POC: Prelungirea perioadei de depunere a propunerilor de proiecte pentru apelul “Proiect Tehnologic Inovativ”

joi, 1 februarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a publicat Ordinul nr.71 din 12.01.2018 privind modificarea “Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice de accesare a fondurilor – Proiect Tehnologic Inovativ”. Astfel, perioada de depunere a propunerilor de proiecte s-a modificat de la 3 la 4 luni după lansarea apelului în MySMIS. În consecinţă, data până la care pot fi depuse proiecte este 15 martie 2018 ora 22:59. În conformitate cu precizările din Ghidul Solicitantului, acţiunile şi activităţile sprijinite se adresează întreprinderilor mari, mijlocii sau mici (inclusiv microîntreprinderi) din România cu activitate de cercetare-dezvoltare (CD), dar pentru care activitatea de CD nu constituie obiectul principal de activitate. Componenta de activitate de cercetare-dezvoltare din cadrul proiectului poate fi realizată de întreprindere singură sau prin colaborare efectivă cu una sau cel mult două organizații de cercetare partenere (instituţii de învăţământ superior; instituţii cu activitate principală CD; instituţii cu activitate principală diseminarea la scară largă a rezultatelor unor activități CD prin predare, publicare sau transfer de cunoștințe), în baza unui acord de parteneriat cu întreprinderea pentru realizarea activitățile de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală.

Valoarea asistenței financiare nerambursabile acordate unui proiect nu poate depăși 22.500.000 lei.

Durata proiectelor este de maximum 36 de luni fără a depăși data de 30 decembrie 2023.

Solicitările de parteneriat vor fi prezentate pentru analiză şi avizare conducerii universităţii, urmând ca înrolarea pe platforma MySMIS să se realizeze cu sprijinul Biroului Promovare si Consiliere Proiecte CDI.

Pentru mai multe informatii vă rugăm să contactati Biroul Promovare si Consiliere Proiecte CDI, Rectorat, etaj 1, sala 105 C, ec.Eugen-Doru SZEKELY (eugen.szekely@upt.ro, 0256 403121).

CERCETARE - COOPERARE

POC: Este activă, în continuare, perioada de depunere a propunerilor de proiecte pentru apelul “Întreprinderi inovatoare de tip Start-up şi Spin-off”

joi, 1 februarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

În baza “Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice de accesare a fondurilor – Tip de proiect: Întreprinderi inovatoare de tip Start-up şi Spin-off” se pot depune în continuare proiecte. Apelul este de tip competitiv, cu depunere continuă şi evaluare periodică la 3 luni.

Sunt eligibile:

1. activităţi de cercetare-dezvoltare (cercetare industrială şi/sau dezvoltare experimentală)

2. achiziţia de servicii pentru cercetare-dezvoltare (cercetare industrială şi/sau dezvoltare experimentală)

3. achiziţia de servicii de consultanţă pentru inovare referitoare la: asistenţă tehnologică; transfer tehnologic; achiziţia, protecţia şi comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală; utilizarea standardelor

4. achiziţia de servicii suport pentru inovare referitoare la: încercări şi testări în laboratoare de specialitate; marcarea calităţii, testare şi certificare; studii de piaţă

5. activităţi pentru introducerea în producţie şi realizare produs/proces/tehnologie/serviciu

6. activităţi de procurare de materii prime şi materiale necesare realizării proiectului (pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi activităţi de introducerer în producţie şi realizare produs/proces/tehnologie/ serviciu

7. activităţi de informare şi publicitate privind proiectul

8. activităţi pentru înfiinţarea şi înregistrarea Spin-off-urilor

Asistenţa financiară nerambursabilă pe proiect: 840.000 lei (echivalentul a 200.000 euro).

Durata maximă admisă a unui proiect este de 24 luni.

Pentru mai multe informatii vă rugăm să contactati Biroul Promovare si Consiliere Proiecte CDI, Rectorat, etaj 1, sala 105 C, ec.Eugen-Doru SZEKELY (eugen.szekely@upt.ro, 0256 403121).

CERCETARE - COOPERARE

Expoziția SIT WITH ME: scaunele, văzute prin ochii viitorilor arhitecți

marți, 30 ianuarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Scaunele, într-o mare varietate de forme și idei cât se poate de originale, reprezintă subiectul expoziției realizate de studenții anului 6 de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, coordonați de cadrele didactice: arh. Cristina Maria Povian și arh. Mihai Donici. Lucrările realizate de studenți în cadrul Proiectului de Amenajări Interioare au fost reunite în cadrul expoziției SIT WITH ME, al cărei vernisaj va avea loc în data de 1 februarie 2018, ora 15:00, în holul Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica Timișoara, Bd. V. Pârvan nr. 2B.

