Universitatea Politehnica Timișoara membru fondator al EUBREN – European Biomass Research Network
marți, 7 octombrie 2014, postat de Laura Mirică
UPT a devenit din septembrie 2014 membru fondator al EUBREN. European Biomass Research Network este o rețea de cercetare alcătuită din prestigioase universități si institute de profil din Europa, având expertiză demonstrată în domeniul bioenergiei şi valorificării ei. UPT va reprezenta România pe domenii precum valorificarea energetică a biomasei şi a biocombustibililor prin tehnologii avansate bazate pe bioenergie, cu aplicaţii strategice industriale, privind lanţul valoric creat. Din rețeaua de cercetare mai fac parte Fraunhofer Institute din Germania, Lancaster Environment Centre din Marea Britanie, University of Aalborg din Danemarca, University of Lille for Sciences and Technologies din Franța, University of Zagreb din Croaţia, Technical Research Institute din Suedia ș.a.
Accederea UPT în EUBREN a fost posibilă datorită aplicaţiei depuse de d-na prof. Ioana Ionel, în colaborare cu prof. Francis Peter, ş.l. Gherman Vasile Daniel şi prof. Dumitru Țucu, susținuți de conducerea universității, în baza rezultatelor certe de cercetare şi publicistice în domeniul bioenergiei şi aplicaţiilor ei realizate de colective ale UPT în ultimii ani. Mai multe detalii despre EUBREN sau despre implicarea UPT şi beneficiile parteneriatului încheiat cu rețeaua de cercetare EUBIA referitoare la participarea in se pot obține de la d-na prof. Ioana Ionel.
Stagii de practică sustinute prin PRACTICOR®EURO-REGIO, Contract POSDRU/161/2.1/G/132889
marți, 7 octombrie 2014, postat de Laura Mirică
S-a finalizat cu succes stagiul de practică pentru 118 studenţi. UPT a semnat în acest scop acorduri de colaborare cu 16 firme, acoperind tematici din domenii diferite precum: automatică şi calculatore, electronică şi telecomunicaţii, electrotehnică și electroenergetică, construcții, chimie industrială și ingineria mediului, mecanică, management în producție și transporturi, comunicare etc.
Preliminar doritorii au fost selectați și orientați profesional, urmând ca prin activități post-practică să se lărgească orizontul de cunoștințe profesionale spre domenii legate de energii regenerabile și dezvoltare durabilă. Redactarea rezultatelor obținute este în curs de finalizare pentru cuprinderea lucrărilor în „Buletinul tehnic studențesc”.
Informații se pot obține de pe site-ul proiectului http://practicor.ro/euro-regio/ sau de la managerul de proiect prof. Ioana IONEL, care, în numele echipei, aduce mulțumiri firmelor, respectiv tuturor studenților și specialiștilor implicați.
Conferința internațională MAMM-2014
joi, 2 octombrie 2014, postat de Laura Mirică
Departamentul de Mecatronică al Facultății de Mecanică, Universitatea Politehnica Timișoara, găzduiește a treia ediție a conferinței internaționale „Microactuators and Micromechanisms” MAMM-2014. Edițiile anterioare s-au desfășurat la Aachen, Germania (2010), respectiv la Durgapur, India (2012).
Lucrările prezentei ediții au loc în perioada 02 – 04 octombrie 2014 și se bucură de participarea unor specialiști cu largă recunoaștere din Germania, Spania, Serbia și Statele Unite.
MAMM-2014 este un eveniment organizat sub egida IFToMM, cu suportul Comitetelor Tehnice Linkages and Mechanical Controls (condus de dl conf. dr. ing. Erwin-Christian LOVASZ, UPT) și Micromachines (prezidat de dl prof. dr. ing. Brian JENSEN, Brigham Young University, Provo, Utah, SUA).
Oportunităţi de studiu şi cercetare în Statele Unite
joi, 2 octombrie 2014, postat de Laura Mirică
Comisia Fulbright Româno-Americană şi Universitatea Politehnica Timişoara vă invită la prezentarea Oportunităţi de studiu şi cercetare în Statele Unite pentru studenţi şi cercetători.
Prezentarea va oferi informaţii detaliate despre:
• Programul de burse Fulbright pentru studenţii şi cercetătorii români
• Obţinerea de finanţare pentru studii de masterat şi doctorat în Statele Unite
Întâlnirea va avea loc luni, 6 octombrie 2014, orele 14:00-15:00, în Sala Mică a Senatului UPT.
PRO MUSICA din nou pe scenă la Timișoara
miercuri, 1 octombrie 2014, postat de Laura Mirică
Pro Musica, una dintre trupele de legendă ale Timişoarei, va reveni pe scenă după nu mai puţin de 21 de ani. Fundația Politehnica este partener al evenimentului care va avea loc duminică, 5 octombrie 2014, de la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara. Concertul care aniversează 41 de ani de la prima apariţie live a formaţiei timişorene va putea fi urmărit și live pe internet.
