UPT promovează ia românească în Italia
Joi, 20 iunie 2019, postat de Ronkov Lucian
Cu ocazia Zilei Internaționale a Iei – 24 iunie – Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara este parteneră a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, unde împreună cu Asociația AlternativED organizează evenimentului „Portul tradițional românesc”, dedicat copiilor români cu vârsta între 6-12 ani din Italia, regiunea Veneto.
Cu ocazia acestui eveniment, care va avea loc luni, 24 iunie 2019, la ora 15:00, la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția președinta asociației AlternativED va prezenta, într-o variantă interactivă, basmul Zâna Zorilor, unul dintre cele mai frumoase basme ale copilăriei, scris de Ioan Slavici. Copiilor li se vor prezenta istoria și semnificația iei românești precum și caracteristicile, pe regiuni, ale portului tradițional românesc. Suportul documentar este oferit de doamna Silvia-Floarea Toth, deținătoarea colecției private Silvia-Floarea Toth.
Partea de prezentare va fi însoțită de un atelier creativ realizat de colega noastră ș.l.dr.arh. Cristina Maria Povian. Atelierul creativ va cuprinde și un concurs de creație în care copiii vor decora, având la bază un șablon reprezentând o siluetă masculină și una feminină, două personaje de basm în costume tradiționale populare, pentru a putea fi folosite în ilustrarea unei cărți de povești tradiționale românești.
La finalul activității, cele mai bune lucrări vor fi premiate cu obiecte tradiționale românești: ceramică de Horezu, traistă tradițională, podoade tradiționale etc. Marele premiu constă într-o ie tradițională românească – produs de artizanat.
În componența juriului, alături de directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, prof.dr. Grigore Arbore Popescu, istoricul de artă Cristina Cojocaru, istoricul Dragoș Ungureanu, restauratorul Gabriel Țurcanu, președinta asociației, Camelia Popescu, arhitecta Cristina Maria Povian, intră o tânără artistă româncă: Ema Lepădatu, 9 ani, din București.
Căutare
Postări recente
- Annual Research Report Politehnica University Timișoara 2025
- The Great E³UDRES² Showcase Contest 2026 – oportunitate pentru studenții UPT
- E³UDRES² Live Lecture Days 2026 – Apel pentru cadre didactice
- Competiții deschise din cadrul PN IV
- Workshop la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale