Profesorul emerit Ioan Sârbu – o nouă apariție editorială
marți, 16 februarie 2021, postat de Ronkov Lucian
Profesorul emerit Ioan Sârbu, cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișoara, în cadrul Departamentului de Inginerie Civilă și Instalații, este autorul unui volum recent apărut la prestigioasa editură Springer, Cham, Switzerland, 2021, atât în format printat cât și online.
Volumul, intitulat „Advances in Building Services Engineering: Studies, researches and applications” (https://www.springer.com/gp/book/9783030647803), extins pe 921 pagini, este o monografie cuprinzătoare, care sistematizează într-o manieră unitară și clară studii teoretice, experimentale și numerice originale ale autorului, reunind mai multe aspecte de cercetare în domeniul ingineriei instalațiilor cu subiecte diverse, ghidate de două caracteristici importante, cum sunt: economia de energie și reducerea emisiilor poluante, în special în ultimele decenii.
Springer Nature este o editură academică americano-germană, creată prin fuziunea din mai 2015 a mai multor edituri de prestigiu, în special Springer-Verlag, care a fost fondată în 1842 la Berlin și Springer Publishing înființată în 1950 la New York.
Workshop „Structural Integrity of Additively Manufactured Materials”
miercuri, 10 februarie 2021, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara organizează în perioada 25 – 26 Februarie 2021: 1st Workshop on Structural Integrity of Additively Manufactured Materials în cadrul proiectului H2020-WIDESPREAD-2018, Grant No. 857124: Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing. Workshop-ul se va desfășura în sistem hibrid, online și „on site” la Biblioteca UPT.
Coordonatorii workshopului sunt Prof. Liviu Marșavina de la Universitatea Politehnica Timișoara, Prof. Roberto Brighenti de la Universitatea din Parma (Italia) și Prof. Filippo Berto de la NTNU Trondheim (Norvegia).
Rezumatele se pot trimite până la data de 20 Februarie 2021, iar lucrarile în extenso până la data de 31 Martie 2021. Lucrările vor fi publicate după recenzie în jurnalul „open access” de la Wiley: Material Design & Processing Communications.
Participarea la Workshop este gratuită, dar este necesară înregistarea. Mai multe informații și înregistrare la adresa: http://www.siramm.unipr.it/Workshop_SIAMM21.htm
Proiectul Train2Validate
joi, 4 februarie 2021, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara va participa la un proiect în cadrul programului Erasmus+ KA203, care are ca obiectiv principal certificarea academică a calificării de validator materiale în format „ușor de citit” (easy-to-read validator) în rândul persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Proiectul Train2Validate se va desfășura pe durata a trei ani și va fi implementat de un consorțiu format din 7 parteneri din 5 țări membre ale Uniunii Europene.
Echipa de cercetare a Universității Politehnica Timișoara este coordonată de prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carțiș și este alcătuită din conf.univ.dr. Simona Șimon, conf.univ.dr. Marcela Fărcașiu și lect.univ.dr. Annamaria Kilieny, din cadrul Departamentului de Comunicare și Limbi Străine, Facultatea de Științe ale Comunicării.
Mai multe detalii aici.
Apel pentru ajutorarea colegului Mugurel Crăciun
marți, 26 ianuarie 2021, postat de Raluca ILISIE
Facem un apel urgent către toți colegii care îndeplinesc condițiile legale și medicale pentru a dona sânge pentru colegul nostru, Mugurel Crăciun, angajat în cadrul TeleUniversitatea Politehnica.
Acesta este internat la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara unde va face un transplant de măduva osoasă. Procedura este delicată și grea în urmă căreia va avea foarte mare nevoie de sânge și trombocite. Mugurel are grupa de sânge 0 pozitiv, dar pot dona și persoane cu alte grupe de sânge, în schimb pentru trombocite sunt acceptați doar donatori fidelizați (cei care se află în evidențele Centrului de Transfuzie Sanguină).
Vaccinarea anti-COVID pe înțelesul tuturor
marți, 19 ianuarie 2021, postat de Ronkov Lucian
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, organizează joi, 21 ianuarie 2021, ora 16:00, cea de-a XIX-a ediție a seriei de webinarii Împreună Online: Vaccinarea anti-COVID pe înțelesul tuturor? Participarea este gratuită iar participanții vor primi Certificate digitale Deschise.
Prezentatorii webinarului – conf.dr.ing. Florin Drăgan – rector Universitatea Politehnica Timișoara, prof.dr. Octavian Crețu – rector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof.dr. Daniel Lighezan – prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof.dr. Cristian Oancea – prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, prof.dr. Emilian Popovici – vicepreședinte Societatea Română de Epidemiologie, lect.dr. Virgil Musta – Spitalul clinic de boli infecțioase și tropicale ”V. Babeș” Timișoara, dr. Teodora Moisil – medic primar, Spitalul clinic de boli infecțioase și tropicale ”V. Babeș” Timișoara – vor fi la dispoziția participanților cu informații legate de vaccin și procesul de vaccinare, riscurile asociate cu acesta și campania de vaccinare, într-o discuție moderată de dr.ing. Diana Andone – director Centrul de e-Learning UPT.
Înscrierile se fac completând formularul:
https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_79lYLpRgSsyXAXi7buh8fw
Informații eveniment sunt disponibile și pe:
Pagina web: https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/webinar-impreunaonline-vaccinarea-anti-covid-pe-intelesul-tuturor-cand-cum-si-unde-ne-vaccinam/
Facebook: https://www.facebook.com/CIDUPT/
Youtube: https://www.youtube.com/user/cidupt
Program prelungit la BUPT
miercuri, 13 ianuarie 2021, postat de Ronkov Lucian
Pentru a veni în sprijinul studenților, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a prelungit programul de lucru în perioada sesiunii.
