit marcă înregistrată la OSIM
joi, 29 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Considerând imaginea şi identitatea ca deosebit de importante, Editura Politehnica şi-a reacreditat sigla la OSIM. Noua siglă păstrează imaginea celei vechi, dar a primit o haină nouă, în concordanţă cu normele de identitate vizuală ale UPT.
Editura Politehnica a fost înfiinţată în anul 1996 în ideea susținerii procesului de învățământ, dar și cu gândul de a contribui la creşterea prestigiului universităţii tutelare, prin publicarea unor lucrări reprezentative pentru potenţialul ştiinţific şi tehnic al Universităţii Politehnica Timişoara. Cele peste 1500 de titluri de carte şi aproape 900 de teze de doctorat publicate până acum vin în susţinerea acestei afirmaţii.
Editura Politehnica a depus eforturi susținute pentru a-și consolida poziția ca unitate profilată pe carte tehnică, științifică și didactică. Asigurarea calității în conținut și formă reprezintă unul dintre principalele obiective urmărite de Editura Politehnica.
Începând cu anul 2017, Editura Politehnica a intrat într-un proces de reinventare.
Noile colecţii lansate: „Monografiile UPT”, „Manulalul studentului”, intenţia de a revigora seria buletinelor ştiinţifice sub titulatura de „Jurnalele UPT”, precum şi facilitatea oferită studenţilor masteranzi de a-şi publica lucrările în periodice dedicate („Mastercom”, „Mastereng” şi Masterarch”) se înscriu în preocupările editurii de a sprijini activitatea ştiinţifică şi didactică.
Noua pagină web, cu facilităţi de comandă on-line de carte şi materiale promoţionale (www.editurapolitehnica.ro), deschiderea unei librării proprii („BOOKSHOP@UPT”) în centrul campusului universitar, sunt facilităţi prin care editura doreşte să fie mai aproape de beneficiarii săi.
Acțiunea intitulată „Politehnica 100″ (aniversarea, în 2020, a 100 de ani de la înființarea Politehnicii timişorene), precum şi cadrul oferit de „Timişoara – capitală culturală europeană” ȋn 2021, vor fi evenimente pe care editura doreşte să le marcheze printr-o serie de lucrări reprezentative, lansări de carte etc., dorind să-şi aducă astfel contribuţia la promovarea imaginii spațiului politehnic și cultural timișorean.
Seară de film francez la Biblioteca UPT
marți, 27 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Lectoratul francez din cadrul Universității Politehnica Timișoara îi invită pe toți cei interesați la cea de-a doua seară a filmului francez, care va avea loc la Biblioteca Centrală a UPT. Proiecția filmului va avea loc miercuri, 28 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala multimedia 2, et. 4, Biblioteca UPT.
Filmul – BANDE DE FILLES (producție 2014, subtitrare în limba română) – surprinde viața unui grup de fete puternice (girls power) dintr-un cartier parizian cu probleme, cu bucuriile și durerile lor, între violențe și complicități. Pelicula propune o adevărată imersiune în lumea adolescenților francezi de astăzi.
Intrarea este liberă.
Siguranța în construcții, dezbătută la UPT de specialiști din 9 țări
vineri, 23 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara este gazda unei importante reuniuni științifice europene privind creșterea siguranței clădirilor din zonele seismice, mai precis a ședinței Comitetului tehnic TC13: “Proiectarea antiseismică” a Convenției Europene de Construcții Metalice (ECCS), împreună cu Grupul de lucru SC8-WG2 privind structurile metalice și compozite (oțel-beton) din cadrul Eurocode 8, norma europeană pentru proiectarea antiseismică.
La eveniment participă 28 de specialiști din 9 țări europene care, prin prezentări și discuții, pot conduce la îmbunătățirea și actualizarea acestei norme. Din Departamentul de Construcții Metalice și Mecanica Construcțiilor (CMMC) de la Universitatea Politehnica Timișoara, la eveniment participă 7 specialiști.
Demn de menționat este faptul că Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul CMMC, are 3 specialiști care participă în comisiile de redactare ale noilor Eurocode-uri structurale care urmează a intra în aplicare în 2020 și 6 membri în grupurile de lucru care propun, analizează și evaluează noile prevederi de proiectare din aceste norme.
Studenții UPT au cuvântul: evaluarea procesului didactic
miercuri, 21 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
La Universitatea Politehnica Timișoara a început evaluarea procesului didactic de către studenți, care se va realiza în perioada 21-29 Noiembrie 2018. Evaluarea se desfășoară online, prin intermediul platformei electronice ee-PRO-D.
Procesul începe la nivelul decanatelor facultăților, acestea punând la dispoziția studenților coduri specifice pentru fiecare disciplină selectată pentru evaluare. Evaluarea se realizează prin accesarea anonimă de către studenți a site-ului http://eeprod.upt.ro/eval , introducerea codului de acces și evaluarea propriu-zisă prin răspunsuri la întrebările din chestionar.