EVENIMENT

POCU: Lansare apel de proiecte dedicat măsurilor de optimizare a ofertelor de studii din învăţământul superior în sprijinul angajabilităţii

joi, 25 ianuarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a publicat Ghidul Solicitantului – Condiţii Specifice pentru apelul de proiecte MĂSURI DE OPTIMIZARE A OFERTELOR DE STUDII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ÎN SPRIJINUL ANGAJABILITĂȚII, cu o alocare totală de aprox. 144,3 mil. euro prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Valoarea eligibilă maximă a unui proiect este de 1.500.000 euro.

Cererea de propuneri de proiecte este un apel de tip competitiv, cu termen limită de depunere prin sistemul informatic MySMIS 2014până în data de 14 martie 2018, ora 16:00 .

Cadrele didactice interesate în depunere de proiecte pentru acest apel vor completa o fișă de prezentare a ideii de proiect, care se poate descărca de pe pagina de prezentare a Biroului Promovare și Consiliere a Proiectelor CDI.

Fișa de prezentare a ideii de proiect se va întocmi în concordanță cu Ghidul solicitantului și se va transmite electronic, în format pdf, semnată și datată, la adresa de e-mail eugen.szekely@upt.ro până în data de 03.02.2018, ora 13:00.

Fișele vor fi analizate și avizate de conducerea universității în vederea obținerii acodului de înrolare pe platforma MySMIS 2014.

Pentru mai multe informatii vă rugăm să contactati Biroul Promovare si Consiliere Proiecte CDI, Rectorat, etaj 1, sala 105 C, ec.Eugen-Doru SZEKELY (eugen.szekely@upt.ro, 0256 403121).

CERCETARE - COOPERARE

Apel Water Works 2017

marți, 16 ianuarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Programarea comună (JPI) a fost elaborată de Comisia Europeană (CE) în 2008, ca mijloc de avansare în formarea și realizarea Spațiului European de Cercetare (ERA). Pentru a susține și sprijini dezvoltarea schimbărilor sociale și pentru a facilita creșterea economică viitoare, este necesar să ne concentrăm în mod mai larg asupra unor teme prioritare selectate care prezintă provocări semnificative, dar și să ofere oportunități reale de colaborare. Inițiativele de inovare pe plan comun privesc într-o manieră coordonată aceste provocări societale majore, comune și europene, prin alinierea eficientă a programelor naționale de cercetare, prin utilizarea mai eficientă a fondurilor publice europene limitate pentru CDI și prin extinderea legăturilor cu diverse inițiative internaționale.

Water-JPI este una din cele 10 inițiative de programare comună.

La mijlocul lunii februarie, Water-JPI va lansa apelul: Closing the Water Cycle Gap – Sustainable Management of Water Resources 

Depunerea va fi organizată pe 2 etape:

– Faza 1: pre-propunere – termen limită aprox. 2 luni de la lansarea apelului

– Faza 2: propunerea de proiect – termen limită aprox. 6 luni de la lansarea apelului

Apelul este concentrat pe 3 teme principale:

– Enabling Sustainable Management of Water Resources;

– Strengthening Socio-economic Approaches to Water Management;

– Supporting Tools for Sustainable Integrative Management of water Resources.

În România, apelul va fi coordonat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învatământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Nu se solicită co-finanțare.

Consorțiile ar trebui să cuprindă cel puțin trei parteneri din trei țări participante diferite, dintre care cel puțin două ar trebui să fie din state membre ale UE sau țări asociate H2020. Finanțarea cercetătorilor participanți va fi asigurată de organizațiile lor naționale de finanțare, în conformitate cu condițiile naționale de eligibilitate.

Țări participante la Water-JPI 2018: Belgia, Brazilia, Cipru, Egipt, Estonia, Finlanda, Franta, Irlanda, Israel, Italia, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Romania, Africa de Sud, Spania, Suedia, Tunisia

Pentru mai multe informații și/sau în cazul în care doriți să depuneți un proiect în cadrul acestui apel vă rugam să vă adresați Biroului de Promovare si Consiliere Proiecte (0256403122).

CERCETARE - COOPERARE

Simpozion internațional la UPT

miercuri, 10 ianuarie 2018,  postat de Lorena VASILESCU

În perioada 17-19 mai 2018 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara va avea loc 12th IEEE Internațional Symposium on Applied Computațional Intelligence and Informatics SACI 2018. Simpozionul este organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Automatică și Calculatoare, în colaborare cu Obuda University, Budapesta, Ungaria.