Astfel, în perioada 13-29 ianuarie 2021, programul bibliotecii este următorul:
– luni – joi: între orele 9:00 – 18:00
– vineri: între orele 9:00 – 16:00
Școală de iarnă la UPT
miercuri, 6 ianuarie 2021, postat de Ronkov Lucian
În cadrul proiectului H2020-WIDESPREAD-2018, Grant No. 857124: Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing, Universitatea Politehnica Timisoara organizează Școala de iarnă: Trends on Additive Manufacturing for Engineering Applications în perioada 24 – 28 ianuarie 2021.
Cursurile vor fi susținute de specialiști internaționali în domeniul fabricației additive, evaluarea integrității și durabilității:
Prof. Liviu Marsavina, University Politehnica Timișoara, Romania – Presentation of the SIRAMM project;
Prof. Jan Torgensen, NTNU Trondheim, Norway – Opening the design space by removing constraints with Additive Manufacturing and Topology Optimization;
Prof. R. Brighenti, Prof. A. Spagnoli, Univ. of Parma, Italy – Review on AM of polymeric materials;
Dr. Ludvík Kunz, Institute of Physics of materials, Czech Academy of Sciences, Brno, Czech Republic – Fatigue properties of metallic materials produced by AM;
Prof. D. Constantinescu, UP Bucharest, Romania – Experimental Fracture Mechanics;
Dr. Silvia Tavernini, Univ. of Parma, Italy – How to apply for research funding: funding opportunities for Early Stage Researchers and grant writing tips;
Prof. Aleksandar Grbovic, Faculty Mechanical Engineering, Univ. of Belgrade, Serbia – Numerical simulation of fatigue crack growth;
Prof. Ferdinando Auricchio, Dept. of Civil Eng. & Architecture, Univ. of Pavia, Italy – Simulation for additive manufacturing: opportunities and challenges;
Prof. Aleksandar Sedmak, Faculty Mechanical Engineering, Univ. of Belgrade, Serbia – Application of fracture mechanics parameters on structural integrity assessment;
Prof. Filippo Berto, NTNU Trondheim, Norway – Local approaches in fatigue;
Prof. Roxana Ghita, University Politehnica Timișoara, Romania – Gender (im)balance in science and engineering across cultures.
Evenimentul se va desfșura în mod hibrid la Biblioteca UPT și online. Participarea la Scoala de iarna este liberă, dar este necesara înregistarea. Mai multe informații și înregistrare la adresa: http://www.siramm.unipr.it/1st_Winter_School.htm
Vaccinare COVID-19
luni, 4 ianuarie 2021, postat de Ronkov Lucian
La nivel național a început campania de vaccinare împotriva COVID-19. Toate informațiile actualizate referitoare la această campanie de vaccinare pot fi accesate la linkul următor: https://vaccinare-covid.gov.ro/comunicate-oficiale/
Cinci decenii de Electronică și Telecomunicații în Timișoara
miercuri, 16 decembrie 2020, postat de Ronkov Lucian
Cadru didactic al UPT, premiat de IEEE
vineri, 11 decembrie 2020, postat de Ronkov Lucian
As.dr.ing. Raul-Cristian Roman, cadru didactic în cadrul Departamentului de Automatică și Informatică Aplicată a Universității Politehnica Timișoara, a obținut premiul HONORABLE MENTION #1 în cadrul competiției 2020 BEST PHD THESIS AWARD COMPETITION organizate de Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) Robotics & Automation Society Romania Chapter.
Competiția a fost dedicată premierii celor mai bune teze de doctorat din domeniile roboticii și automaticii care au fost susținute public în Romania după data de 1 Ianuarie 2018. La startul acestei competiții au luat parte cei mai buni tineri cercetători din universități de prestigiu din România.
Premiul a fost acordat în cadrul unei sesiuni speciale organizate în cadrul conferinței internaționale 24th International Conference on System Theory, Control and Computing Joint Conference SINTES 24, SACCS 20, SIMSIS 24, CONTI 13 desfășurată la Sinaia, în care cei trei finaliști nominalizați ai competiției au prezentat rezultatele obținute în cadrul tezelor de doctorat. Jurizarea a fost făcută de nume de calibru din cadrul celor mai prestigioase universități din țară. Sesiunea a fost interactivă, au fost adresate întrebări și au fost formulate comentarii din partea participanților la conferință și a membrilor IEEE Robotics & Automation Society Romania Chapter.
As.dr.ing. Raul-Cristian ROMAN a obținut diploma de doctor în Ingineria Sistemelor în cadrul Universității Politehnica Timișoara în 2018, sub îndrumarea prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, membru corespondent al Academiei Române, titlul tezei fiind TEHNICI DE TIP MODEL-FREE DE ACORDARE A PARAMETRILOR REGULATOARELOR AUTOMATE.
Căutare
Postări recente
- Conferința SPARK by UPT revine!
- Înscrieri la E³UDRES² EntreMentor Lab 2026, program internațional de formare în antreprenoriat și mentorat
- Oportunitate British Council: Programul gratuit de dezvoltare profesională „Researcher Connect Online” pentru tinerii cercetători
- Necrolog – Prof. univ. emerit dr. ing. Vladimir-Ioan Crețu.
- Pitch & Pizza | Oportunitate pentru studenți – înscrieri până în 19 octombrie