Leadership academic la Politehnica timișoreană (1920 – prezent)
luni, 10 martie 2014, postat de Laura Mirică
Fundația Politehnica și Universitatea Politehnica Timișoara au plăcerea să vă invite miercuri, 12 martie 2014, la evenimentul Leadership academic la Politehnica timișoreană (1920 – prezent). Manifestarea este dedicată rectorilor care au condus și conduc destinele acestei prestigioase instituții de învățământ superior și va fi găzduită de Facultatea de Construcții a UPT, str. Traian Lalescu, nr. 2 A.
Programul cuprinde:
- Dezbaterea privind tradiția de leadership academic în școala tehnică timișoreană, de la fondare, în 1920, până azi, la care participă actualul rector al UPT, dl. prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, dar la care sunt invitați și predecesorii săi, membri de onoare ai Fundației Politehnica (amfiteatrul Constantin Avram, ora 17:00);
- Vernisajul expoziției portretelor rectorilor Universității, în prezența pictoriței Judith Nagy (sala de expoziții a Facultății, parter, ora 18:00).
Programul de burse şi cooperare inter-instituţională
joi, 27 februarie 2014, postat de Laura Mirică
S-a deschis apelul pentru programul de burse şi cooperare inter-instituţională în domeniul învăţământului superior finanţat prin mecanismul financiar al spaţiului economic european 2009-2014. Proiectele pot fi depuse până luni, 31.03.2014. Mai multe detalii puteti găsi pe site sau în ghidul candidatului.
Susţinere teză abilitare Conf. Dr. Ing. Raul Dan ZAHARIA
miercuri, 26 februarie 2014, postat de Laura Mirică
Luni, 03 martie 2014, la ora 11.00, în amfiteatrul Constantin Avram al Facultății de Construcții, str. Traian Lalescu nr. 2A, etaj I, va avea loc susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul ,,Fire Design of Civil Engineering Structures”, elaborată de domnul Conf. Dr. Ing. Raul Dan ZAHARIA. Manifestarea este deschisă publicului.
Susţinere teză abilitare Prof. Dr. Ing. Daniel DAN
marți, 25 februarie 2014, postat de Laura Mirică
Luni, 03 martie 2014, va avea loc susținerea publică a tezei de abilitare cu titlul ,,Contributions to the Behavior of Composite Elements for Buildings Placed in Seismic Areas and High Quality Construction Works Through Monitoring”, elaborată de domnul Prof. Dr. lng. Daniel – DAN. Manifestarea va avea loc cu începere de la ora 09.00, în amfiteatrul Constantin Avram al Facultății de Construcții, Str. Traian Lalescu Nr. 2, etaj I și este deschisă publicului.
Memoria Palatului Lloyd
luni, 17 februarie 2014, postat de Laura Mirică
Fundația Politehnica și Universitatea Politehnica Timișoara organizează miercuri, 19 februarie a.c., cu începere de la ora 16:00, un colocviu dedicat evocării evenimentelor petrecute în Palatul Lloyd (actualmente Rectoratul Universităţii Politehnica Timişoara) în perioada primului război mondial, de la debutul căruia se împlinesc 100 de ani.
Istoricul Vasile Dudaş va aduce în prim-plan momente inedite din acei ani decisivi pentru soarta Banatului.
Manifestarea, găzduită în Sala Mare a Senatului Universităţii, Piaţa Victoriei nr. 2, este deschisă publicului.
Programe Operaţionale 2014-2020
joi, 6 februarie 2014, postat de Laura Mirică
In data de 29 ianuarie 2014, Ministerul Fondurilor Europene a publicat prima versiune a Programului Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020. Mare parte din obiectivele/priorităţile noului program sunt preluate din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE) 2007-2013.
Tot miercuri, 29 ianuarie 2014, Ministerul Fondurilor Europene a publicat şi prima versiune a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014‐2020. Domeniile care vor fi finanţate prin intermediul acestui program sunt: transport (rutier, feroviar, aerian, naval, maritim, intermodal, siguranţă transporturi, vămi); mediu (sector apă şi apă uzată, managementul deşeurilor, biodiversitate, schimbări climatice, managementul şi prevenirea dezastrelor); energie (resurse regenerabile, cogenerare, sisteme distribuţie).
Primele versiuni ale POC şi POIM pot fi vizualizate şi pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.
Calendarul Editurii Politehnica
marți, 4 februarie 2014, postat de Laura Mirică
Vă prezentăm calendarul Editurii Politehnica pe luna februarie. Menţionăm că Departamentul de Comunicare şi Imagine a marcat pe calendar evenimentele principale ale lunii, despre care veţi primi informaţii suplimentare prin intermediul avizierului electronic.
Parteneriatele în cercetare şi inovare – calea spre o dezvoltare economică regională
marți, 4 februarie 2014, postat de Laura Mirică
Centrul de Cercetare în Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Timişoara, organizează miercuri, 12 februarie 2014, o serie de prezentări şi discuţii sub tema “Parteneriatele în cercetare şi inovare – calea spre o dezvoltare economică regională”. Mai multe informaţii despre manifestare puteţi găsi în programul conferinţei sau aici.
Serata Dante Aligheri
marți, 28 ianuarie 2014, postat de Laura Mirică
Joi 30.01.2014, orele 17:00, în Sala Senatului, are loc conferinţa Le lingue nazionali nella contesa globale (Limbile naţionale în confruntarea globală), susţinută de către Prof. Riccardo CAMPA, de la Istituto Italo-Latinoamericano, Roma, Italia. “Serata Dante Aligheri” se va încheia cu un moment muzical oferit de flautistul Gianluca VANZELLI.
Conferinţă prof.dr. Ion NEDA
marți, 28 ianuarie 2014, postat de Laura Mirică
Universitatea Politehnica Timişoara şi Societatea de Chimie din România, Filiala Timişoara, organizează conferinţa: Small bio-active molecules with potential cytostatic activity, susţinută de prof.dr. Ion NEDA de la Universitatea Tehnică din Braunschweig, Germania, profesor onorific al Universităţii Politehnica Timişoara.
Manifestarea are loc miercuri, 29 ianuarie 2014, ora 11:00, în Sala Senatului Universităţii Politehnica Timişoara.
Căutare
Postări recente
- Zilele Facultății de Științe ale Comunicării 2026
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în perioada 3-6 noiembrie 2026
- Conferința SPARK by UPT revine!
- Înscrieri la E³UDRES² EntreMentor Lab 2026, program internațional de formare în antreprenoriat și mentorat
- Oportunitate British Council: Programul gratuit de dezvoltare profesională „Researcher Connect Online” pentru tinerii cercetători