Proiectul ProKaTim continuă
marți, 30 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Colaborarea dintre Universitatea de Științe Aplicate din Karlsruhe și Universitatea Politehnica Timșoara continuă. În perioada 27 septembrie – 5 octombrie 2014 se desfășoară a cincea etapă a proiectului ProKaTim (Digital Signal Processing Karlsruhe – Timişoara) prin care cele două universități partenere urmăresc să pregătească studenții în domeniul procesării semnalelor digitale, să le ofere viitorilor ingineri experiență internațională, să dezvolte abilitățile de lucru în echipă, să promoveze interculturalitatea și să aducă împreună tineri din cele două orașe înfrățite.
Toamna aceasta, programul celor 20 de studenți germani care au venit la cursuri la UPT cuprinde, pe lângă activitățile academice, vizite în companii (Hella și Elster), la Primăria Timișoarei, precum și o excursie la Sibiu.
Până în momentul de față sub îndrumarea prof. dr. Franz Quint, coordonatorul proiectului din partea germană, și a prof. dr. Florin Alexa, Prodecanul Facultății de Electronică și Telecomunicații, peste 150 de studenți români și germani au beneficiat de experiența ProKaTim.
Inventatorul primei cornee artificiale în vizită la UPT
marți, 30 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Inventatorul primei cornee artificiale, profesorul Traian V. CHIRILĂ, a vizitat săptămâna aceasta Universitatea Politehnica Timișoara. Reputatul om de știință trăiește de peste 30 de ani în Australia, țară în care pasiunea sa pentru domeniu și talentul de cercetător au fost încurajate, sprijinite și recunoscute constant.
Cu ocazia acestei reîntâlniri și datorită admirației sincere pentru contribuția deosebită adusă progresului științei, conducerea Universității Politehnica Timișoara a hotărât să demareze procedura de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului CHIRILĂ.
Totodată, în cadrul conferinței de presă organizate vineri, 26 septembrie 2014, dl. profesor CHIRILĂ a primit distincția de Membru Emerit din partea Fundației Politehnica Timișoara. Diploma i-a fost înmânată de dl. Rector Viorel-Aurel ȘERBAN, iar insigna Fundației de către dl. Decan Nicolae VASZILCSIN, vicepreședitele Fundației Politehnica.
Filmul Exploratorul va fi proiectat la Experimentarium Tm
miercuri, 24 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Pelicula Culturală împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara vă invită joi, 25 septembrie, de la ora 18.00, la Experimentarium Tm la proiecția filmului „Exploratorul”, în regia lui Titus Muntean și Xantus Gabor.
Filmul „Exploratorul” este unul dintre cele mai bune documentare științifice românești din ultimii ani. A fost realizat în 2013 și va fi prezentat în premieră la Timișoara, prin amabilitatea Fundației Arte Vizuale. Filmul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de biospeologie din lume, de la Cluj. „Exploratorul” a fost prezent anul trecut la TIFF, obținând o bună apreciere din partea criticilor.
Cei care vor participa la proiecția de film, vor avea posibilitatea, ca în deschidere, timp de o oră, să descopere diverse experimente de fizică, sub ghidajul avizat al domnilor: prof. dr. ing. Zeno Schlett și lect. dr. Ioan Damian.
Conferința internațională SMART 2014
luni, 22 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
În perioada 18-21 septembrie a avut loc la Timișoara conferința internațională „SMART 2014 – Social Media in Academia: Research and Teaching”, organizată de EduSoft Bacău, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest.
Social Media reprezintă un subiect prioritar la nivel european și mondial, de un interes crescut și în zona academică, strâns legat de resurse și pedagogii educaționale deschise (OER), cursuri online masive deschise (MOOCs) sau învățare mobilă (e-learning și m-learning).
Mai multe informații despre conferință pot fi găsite aici sau pe rețelele sociale, utilizând tagul #smart2014tm.
Apel pentru candidaturi Erasmus+ de predare și training pentru 2014-2015
vineri, 19 septembrie 2014, postat de Laura Mirică
Departamentul pentru Relații și Programe Internaţionale lansează apelul pentru depunerea candidaturilor în vederea efectuării mobilităților Erasmus+ de predare și training. Apelul este deschis tuturor cadrelor didactice din UPT. Detalii suplimentare puteţi găsi aici.
Căutare
Postări recente
- Zilele Facultății de Științe ale Comunicării 2026
- Anunț privind închiderea parcării Bibliotecii și a Centrului de Conferințe UPT în perioada 3-6 noiembrie 2026
- Conferința SPARK by UPT revine!
- Înscrieri la E³UDRES² EntreMentor Lab 2026, program internațional de formare în antreprenoriat și mentorat
- Oportunitate British Council: Programul gratuit de dezvoltare profesională „Researcher Connect Online” pentru tinerii cercetători