Simpozionul SACI 2018 este cosponsorizat tehnic de IEEE Systems, Man, and Cybernetics Society. Lucrările acceptate și prezentate vor fi indexate în IEEE Xplore și INSPEC. Lucrările ultimelor patru ediții ale simpozioanelor SACI + cele ale edițiilor din 2007 și 2009 sunt indexate în Clarivate Analytics Web of Science, cu una din denumirile anterioare ISI Web of Knowledge. Lucrările ultimelor opt ediții ale SACI sunt indexate în Scopus, IEEE Xplore și INSPEC.

Vă invităm să urmăriți domeniile în care sunt așteptate lucrări și detalii suplimentare în pagina web a simpozionului și să vă gândiți la trimiterea unor lucrări. Termenul de trimitere a lucrărilor este 9 februarie 2018.

Taxele de participare pentru participanții din UPT sunt rezonabile, sub cele de la alte conferințe sponsorizate sau cosponsorizate tehnic de IEEE și desfășurate în România:

– 150 EUR / lucrare ca prim autor pentru participarea unui student (inclusiv doctorand) din UPT,

– 180 EUR / lucrare pentru participarea unui cadru didactic, membru IEEE,  din UPT,

– 200 EUR / lucrare pentru participarea unui cadru didactic din UPT.

EVENIMENT

Cercetarea științifică, la loc de frunte în UPT

luni, 8 ianuarie 2018,  postat de Laura Mirică

Cercetarea științifică a ocupat, și în 2017, un loc de cinste în cadrul activităților derulate la Universitatea Politehnica Timișoara. În cursul anului 2017 au fost demarate/derulate sute de proiecte, în cadrul unor competiții interne, naționale, internaționale, au fost încheiate contracte cu mediul economic și au fost organizate conferințe internaționale de prestigiu.

Mai multe detalii despre proiectele derulate în cursul anului 2017 și despre sumele atrase din cercetarea științifică la UPT găsiți aici.

 

 

CERCETARE - COOPERARE

Oportunități de colaborare cu Nagoya Institute of Technology – Japonia

joi, 4 ianuarie 2018,  postat de Lorena VASILESCU

În 9 ianuarie 2018, ora 11:00, în Amfiteatrul K1 al Centrului de Conferințe UPT, o delegație de la Nagoya Institute of Technology  (Japonia), va prezenta oportunitățile de colaborare în domeniile educației și al cercetării, al schimbului de studenți și de cadre didactice.

La începutul anului 2017 a fost semnat un acord Erasmus+  în domeniul Ingineriei civile, în baza căruia se vor efectua schimburi de doctoranzi și de cadre didactice aparținând celor două universități: Nagoya Institute of Technology (NITech) și UPT. Acordul este coordonat de dl. acad. dr. ing. Dan Dubină.

La prezentare sunt invitați să participe cercetătorii și cadrele didactice interesate să dezvolte proiecte comune de cooperare cu Nagoya Institute of Technology în domeniile educației și al cercetării, precum și programe de mobilități comune.

CERCETARE - COOPERARE

Premiile „Excelență în cercetare” la Universitatea Politehnica Timișoara

miercuri, 3 ianuarie 2018,  postat de Lorena VASILESCU

La final de an, Universitatea Politehnica Timișoara a acordat, în cadrul tradiționalei serbări de Crăciun, premiile „Excelență în cercetare” tinerilor care au obținut rezultate remarcabile în anul universitar 2016-2017.

Patru tineri au fost astfel recompensați cu Trofeul cercetării, o plachetă semnată de rectorul UPT și un grant suport în valoare de 1.000 de euro pentru sprijinirea activității de cercetare.

Mai multe informații aici.

EVENIMENT

Editura Politehnica în haină nouă

marți, 19 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Editura Politehnica întâmpină Sărbătorile de iarnă în haină nouă:

www.editurapolitehnica.upt.ro

Pagina editurii se doreşte a fi o interfaţă eficientă pentru schimbul de informaţii cu autorii şi beneficiarii publicaţiilor, cu facilităţi de comandă de carte on-line şi acces direct la periodicele şi materialele care au statut de „open-access”.

Mulţumim pe această cale celor care au colaborat cu Editura Politehnica în anul 2017 şi dorim întregului corp profesoral şi studenţilor UPT bucurii, sănătate şi împliniri în anul care vine.

Sarbători fericite!

INFORMATIZARE


Căutare

Postări recente

Categorii

Arhive