În acest semestru se vor evalua disciplinele aferente semestrului II al anului universitar 2017-2018. Ulterior, la nivelul departamentelor, se vor analiza rezultatele pentru fiecare disciplină.
Îmbunătăţirea procesului didactic, care reprezintă o preocupare permanentă a conducerii Universităţii Politehnica Timişoara, este şi scopul principal al acestei activităţi.
Platforma online pe care a fost derulată evaluarea a fost creată de un colectiv din cadrul UPT, cu consultarea studenţilor.
Câștigătorul „Procesului Secolului” pentru România, la UPT
miercuri, 21 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara va găzdui joi, 22 noiembrie, începând cu ora 14:00, manifestarea omagială dedicată evenimentelor: 100 de ani de România, 90 de ani de Radio România, 2 ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara – „Cadastru domeniu de importanță națională”. Evenimentul, care face parte din Campania națională -„Cadastrul pe înțelesul tuturor-Nouă chiar ne pasă!”, este organizat de Prefectura Județului Timiș, Radio România „Antena Satelor”, Centrul „PIFCA” Timișoara, „AEF” România, Universitatea Politehnica Timișoara și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin Oficiul Timiș, iar finalizarea lucrărilor se va realiza prin transmiterea în direct a emisiunii „Cadastrul pe înțelesul tuturor”, la Radio România „Antena Satelor”, între orele 17 – 19.
Invitat de onoare este domnul colonel(r) ing. Marin Alniței, coordonatorul echipei de specialiști care a câștigat Procesul Secolului, pentru România, la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, în diferendul cu Ucraina privind delimitarea platoului continental al Mării Negre. Acest câștig teritorial al României, singurul de după 1 Decembrie 1918, constă în 9700 kmp de teritoriu național suveran (aproximativ 80% din platoul continental aflat în dispută), zonă economică foarte bogată în resurse de hidrocarburi – petrol și gaze naturale – care pot asigura independența energetică a României pentru cel puțin 15 ani.
De asemenea, la eveniment participă reprezentați ai organizatorilor, Curții de Apel Timișoara, specialiști din județele: Suceava, Botoșani, Tulcea, Gorj, Arad, Hunedoara, Timiș, primari care au dovedit interes pentru clarificarea patrimoniului gestionat, fermieri, studenți, persoane care s-au implicat în derularea proiectului general „Cadastrul în economia de piață cu aplicabilitate în domeniul administrației publice locale”.
Laborator Siemens la UPT
marți, 20 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) inaugurează un nou laborator modern, realizat în cadrul Facultății de Electrotehnică și Electroenergetică, a cărui dotare și amenajare a fost realizată cu sprijinul companiilor Siemens România și Electric Sys SRL.
Inaugurarea noului laborator Siemens va avea loc miercuri, 21 noiembrie 2018, începând cu ora 10:30, în sala D104 (corpul D Electro). Tot cu această ocazie, de la ora 14:00, va avea loc prezentarea centrului de cercetare „Controlul conversiei şi stocării energiei” din cadrul departamentului de Inginerie electrică, sala D101.
Noul laborator Siemens va fi utilizat, pentru punerea în practică a noțiunilor teoretice învățate, de circa 150 de studenți de la ciclurile de licență și master. Cele șase standuri complete de lucru conțin echipamente dedicate sistemelor de automatizări industriale, inclusiv elementele de soft aferente (licențe soft).
French Cinema la UPT
marți, 20 noiembrie 2018, postat de Ronkov Lucian
În ultima miercuri a fiecărei luni, de la ora 18:00 la ora 20:00, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara, toți cei interesați sunt invitați să descopere cinematografia franceză în toate culorile și stilurile sale.
Iată datele și filmele ce trebuie reținute:
Miercuri, 28 noiembrie 2018 – BANDE DE FILLES, comedie, 2014
Miercuri, 30 ianuarie 2019 – MICHAEL KOHLHAAS, ficțiune istorică, 2012
Miercuri, 27 februarie 2019 – LE TABLEAU, film de animație, 2011
Miercuri, 27 martie 2019 – L’EVEIL DE LA PERMACULTURE, documentar, 2017
Miercuri, 24 aprilie 2019 – HORS-PISTE, documentar, 2016
Miercuri, 29 mai 2019 – HIPPOCRATE, comedie, 2013
Miercuri, 26 iunie 2019 – GERONIMO, comedie dramatică, 2014
Filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă.
Căutare
Postări recente
- Conferința SPARK by UPT revine!
- Înscrieri la E³UDRES² EntreMentor Lab 2026, program internațional de formare în antreprenoriat și mentorat
- Oportunitate British Council: Programul gratuit de dezvoltare profesională „Researcher Connect Online” pentru tinerii cercetători
- Necrolog – Prof. univ. emerit dr. ing. Vladimir-Ioan Crețu.
- Pitch & Pizza | Oportunitate pentru studenți – înscrieri până în 19 octombrie